Azi mi-am început ziua devreme, am fost și am vorbit unor studenți de la Transporturi despre Eurobot și domnul profesor le-a oferit posibilitatea să vină cu idei despre structura mecanică a robotului nostru. Asta s-a întâmplat până pe la 2, apoi am plecat să mă întâlnesc cu mama la Victoria. Pe drum, în metrou, m-am întâlnit cu Iulia Dan, pe care nu am mai văzut-o de muultă vreme și căreia i-am pasat ideea cu Eurobotul și am avut o discuție despre cercetașii de la Alba. (și am fost cam de porc, cum ar zice Badea, că am vorbit ca chioru de Alba și n-am întrebat de activitățile lor de la Panaitescu. Am și scuză, eram deja obosit :) ).
Am mâncat la Springtime cu mama, ne-am reunit și cu soră-mea și am luat un tramvai spre Cișmigiu. Aici e de fapt subiectul postului ăstuia. La un moment dat, tramvaiul se oprește (era un 20 cred, trecusem de piața Matache și eram aproape de Cișmigiu). Se dă jos vatmanul, eram convins că schimbă macazul. Se urcă înapoi, mută un pic tramvaiul, se dă jos iar și începe să facă semne la mașini, să nu-i mai lase pe oameni cu mașina pe stradă pe motiv că e blocat tramvaiul. Noi, plictisiți de așteptare în tramvai, ne-am dat jos, deciși să mergem pe jos până în parc.
Pe trotuar, situația a devenit mai clara. Nu tramvaiul nostru era blocat, ci cel de peste câteva mașini și un autobuz. Am mers pe lângă coloana formată (din care acuma toți cei până la autobuz dădeau înapoi). După autobuz era blocată și o mașină de poliție, care era însă goală. Pe polițiști i-am gasit mai incolo, lângă tramvaiul blocat, cu carnețelul din dotare în mână, dar foarte calmi. Ce m-a mirat e că nu se auzeau claxoane deloc, toată lumea era foarte calmă.
Un Cielo (pe care nu ne-am putut abține și l-am tras în poză) parcase fix în intersecție, foarte aproape de linia de tramvai. Cum tramvaiul ia tot felul de colțuri prin străduțele alea, era acum blocat de Cielo-ul omului, și omul nicăieri. Ieșise lumea din case (că sunt case acolo), ca la țară, făceau glume, râdeau de noi că facem poze …
Pe mine m-a distrat mai mult cum un om (care poate avea motive întemeiate, de unde să știu eu) poate să paralizeze o linie de tramvai și deci o stradă întreagă fără să se chinuie foarte mult (mă îndoiesc că omu a parcat intenționat prost). M-a distrat și mai mult că poliția nu are nici un fel de posibilitate tehnologică de a da de o persoană a cărui mașină o cunosc, unica dotare fiind carnețelul. Oricum, … București!
Tipu’ a mai si luat o amenda mai scumpa decat masina…
http://www.danv.ro/2009/04/09/22500-ron-de-plata-pentru-intreruperea-traficului-in-centrul-capitalei/