Propunere însemne temerari

Au trecut mai bine de 6 luni de când mi-am oferit sprijinul pentru realizarea badge-urilor din noul sistem pedagogic al temerarilor. Din păcate, ultima perioada nu mi-a fost tocmai oportună, și deși mi-am tot propus să lucrez, doar săptămâna asta am finalizat, sub coordonarea Laurei Hen, o propunere pentru însemnele elementare pentru temerari.

Desenatul mă liniștește – și întotdeauna mă entuziasmez când am ceva de desenat – deși aproape niciodată nu reușesc să pun pe foaie ce am în cap. Din nou, unul din motivele pentru care pun aici rezultatele sunt pentru a demonstra că unele lucruri nu sunt așa de grele precum par la prima vedere – nu e nevoie decât de puțină perseverență.

Am trecut prin următorii pași (era înainte să am tableta grafică ce am primit-o în decembrie):

  1. Am desenat pe o foaie cu un pix cât am putut de bine forma generală a badge-ului, plecând de la ideile Laurei (am mai deviat în unele locuri, cum ar fi la tehnologie). Am făcut câte două variante pentru aproape toate categoriile.
  2. Am scanat foaia cu un scanner ieftin (de pe propriul Canon Pixma MP250)
  3. Am folosit GIMP și am dat contrastul în sus în așa fel încât fundalul să redevină alb. Dacă foloseam telefonul și făceam o poză, pasul ăsta era și mai important. Puteam să aplic și un threshold adaptiv ca să separ desenul de pagina albă, dar pierdeam din detalii.
  4. Am tăiat fiecare poză separat, am importat în Inkscape și am făcut ceea ce se numește bitmap tracing – am experimentat cu mai multe variante de tracing, până am găsit ceva ce mi-a convenit.
  5. După ce am avut o formă vectorială pentru fiecare desen (și l-am simplificat ușor, cu Ctrl+L, ca să rămân cu mai puține noduri), am mai aranjat din ele, și a ieșit ce este în poza de mai jos.

Da, știu că sună a povestea de aici, dar nah, la pasul 5 nu mai e vorba de metodă, ci de … ochi, să-i zicem. Atât GIMP cât și Inkscape sunt unelte OSS, care sunt disponibile și pe Windows și pe Linux, sunt super simplu de folosit și, above all, sunt gratis :)

Am văzut că echipa pedagogică pentru eXploratori a lansat o competiție de idei pentru noile însemne de progres pentru eXplo. Mă gândesc să particip și eu :) Anybody wanna team up?

Update: am atașat mai jos descrierea provocării de însemne pentru eXplo.

[download id=”12″ format=”1″]

 

6 comentarii la „Propunere însemne temerari”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.