failure … examenul de Fizica 2 a fost … şi a trecut.. examenul, nu eu:P eu am luat 3. Asta e .. cand m-am întors de la examen eram foarte mirat de faptul că am chiar scris ceva, mă aşteptam să scriu mult mai puţin decât am scris.

Profa mi-a dat 10/35 la partial si 3/35 la final, deci in consecinţă nu am prea făcut destul cât să considere că merit să trec. Profa de ELTH ne-a amânat (caracteristic) încă vreo 2 zile, şi este probabil în ritmul ăsta să nu vedem vreun rezultat până după sesiune…

În altă ordine de idei, de azi dimineaţă mă tot apuc de învăţat pentru ultimul examen din sesiunea asta, Matematici Avansate. E vineri, la 11. Încă un examen fără nici o valoare cu un profesor care nu are ce căuta la facultatea „de elită” cum zice profa de fizică.

Ieri mi-am cumpărat cablu de date pentru telefonul meu.. nokia 3100. Am început să citesc şi despre Java, şi vreau sa citesc şi despre JME (Java MicroEdition). Tot în ideea asta am început să citesc despre platforma nokia S40, pe care sunt făcute mai multe telefoane de la nokia, pentru că vreau să încerc să încep să învăţ sa fac şi aplicaţii pentru telefoane mobile.

No, sper să învăţ destul pentru examenul ăsta să îl iau. Să nu merg acasă doar cu un examen luat sesiunea asta :)

Hmmm … sunt într-un moment de depăşire intelectuală. Examenul pe care îl am mâine, Fizică 2, mi se pare extrem de dificil. Am avut foarte mult timp să mă pregătesc pentru el (6 zile). Una din zile trebuie să recunosc că am pierdut-o aproape total. Dar în celălalte 5 am încercat cât am putut să citesc, să înţeleg, să notez … să învăţ.

Problema e că nu se leagă. Căpăţâna mea refuză să reţină toate demonstraţiile, formulele şi prostiile ce mai sunt prin cursurile astea. Mecanică cuantică? Asta încă nu am reuşit să citesc, dar nu prea sună a materie absolut necesară pentru ingineri software, ceea ce cică ar trebui să ies eu din facultate…

Sunt demoralizat. Am un examen pe care sunt sigur că l-am picat (DCE), încă unul despre care nu se ştie nimic până cel mai devreme marţi (ELTH), fizică, care nu văd cum aş putea să-l trec cu cât am înteles şi cu timpul pe care îl mai am la dispoziţie, şi apoi mai este unul .. Matematici Avansate, despre care nu ştiu absolut nimic. Deci în principiu, singurl examen pe care sunt sigur că o să îl am trecut la sfârşitul sesiunii este PLAS, pe care l-am luat luni.

No, o să-mi forţez prostu’ şi o să încerc sa mai citesc una alta la fizica asta … precuantică scrie aici pe cursuri… let’s see

Latest developments

Hmm … iară n-am ajuns să scriu de mult în bLog, am fost ocupat cu examenele … de fapt, cred că asta e mai mult o scuză, că doar 10 minute să scriu în blog am avut tot timpul :)

So, ultimele mele realizări: după câteva zile de citeală am luat 10 la Programare în Limbaj de Asamblare, şi acum mă îndrept către Fizică 2. O materie taaaare ciudată, care, deşi mi se pare interesantă, mi se pare criminal de greu de învăţat.

Am făcut o statistică a notelor mele de la începutul facultăţii până acum, la orice materie care avea măcar ceva de-a face cu profilul meu am luat numai note de la 8 în sus. La orice materie care nu era exact pe profil nu am reuşit însă să iau note mai mari de 6. Concluzia? nu ştiu :) trageţi-o voi

Înafară de asta, cred că din cauză că am învăţat în sfârşit la o materie care mi-a plăcut, încep să-mi vină idei de proiecte. Unele dintre ele chiar realizabile :) Dar nu mă apuc de nimic. După ce termin sesiune i will put my mind in order şi o să văd ce urmează … so, once again, back to hârtie xeroxată.

Aseară am fost la mătuşa mea ca să mă întâlnesc cu tata, care venise de la Alba, cu Ioana, sora mea, cu mătuşa şi cu vărul meu. Am mâncat o pizza (sincer, mai mult de o pizza, dar nu e relevant), am băut un pahar cu vin şi am stat la poveşti.

Am primit de la vărul meu ultimul album de la mafia, „Viaţa noastră”, pe care încă îl ascult înainte să îmi formez o părere despre el. Pe drumul de întors am stat la poveşti pentru prima oară cred în viaţa mea cu taximetristul, şi am aflat că un controlor de trafic într-o companie de taxiuri este de fapt un taximetrist care urmăreşte frecvenţele şi observă respectarea regulilor de comunicare prin staţie :) good to know

No, în afară de asta, ieri am reuşit să mă uit la Braveheart pentru a mia oara, şi e prea fain filmul ăla, merită vazut din nou :) şi am reuşit să mai dorm ceva, pentru ca aveam datorie la somn destul de impunătoare.

Următorul examen pe care îl am este Programare în Limbaj de Asamblare, şi e momentul să mă apuc de citit pentru că, deşi este o (singura chiar) materie interesantă, e destul de stufoasă şi nu am multe zile de învăţat.

DCE done

Gata, am scăpat de DCE. Până în toamnă măcar. Adică am petrecut încă 5 zile învăţând degeaba:) aproximez că am nevoie cam de 2 săptămâni, poate un pic mai mult să pot să citesc şi să prind cât de cât ce este important din materia asta. O grămadă de teorie, cu o grămadă de scheme … pentru două subiecte într-un examen de 1 oră jumate.

Şi după ce înveţi o grămadă, tot nu foloseşti ce ai învăţat la nimic pentru că nu există o parte practică … well, that’s politehnica for you.

Deja sunt patetic, ăsta e un laitmotiv când vorbeşti de facultatea mea. Înveţi o grămadă de teorie despre nişte lucruri care nu se mai folosesc de mult cu scopul de a-ţi creea o bază. O bază pe care apoi nu se mai dezvoltă nimic, pentru că în viaţa practică nimic din ce ai învăţat nu mai este de actualitat…

Noah, acuma asta e … poate că ar trebui să privesc şcoala asta ca o prioritate secundară, şi să îmi găsesc ceva interesant şi educativ de făcut până una alta …