Cum strângem donații la evenimente?

Acum mai mulți ani, Cercetașii României și-au asumat o direcție strategică prin care toate grupurile de cercetași urmează să aibă personalitate juridică proprie (ca filiale) – practic, au responsabilitatea juridică a tuturor acțiunilor lor și toate avantajele care vin cu asta, fiind în același timp conectate de organizația națională.

Pentru că, prin grupul de cercetași din care fac parte am câștigat ceva experiență în avantajele pe care le au filialele, m-am gândit că ar fi util să scriu câteva articole ca să explorez oportunitățile și beneficiile care vin la pachet cu calitatea asta de filială cu personalitate juridică a Cercetașilor României.

În acest prim articol, aș vrea să explorez unele din mecanismele de care dispunem ca să strângem donații la evenimentele pe care le organizăm sau la care participăm. Nu mă refer la partea de cum îi convingem pe oameni că suntem o destinație de încredere pentru generozitatea lor, ci mecanismele efective prin care putem să facilităm transferul banilor de la donatori la noi.

Continuă să citești Cum strângem donații la evenimente?

Deschiderea Anului Cercetășesc 2023

În weekendul 6 – 8 octombrie a fost Deschiderea Anului Cercetășesc la Cluj – un eveniment tradițional cu cercetași din toată regiunea, întrerupt câțiva ani de pandemie, care acum și-a reluat traseul binemeritat, propulsat anul ăsta de Centrele Locale Vest Cluj, Nord Cluj și Dej și de-o armată de voluntari de peste tot din Transilvania (inclusiv din Alba <3).

M-am bucurat mult că ne-am mobilizat cu 3 patrule jumate din Centrul nostru Local, și că am mers la Cluj și cu temerari, și cu eXploratori, și cu seniori – e evident că un astfel de eveniment era dorit și așteptat inclusiv de cercetașii care n-or avut șansa să participe la vreunul înainte.

Rolul meu a fost de invitat – am avut oportunitatea să țin un mic atelier pentru adulți – și de back-up pentru Radu și Poe, care au fost liderii responsabili de grupul nostru.

Continuă să citești Deschiderea Anului Cercetășesc 2023

Forumul de la Brașov

Weekendul trecut am fost la Brașov la un eveniment cercetășesc intitulat oficial Forum pre-Adunarea Generală, o întâlnire a cercetașilor din toată țara pentru a discuta modificări care sunt propuse de nivelul național pentru Adunarea Generală care urmează în luna noiembrie.

Mai multă lume m-a întrebat în ultima săptămână cum a fost la Forum. Cum răspunsul nu încape într-o conversație de câteva minute, am hotărât să notez câteva din ideile / momentele de weekendul trecut de la Brașov.

Principalul meu obiectiv la Brașov a fost să susțin poziția mea (personală, că n-am avut o discuție în Centrul Local încă) pe cele trei subiecte puse în discuție, dar principala mea speranță era să putem avea o discuție despre viitorul program cercetășesc.

Subiectele mari despre care a fost forumul (în ordinea la care am participat eu la ele) au fost modificarea mecanismului de alegere a președintelui ONCR, creșterea cotizației pe care o plătesc cercetașii și înființarea unor structuri de coordonare locală (subiect cunoscut în trecut drept structuri umbrelă pentru coordonare locală).

Continuă să citești Forumul de la Brașov

Amendamente pentru Politica Safe from Harm

Am mai scris despre Politica de siguranță în activități cercetășești – și probabil că o să mai scriu, pentru că e ceva nou pentru organizația noastră și în mod cert sunt multe lucruri pe care trebuie să ni le lămurim ca să știm cum să o aplicăm bine și eficient, într-un fel în care să genereze un surplus de siguranță pentru toată lumea, fără să ne blocheze activitatea.

În noiembrie anul trecut, la Adunarea Generală, Centrul nostru Local a propus o serie de amendamente la Politica Safe from Harm menite să ne asigurăm că vom putea să o respectăm din momentul adoptării. În pregătirea susținerii Politicii și a acestor amendamente, am agreat cu echipa Safe from Harm că vom continua să lucrăm în perioada imediat următoare AG la două lucruri, care nu mai puteau fi adăugate în politică atunci (din cauza termenelor limită):

  • adăugarea unui set de principii în Politică care să ghideze dezvoltarea proceduriilor și soluțiilor de implementare a ei în practică (altfel spus, să exprime acordul și mandatul AG pentru modul în care se dezvoltă procedurile SfH)
  • identificarea unor soluții rezonabile pentru obținerea acordurilor parentale care să permită participarea la activități a cercetașilor minori și un mecanism coerent și practic pentru colectarea informațiilor relevante despre starea de sănătate a cercetașilor în vederea minimizării riscurilor în activități

Acum două săptămâni am ajuns la o propunere concretă pe care am trimis-o spre dezbatere Adunării Generale din aprilie, și care este aici (sau, dacă vă e mai la îndemână un format side-by-side), dar despre care aș vrea să deschid o discuție aici.

Continuă să citești Amendamente pentru Politica Safe from Harm

Idei (și candidatură) pentru Centrul Cercetășesc Nocrich

N-aș putea să spun că am fost de la început un fan înfocat al proiectului Centrului Cercetășesc Nocrich. Când a demarat proiectul ăsta mi-am pus (și public) problema că dacă este să pornim un Centru Cercetășesc în România, un alt loc ar fi mai potrivit – cu acces mai facil la obiective turistice și la rețeaua de transport în comun.

În ciuda acestor limitări, în ultimii 10+ ani, prin efortul unui număr impresionant de oameni minunați, Centrul Cercetășesc de la Nocrich a insistat să-și creeze locul lui în cercetășia românească, să devină un punct de referință în comunitatea locală și să-și câștige recunoașterea partenerilor de toate rangurile. În plus, a devenit un hub internațional unde cercetașii din România au oportunitatea să interacționeze cu tineri din Europa și din toată lumea.

Continuă să citești Idei (și candidatură) pentru Centrul Cercetășesc Nocrich