Plantare puieți 2009

E o tradiție pentru Centrul nostru Local să participe la activități de plantare de puieți și asemănătoare în Luna Pădurii (15 martie – 15 aprilie), și, deși nu am mai făcut asta în ultimii 3 – 4 ani, sunt mândru să zic că anul ăsta am reușit și am fost împreună cu Romsilva și cu elevi de la școala de la Vințu de Jos la o plantare de puieți, imediat la ieșirea din Vurpăr (lângă Vințu de Jos, județ Alba).

Am fost 22 de cercetași, și am avut și temerari și exploratori, și, evident, lideri. Am plantat molid și paltin, în total undeva pe la 250 de puieți. M-am bucurat să văd și adulți ai centrului local implicați în treaba asta, pentru că nu ne mai întâlnim cum ne întâlneam odată. Plantarea a durat așa, de pe la 9 dimineața până la 1.

M-a deranjat că, deși mai mulți și mai rapizi ca noi, elevii din Vinț, care până la urmă erau beneficiarii reali ai plantării, au făcut o treabă de mântuială. Nu zic că noi n-om fi greșit, am avut mulți temerari care nu aveau puterea necesară să dea cu sapa calumea, dar ne-am ajutat și am încercat să facem și vetrele și gropile cât mai aproape de standard. Poate demn de menționat, dar surprinzător cel puțin pentru mine, a fost faptul că s-a deplasat la locul acțiunii și un reporter de la Realitatea din Alba.

Poze de la Dora și de la Teo sunt aici. Vin cu update-uri când primesc și de la Paul și de la Vio.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.