Şureanu

Poze din weekend

Agitaţie, nebunie, deadline-uri prinse şi ratate, laboratoare, pagini multe de citit şi treziri la ore inexistente (gen 8). Cam aşa se prezintă a treia mea săptămână din anul 3. Nimic prea diferit de alte săptămâni, poate doar abordată cu mai puţin stress. Dar evenimentul central al săpămânii a fost de data asta weekendul, şi ieşirea cu liderii din Centrul Local în Şureanu. Am plecat joi noaptea din Bucureşti, am ajuns pe la 6 la Alba şi la 8 jumate eram pe microbuz, en-route spre Luncile Prigoanei.

Vreme mohorâtă, bălţi îngheţate (surpriză pentru Cipri care era în pantaloni scurţi :), drum rău pe alocuri, dar într-un final ne-am coborât la Luncile Prigoanei, şi am luat-o la pas prin ploaie măruntă către Şuri. Ploaia măruntă s-a transformat încet încet în ploaie deasă, grea (bleah! o trebuit să îmi pun geaca) care o stat cu noi până în Poarta Raiului. Deja prevedeam o ieşire in-doors în cabană la gura sobei. De la Luncile Prigoanei în sus, pe scurtătură, ploaia grea s-a transformat repede în lapoviţă şi după aia în ninsoare, aşa că în 20 de minute când am ajuns la Cabana Şureanu deja era zăpadă aşezată!

Cabanieru nu ştia de noi, aşa că până s-o întors el, noi eram deja cazaţi, cu hainele la întins, cu focu făcut şi puşi pe mâncat. După o tură de slană, ceapă, usturoi, h20 şi h2o+ (ţuică) am băgat un somn ca bătrânii, după aia evident o cină, o cântare şi o poveste. Ninsoarea nu s-o oprit decât pe alocuri, şi dimineaţa era deja strong peste tot, zăpadă grămadă, ceaţă şi nori.
Ca să nu fim pensionari de tot, şi pentru că toată lumea vroia o gură de aer, am plecat în hike pe Şureanu care nu se vedea deloc în ceaţă. Am urcat vreo două ore şi am ajuns în vârf, am sunat pe cine aveam de sunat (pentru ca doar acolo e semnal ;) şi ne-am tras în chip. La întoarcere, Bogdănel a pus de un hike hardcore unde i-a agăţat şi pe Dani şi pe Nicu, şi au dispărut în ceaţă spre Cârpa.

Împreună cu restu găştii ne-am întors la cabană, la o slană, o ceapa şi o poveste la o gura de ţuică în timp ce se fierbea o supă de plic. La cabană ajunseseră şi restu (Cătă, Ion şi Marius) care au urcaseră cu maşina, aşa că s-o mai pus de un hike. Seara s-o lăsat cu poveşti, şi cântare, şi pe la 8 sau mai târziu or apărut şi hardcoriştii din hike (evident rupţi).

Ultima zi o fost doar strângere, o ultimă slană cu ceapă, şi plecarea spre casă. Zăpada era deja atât de mare ca am facut eforturi să scoatem maşina până la Poarta Raiului.

Citez din Iuli despre weekendul ăsta:

O camera micuta dar de prieteni plina, ce-aveau si foc in suflet si-n ochi aveau lumina

Cabana Sureanu se afla la o altitudine de 1784 m in Masivul Sureanu (din Sebes se urca pe Valea Frumoasei vreo 80 km). In weekend-ul 19-22 octombrie ea a gazduit 19 lideri din Centrul Local Axente Sever Alba Iulia.

Urcusul a inceput pe ploaie. Ploaie marunta si rece ce aducea aminte de Padisul etern ploios. Dar trecand de la foioase la conifere, s-a trecut si de la ploaie la ninsoare. Iar cele 3 zile care au urmat au fost ca o evadare in ”casuta din povesti”. Sau sa nu zicem casuta din povesti ca aceasta expresie e deja cliseu. Sa folosim mai bine descrieri ce fac sa vibreze sufletul de cercetas, ce aduce oftatul amintirilor placute oricarui muntoman. Imaginati-va ca vineri plecati la munte. La prima ora! Ati luat liber de la lucru sau ati reprogramat seminariile. Desi chiar daca plecati fara aceste masuri tot nu va pasa… caci va veti reintalni cu gasca. Trupa pe care ati cunoscut-o in primul vostru camp. Si mergeti la o cabana rupta de lume unde timp de 3 zile ninge fara oprire. Turele pe care le faceti sunt lejere. Nimeni nu are chef sa se ”rupa”, mai bine epuizati energia pe o bataie in zapada sau cateva cantece. La cabana e cald, lemne sunt in adapost, trebuie doar crapate. Dar baietii s-au ocupat deja de asta cat timp s-a facut ceaiul inauntru. Ceai fierbinte cu lamaie! Si seara s-a lasat, trubadurul a scos chitara si a dat tonul la primul cantec. ”Singurel” deschide repertoriul, fara un motiv anume. La un moment dat se canta si imnul centrului local. Paturi sunt suficiente dar toti sunt inghesuiti intr-un sfert de camera. Daca cineva se misca, tot sistemul uman trebuie sa se miste. Daca cineva rade, toti il vor auzi si il vor simti. Afara viscoleste dar inauntru e ”o camera micuta dar de prieteni plina, ce-aveau si foc in suflet si-n ochi aveau lumina”.

Am ajuns la versurile din ”Vis de primavara” desi nu e o amintire dintr-o zi de mai, e ultimul camp al cercetasilor albaiulieni. Nu a fost camp de motivare, nu a fost expeditie aventuroasa, nu s-a pus niciun proiect maret la cale! Motivul: ne-am adus aminte cine suntem si de ce suntem. Ne-am redefinit cercetasia.