Despre cercetășie și inițiative locale la TEDxDrobetaTurnuSeverin

Sâmbăta asta, pe 3 noiembrie, am avut oportunitatea să vorbesc la Drobeta Turnu Severin, la prima ediție de TEDxDrobetaTurnuSeverin despre cercetășie, dar și despre ce lecții am putut învăța din experiența Centrelor Locale care izbutesc în comunități care nu au o afluență continuă de tineri.

Pentru că în mod normal durează mai multe luni până la publicarea clip-urilor de la eveniment, m-am gândit să public aici speech-ul meu, așa cum l-am scris (livrarea a avut de suferit, probabil de la emoții :P)

Dacă aș alege 100 de oameni la întâmplare dintr-un oraș din România și i-aș întreba ce sunt cercetașii, probabil cei mai mulți dintre ei n-ar știi ce să-mi zică, iar dintre cei care ar știi, unii ar face o legătură cu fetițele cercetaș care vând prăjiturele din ușă-n ușă în filmele americane, sau, cu puțin noroc mi-ar spune lucruri de genul „ăia de merg la munte”, „supraviețuire în natură”, „copii ăia cu eșarfe la gât”, poate dacă aș avea super noroc aș primi o referință la „Festivalul Luminii” sau aș găsi pe cineva care ar știi că mai plantăm și păduri sau că avem acțiuni în comunitate.

Dacă aș lua, în schimb, 100 de cercetași din România și i-aș întreba ce este cercetășia pentru ei și cum ar explica-o altora aș primi, probabil, 100 de răspunsuri diferite – și multe probabil nu tocmai utile pentru a explica conceptul unor persoane care nu știu nimic despre noi – asta și pentru că pentru ei, cercetășia este o experiență foarte personală.

Haideți să încerc să traduc câteva din lucrurile pe care le-ați putea vedea în feed-ul vostru de la un potențial prieten cercetaș:

Toate astea descriu o parte din acțiunile pe care cercetașii le fac în mod comun – dar nu răspund întrebării „ce este cercetășia?” 

Cercetășia este o mișcare globală de tineret care-și pune cei 40 de milioane de membrii din întreaga lume în slujba acestui ideal: creăm o lume mai bună. 

Ce ne propunem este să oferim un program educativ copiilor și tinerilor prin care să contribuim la dezvoltarea lor personală, pentru a-i ajuta să devină adulți împliniți și activ implicați in comunitățile lor.

Pe scurt, cercetășia este în primul rând educație. Asumat, planificat și organizat, liderii cercetași – voluntarii adulți care pun în aplicare programul nostru, pregătesc fiecare activitate din cele pe care le-am văzut în feed-ul prietenului nostru cercetaș ca un context sigur și autentic în care copii și tinerii să iasă, încet încet din zona lor de confort și să prindă curaj și încredere în ei.

Da, cercetașii învață despre cum să facă noduri cu sfoară, să-și facă un adăpost dintr-o foaie de cort sau să se orienteze în pădure – dar obiectivul este ca ei să își dea seama că se pot descurca bazându-se pe ei înșiși, pe ce au învățat și pe colegii lor. Iar atunci când știi că te vei descurca într-o situație nouă prinzi încredere că te vei descurca și în alte situații noi – lucru care se transferă și în viața de adult.

Da, cercetașii plantează de asemenea copaci – păduri întregi – dar pe lângă ajutorarea imediată a planetei obiectivul este ca copii și tinerii să înceapă să înțeleagă cât de mult ajutor are, de fapt, natura din jurul nostru.

Faptul că cercetașii primesc ca provocare să facă mici scenete focul de tabară îi ajută pe termen lung să-și domolească frica de a vorbi în public, și să nu aibă așa multe emoții când ajung să vorbească la un TEDx.

Am spus mai sus că contextul pe care-l construim este unul sigur și autentic – fara bully-ing, fără teamă, fără șefi și superiori, si as vrea sa va dau un exemplu poate simplist, de care mi-am amintit cautand poze pentru prezentarea asta.

Programul nostru funcționează – avem 5000 de cercetași acum în România și alte mii de adulți care au beneficiat în ultimii 25 de ani de programul acesta, și mulți dintre ei sunt, așa cum ne-am dorit, (mai) împliniți și implicați în comunitățile lor.

Motorul cercetășiei în România sunt adulții care aleg să își asume voluntar această misiune educativă – oameni ca Dana, care rezonează cu mișcarea noastră și se hotăresc să investească timp în a aduce programul nostră către mai mulți copii și tineri. Fără ei, cercetășia n-ar putea exista.

Mai ales din cauza dinamicii sociale din Romania, care îi mută pe tineri către Vest sau către cele câteva orașe mari, centre universitare și de afaceri, în general, comunitățile în care vor fi implicați pe termen lung cei mai mulți dintre „absolvenții” noștri vor fi altele decat cele natale.

Ceea ce este foarte bine pentru acele comunități – dar mai puțin bine pentru grupurile noastre, care nu pot să se bazeze, pe termen lung, pe cercetași să devină lideri în grupul care i-a format.

Încercând să extindem programul nostru în România am învățat mai multe lecții care cred că se aplică oricărei inițiative locale – că e vorba de cercetași sau de orice altă inițiativă – într-un oraș nu neapărat mic, dar nici neaparat mare, cum ar fi Alba Iulia, de unde sunt eu, sau Drobeta Turnu Severin – de unde sunteți mulți dintre voi, și-aș vrea să împărtășesc una din concluziile mele din experiența asta.

Cum spunea și Ana în deschidere – e un pas mare între a-ți dori să faci ceva și să chiar începi. Poate că unii dintre voi ați vrea să faceți ceva pentru comunitatea voastră dar nu știți de unde să o apucați, de multe ori pentru că credeți că nu credeți că puteți să o faceți singur; sau poate că unii dintre n-ați vrea să fiți neapărat cei cu inițiativa (și cu răspunderea), dar dacă ar exista o acțiune cu care să rezonați, v-ați implica în ea, dar ea întârzie să apară.

Am incercat să reprezint aici cum se imparte munca pe oamenii care susțin / pornesc o inițiativă într-o comunitate. Când ești singur, toată munca cade pe tine – dar pe măsură ce începi să ai un ajutor, efortul personal începe să scadă. Nu-i nicio surpriză, românul zice „unde-s mulți, puterea crește”, e la mintea cocoșului.

Există o limită când vine vorba de efortul pe care fiecare dintre noi e dispus să îl investească în ceva – și trebuie să fim conștienți de asta: o idee nouă care nu găsește susținere va ține oamenii deasupra liniei roșii, ceea ce pe termen lung, în general nu se termina în success.

În schimb, dacă o inițiativă reușește să-și aducă și să-și țină echipa sub linia roșie a limitei de efort, are șanse bune să „țină” și să crească pe termen lung.

Așa că dacă aveți o idee, vreți să faceți ceva în comunitatea voastră în care pare să nu se poată face nimic – vorbiți despre ideea voastră oricui e dispus să vă asculte; dacă vreți să contribuiți la ceva în comunitatea voastră, chiar dacă nu vreți voi să fiți „prima vioară” – susțineți-i pe cei care vor, și asigurați-vă că știu că sunt susținuți.

Indiferent de comunitatea voastră, contribuiți la a ține inițiative faine sub linia roșie!

Mulțumesc Danei și echipei TEDxDrobetaTurnuSeverin pentru invitație și Cristinei Kremer pentru fotografia pe scena TEDx.