Hm, stau acum si ma uit inapoi, ce planta am fost eu in decembrie, ianuarie, februarie (nu se pune, sesiune). De la UP9, n-am mai fost in stare sa ma motivez prea tare sa fac ceva. Am tot tras de timp, am lucrat numa la lucruri urgente si la lucruri marunte…
Din martie, i’m back, and feeling good about it. Programul meu e full din nou mai toata ziua, cu scoala, cercetasi, robotul la care lucram, I am myself again. Cool.
Mă sună mătuşa-mea acum vreo săptămână: „vezi că m-o sunat prietenul meu, prof. cutărescu, care îî prof acolo la voi, că îşi caută studenţi pentru un proiect, şi să-l suni”. Vineri era o zi complicată, multe de făcut, pentru că plecam la Vâlcea, dar mi-am propus totuşi să-l sun, să mă întâlnesc cu el, să văd despre ce e vorba.
Acum, gândindu-mă în perspectivă, îmi pare bine că am făcut asta. Profu mi-a prezentat un concurs de robotică, în care fiecare echipă construieşte un robot capabil să acţioneze singur în îndeplinirea unui task. Anul acesta, robotul trebuie să culeagă de pe o suprafaţă doze, sticle de plastic şi baterii şi să le pună în containerele destinate fiecăruia dintre obiectele astea. Citiţi la ei pe site mai multe.
Pe drumul spre Vâlcea am avut o discuţie constructivă cu Ştefan pe tema robotului, şi, deşi timp mult la Vâlcea n-am avut, am hotărât să go 4 it, deci de luni sunt robot builder. Tare, huh?
Hm. I got bitten by a dog în weekend. Nu tare, destul cât să îmi distrugă pantalonii :), şi să îmi aducă categorisirea de „om rău sau ţigan” (pe care nici acum n-am înţeles-o :).
Povestea asta cu câinele n-are avea nici un sens on it’s own, dacă nu ar fi generat o altă poveste. Marţi mi-am propus să mă duc la doctor, să îmi fac un vaccin antirabic, să fiu sigur că nu păţesc ceva de la muşcătura aia.
N-am mai fost la spital de pe clasa I-a, habar n-aveam de cum se umblă pe la spitale and stuff, da eram convins că nu vreau să bat tot drumu până în Colentina, la spitalul de infecţioase, degeaba. So, cum m-am trezit am mers direct la cabinetul din regie. Intru, îmi spun povestea, asistenta o cheamă pe doamna doctor, doamna doctor vine, se uită, îmi face un antitetanos şi îmi zice că n-am de ce să mă îngrijorez pe tema asta.
Eu fericit, dau să plec acasă, când tanti doctor îmi ia tensiunea, şi în cuvintele astea, îmi zice: „esti GRAS”. :o. Adică no, ştiam şi eu că îs chubby, că s-o depus după sesiune, da chiar aşa? După care îmi ţine 10 minute prelegere despre faptul că sunt gras şi ca am, citez, „curu’ mare” and stuff like that, şi ca am tensiunea mică mare and so on.
So, it is official. Sunt gras cu recomandare de la medic :). Doamna doctor mi-o propus regim alimentar. Ce-i ăla? :P
Not giving a fuck and feeling good about it
No, în 6 ore am examen iară la o materie de nimic din măreaţa noastră facultate. Ca de obicei, am încercat să învăţ şi chiar şi după ce am început n-am ajuns prea departe, pentru ca no, e o materie absolut de nimic. Dar, ca niciodată, mi-am dat seama că pur şi simplu nu are rost să mă stresez, am ratat unu, asta e, îl recuperez la toamnă, am grijă să nu mai ratez şi altele.
Până acum, chiar dacă ştiam că nu am învăţat destul, ma stresam, îmi făceam procese de conştiinţă puternice, stateam până în ultima clipă şi citeam. Rezultatul? Restanţă clară :) Mă distrează oamenii care spun că merită să mergi oricum, că poate îţi pică ceva ce ştii (colegii), gândeşte-te pozitiv (mama) … La materii de-astea, fie ştii fie nu ştii. Nu există middle way, cel puţin nu în capul meu. Nici măcar sfatul cu „mergi acolo şi te lupţi” (tata) nu se aplică la examene de toceală cum e ăsta. Dar, la examene unde ţi se pune inteligenţa la test, acolo clar, sfatul ăsta se aplică din greu. Îmi plac examenele care mă provoacă să gândesc.
Feeling kewl
Am avut vreo două zile meseriaşe. De fapt, dacă stau să mă gândesc toată săptamâna a fost destul de bună. Dar după nişte mixed feelings despre anumite faze la şcoală (de gen teme aglomerate & shit), s-au întamplat şi lucruri care să îmi dea satisfacţie :)
Spre exemplu, ieri am fost la examen la pedagogie (prostie de materie, dar şi mai prostie de „profesoară”), şi la întrebarea „Ce fel de oameni vrea sistemul pedagogic din România contemporană să formeze?” i-am scris că ştiu că e în carte altceva, dar ca eu consider ca nu se ştie ce fel de oameni se vor formaţi :)). Profa oricum mă îndoiesc că ar fi înţeles altceva, că de, ochelarii de cal nu şi i-a scos niciodată de la ochi de când o ştiu eu.
Şi azi, am fost la test la AA, mă rog, şi după aia, aşteptând pe coridoare să merg la CN, îl văd pe profu de PLAS (materie de asamblare, singura materie la care am luat 10 în toată facultatea până acum). ŞI spre surprinderea mea se uită la mine, se opreşte şi dă mâna cu mine, şi mă ia la poveşti despre cercetaşi and shit :o! He REMEMBERD! That is sooo kewl!
Neeext, eram foarte frustrat că nu mi-am făcut ultima temă de curs la CN, pentru că nu am înţeles care era treaba prin ea, pentru că nu am avut timp şi pentru că am refuzat în repetate rânduri (şi după multă gândeală despre what is the right thing to do) să o copiez pur şi simplu de la colegi, „că şi aşa nu se uită pe ele”.
No, m-am dus la profu de CN, şi i-am prezentat o temă cu care mă amânase (fază la care o fost foarte de gaşcă, eu nu cred ca m-aş fi primit să mai predau :P). Când să treaca nota finală la lab, se uită pe foaie şi vede că n-am predat tema de curs, şi mă întreabă că de ce, că eu sunt om serios (are un fix cu chestia asta :)). Şi i-am zis că aş fi putut să o copiez lejer şi să o predau copiată (fază cu care sunt convins că e obişnuit) dar că nu simt nevoia să excelez prin metode de-alea. Nu ştiu ce o înţeles el, da aşa bine m-am simţit că i-am spus aia! UAI!
No, de azi înainte, the dark period of every semester is begining. Pentru cunoscători, azi o venit dracu cu găleata de cuie şi cu ciocanu :))
