Last post from Limerick

Am avut parte de vreme bună, și plec din Limerick cu părere de rău că nu am stat mai mult și că nu mi-am propus mai multe. Pe partea cealaltă, aia pozitivă, sunt multe lucruri pentru care scurta mea vizită aici a fost o reușită: am reușit să petrec câteva zile cu mama, am pus la punct detaliile pentru următorul proiect (that may be big :P), m-am bucurat din nou de orașul ăsta vechi, și am primit ceva îndrumare de la colegii mamei mele pentru teza mea de doctorat.

Mâine dimineață plec spre Dublin cu autobuzul, apoi la Valencia (via Alicante), ca să particip la INTED2010, o conferință internațională de tehnologie și educație (my first).

Azi a fost o zi plină, și plină de lucruri bune :). De dimineață a ajuns cartea Researching Information Systems and Computers, o carte care sper să îmi ghideze desfășurarea cercetării pentru teza de doctorat. Împreună cu ceva articole mai importante, este acum prioritară pe lista de lecturi, și o să scriu aici când termin de citit.

Am fost în vizită la UL (din nou :) și am mâncat chilli con carne (vezi poza :P), apoi am bântuit magazinele căutând niște haine ca să nu fiu fiul ploii la conferință (și am aflat cât de complicat e să-ți găsesti un sacou :P).

Seara, am fost la Alice in Wonderland, filmul lui Tim Burton. Eu nu mai știu exact cum e povestea cu Alice, dar filmul mi s-a părut ok, chiar interesant. Nu e o nouă scenarizare a cărții originale, ci e mai mult o altă poveste, un fel de Alice Returns to Wonderland. The Mad Hatter vorbește de multe ori în dodii, și a fost prima oară când am simțit că m-aș fi putut folosi de subtitrări la cinema (și prima oară când nu le-am avut …). Umorul din film mi s-a părut un pic cam ascuns pe alocuri, dar sunt multe scene hazlii. Anyway, experiența 3D ok, poveste frumoasă, you should go down the rabbit hole :)

,
Chilli con carne
The Living Bridge - cel mai nou pod al UL peste Shannon
More UL grounds & Buildings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.