Cu si despre formatori

In toamna anului trecut m-am înscris în echipa de formatori a ONCR din dorința de a avea un rol (și) mai activ în dezvoltarea cercetășiei (și) înafara Centrului Local pe care îl conduc la nivel de lideri adulți, cu convingerea că Diana Slabu, care a preluat conducerea echipei naționale de Resurse Umane (ENRU), are viziunea și puterea necesare să construiască o echipă puternică, care să performeze.

Pentru că nu există (încă) un loc unde să fie evidențiate lucrurile astea, m-am gândit că ar fi bine să vă povestesc foarte pe scurt despre ce s-a întâmplat în echipa în care activez eu, până acum.

Astfel, în 13/14 decembrie am avut prima întâlnire a ENRU la Brașov – unde am stabilit principalele direcții ale echipei, structura de întâlniri și câteva direcții de lucru care depășesc nivelul de „ambulanță” (nevoile imediate, arzătoare) – spre exemplu dezvoltarea unui camp școală – un loc de învățare practic pentru lideri (pe care sperăm să putem să începem să-l livrăm din 2016) și actualizarea stagiului de inițiere în cercetășie ca să fie și mai de folos. Un lucru foarte fain cu care eu am rămas de la întâlnirea de la Brașov este că ne propunem, pe termen mediu, să introducem sistemul Woodbadge și pentru liderii de la noi.

DSC_9297
Participanții la întâlnirea ENRU de la Brașov

Echipa de traineri a ONCR este acum organizată administrativ în trei subechipe: una pentru Moldova, alta care răspunde de Muntenia, Oltenia și Dobrogea și o a treia în Transilvania și Banat. Eu am optat pentru echipa Transilvania-Banat, fiindu-mi mai aproape și mai la îndemână, mai ales având în vedere poziția mea de începător (junior) în echipă.

Echipele astea de formatori au trei întâlniri pe an în calendar – două pe regiuni și una cu toată lumea. Pe 14 februarie am avut, la Cluj, prima întâlnire regională a subechipei pentru Transilvania-Banat (ENRU-TB).

DSC_2326
Ultima sesiune de discuții de la întâlnirea regională, la Zorki Cafe în Cluj

Am stabilit calendarul de training-uri care urma să fie livrat în următoarea perioadă, despre tipurile de traininguri pe care le putem livra, cum și în cât timp răspundem cererilor în sistemul stagiu la tine acasă (stagii solicitate de Centrele Locale). Am decis și că ar fi ideal ca la următoarele training-uri juniorii să fie încurajați să participe alături de un trainer senior, pentru a-și construi experiența de care au nevoie pentru a deveni independenți. Având în vedere că imediat sunt trei luni de la întâlnire, o bună parte din traingurile astea s-au ținut deja :).

Am mai discutat despre problema (sub)finanțării echipei, și despre soluții pentru a avea o minimă finanțare pentru întâlniri – știați, spre exemplu, că ENRU nu are prevăzut niciun buget în 2015?.

Notez două propuneri interesante care mi-au rămas de la discuțiile care n-au ținut neapărat de partea de stagii:

  • ENRU nu trebuie să fie format doar din formatori (a căror pregătire este de durată), ci poate beneficia de ajutorul unui grup suport alcătuit din persoane care pot ajuta cu sarcinile auxiliare (muncă administrativă și de secretariat, finanțare?). Mă gândeam că putem chiar co-opta seniori interesați în zona asta, care să-și integreze voluntariatul în ENRU în programul lor de dezvoltare personală …
  • Având în vedere că echipele regionale sunt teritoriale și, pe lângă faptul că sunt alcătuite din lideri locali, deservesc Centre Locale din zona lor – am făcut propunerea (care deși pare extremistă așa, mie îmi pare foarte logică) de a găsi o soluție prin care Centrele Locale care-și permit să creeze un buget minimal pentru echipa care acționează în zona lor – vorbim de un buget de câteva sute de lei anual, pentru o echipă regională.

Ideile astea urmează să fie discutate și la nivelul echipei naționale, așa că, dacă sunt agreate va mai dura ceva până le vedem aplicate – dar vă țin informați :)

Apoi, între 4 și 8 martie am avut, la Burg Hostel la Sighișoara, primul ToT (Training of Trainers, Formare de Formatori) – stagiul fundamental pentru orice formator. Tipul ăsta de formare nu s-a mai ținut de multă vreme – ultimul la care puteam participa în ONCR cred că a fost în 2010, și l-am ratat pentru că se suprapunea cu ceva activitate pe care o aveam cu studenții. ToT-ul de la Sighișoara a fost unul destinat nouă, formatorilor juniori, dar a fost deschis și liderilor și seniorilor ONCR interesați de partea asta – 24 de participanți în total.

DSC_3158
La una din sesiunile de formare de la Burg Hostel, Sighișoara

A fost foarte motivant pentru mine să învăț alături de o generație nouă de lideri care își propune să construiască mai departe în ONCR. Ca și lider, șef de Centru Local, membru în Echipele Naționale și în Consiliul Director, dar și în diferite situații de predare la Politehnică – am fost pus în situația de a livra, în diferite feluri, informații unui grup de persoane – deci am beneficiat de pregătire pe teren, sau, să-i zicem ca la cercetași: learning by doing. Ce mi-a lipsit întotdeauna, cel puțin pe linie de cercetași, a fost structurarea cunoștințelor și unele aspecte teoretice fundamentale – pe care am avut oportunitatea să le descopăr acum.

Deși programul meu este foarte încărcat în ultima vreme și weekendurile libere sunt o raritate, abia aștept să particip la primul meu stagiu ca formator „oficial” :).

Ca încheiere, sunt convins că aceia dintre voi care urmăresc astfel de lucruri au văzut o creștere semnificativă a activității echipei în primul trimestru al lui 2015 comparată cu perioada anterioară – ca urmare directă a acestui nou suflu al ENRU.

Mă alătur (ceva mai public, ce-i drept) multelor voci care o susțin pe Diana Slabu pentru o candidatură în viitorul Consiliu Director al ONCR, pentru a putea continua să-și pună în practică viziunea pe termen lung în ce privește formarea în ONCR :) 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.