Am auzit tot felul de lucruri bune despre Roverhood, un eveniment pentru seniori pornit de un grup de tineri de la Timișoara și nu numai, care are loc în fiecare mini-vacanță de 1 Decembrie.
Anul ăsta, probabil și pentru că evenimentul a avut loc la Șuncuiuș, m-au surprins cu o invitație de a ține un atelier acolo, și, cum prin atelierul meu de la DAC am ajuns în principiu la lideri și mai puțin la seniori – și și așa, doar la adulți din Transilvania, am acceptat cu bucurie propunerea Adelei de a susține o discuție în aceeași idee și la Roverhood.
Așa că pe 30 noiembrie l-am invitat pe Radu (Bîrjac) să mi se alăture și ne-am suit în yetimobil cu destinația Șuncuiuș. Ajunși acolo la țanc pentru ora prânzului, am avut două sesiuni consecutive cu câte 25ish de participanți – seniori de peste tot din România, de la Tulcea la Timișoara și de la Bistrița la Severin.
Obiectivul meu, ca și la Cluj, a fost să inițiez o discuție care să ne ajute să înțelegem, și ca organizație dar și ca cercetași, ce măsuri putem să luăm pentru a avea un pic mai multă încredere, mai multă inițiativă și mai mult curaj să construim evenimente care să depășească barierele Centrului Local, și pe care să avem capacitatea să le ducem în așa fel încât să ne ajute să creștem natural, sustenabil, împreună ca indivizi și ca organizație.
Încerc să documentez highlight-urile discuțiilor de la Șuncuiuș și ca un reminder pentru noi, cei care-am participat la ele, dar și pentru că cred că poate fi un punct de plecare util despre cum putem, atât la nivel local cât și la nivel național, să începem să creăm programe și să demarăm acțiuni prin care să încurajăm și să generăm această creștere.
Prima întrebare pe care le-am pus-o seniorilor este una pe care v-o adresez tuturor – dacă credem că evenimentele astea cercetășești de mai mare anvergură sunt o idee oportună, binevenită și dorită de toată lumea (Roverhood a depășit capacitatea maximă de participanți în mai puțin de 48 de ore de la deschiderea înscrierilor), … de ce nu avem mai multe? Ce ne oprește să avem mai multe inițiative cum e Roverhood, mai ales pentru seniori?
1. De ce nu facem mai multe evenimente?
Am căutat în noi răspunsul – mai repede decât să ne dăm cu părerea despre alții sau despre situații generale, și i-am rugat pe seniori să se gândească de ce n-ar face ei, azi, un astfel de eveniment?
Răspunsurile lor – care se referă, desigur, în primul rând la known unknowns – acele lucruri pe care știm (sau credem că știm) că nu le știm – ne duce la principalele temeri pe care tinerii le au când e vorba de organizarea unui astfel de eveniment:
- hard skills – (cred că) nu știu cum se face – care sunt pașii, cum se definește proiectul, cum se alcătuiește bugetul, cum facem ca evenimentul nostru să devină cunoscut, cum ne asigurăm că o să avem participanți, cum se construiește programul
- soft skills – aici am simțit o reținere despre poziții de leadership, rezerve cu privire la abilitățile de condus echipe / oameni (atât din perspectiva celui care conduce, cât și din cea a celor care sunt parte din echipe) și diferite îngrijorări – probabil ancorate în experiență – despre cum putem să ne asigurăm că nu ne lasă coechipierii baltă înainte sau în timpul evenimentului
- surmenare / burnout – tipul ăsta de îngrijorare a apărut natural de la persoane care au avut de-a face cu organizarea de evenimente și provocarea a fost prea intensă – este, din păcate, o situație comună, la evenimente de toate dimensiunile
Sunt, cu siguranță, multe abordări despre cum putem să creștem pe toate zonele astea și în mod natural discuția noastră a mers mai departe la soluții – ce poate face organizația, ce putem face noi ca să adresăm limitările pe care simțim că le avem?
2. Ce soluții ar merge?
Aici, desigur, părerile au fost împărțite – am încercat să le canalizăm să fie cât mai specifice și ancorate, cât de cât, și în tărâmul posibilului:
- ateliere / traininguri pe teme specifice, în special pe hard skills – scriere de proiecte, finanțare, cum se construiește programul, cum se alcătuiește bugetul
- manuale și checklist-uri – măcar la nivel de template-uri – pentru organizarea unor tipuri de evenimente (campuri, evenimente de sală, drumeții, so on) – mai ales pentru a adresa acele unknown unknowns (lucrurile pe care nu știm că nu le știm)
- bursă pentru participanți în International Service Teams (ISTs) – locuri plătite sau subvenționate la evenimente internaționale selectate, pe poziții relevante pentru dobândirea unor anumite skill-uri de care avem nevoie în organizație, cu condiția implicării ulterioare în organizarea de evenimente în țară pe poziții similare, relevante
- poziții de shadowing (ucenicie) la poziții de decizie în evenimente locale (ale altor Centre Locale), regionale, naționale de succes, cu scopul de învățare
- un sistem sustenabil de evenimente periodice deasupra nivelului Centrului Local, mici / medii / mari, care să le ofere oportunitatea seniorilor / adulților să învețe prin practică (learning by doing)
Unul din lucrurile tot mai limpezi în comunitatea cercetașilor este că informația nu circulă bine. Mecanismele pe care le folosim nu sunt eficiente – mai ales când vine vorba de tineri – și anunțurile / mesajele / știrile nu reușesc să se facă văzute / înțelese în torentul de informație care inundă pe toată lumea zilele astea. Ceea ce ne-a dus la partea a 3-a a discuției noastre:
3. Cum comunicăm?
Spre exemplu, cercetașii de la CUB au lansat un eveniment în vară care nu a ajuns la oameni – nu e singurul în situația asta, și de cele mai multe ori mesajele ajung la oameni prin rețele informale, nu ajung la toți și nu avem canale bidirecționale eficiente. Inclusiv eu, care urmăresc conștiincios multe din canalele de informare – formale și mai puțin formale – ale cercetășiei din România, nu am știut de evenimentul ăsta.
Iar pentru a avea inițiative și evenimente, în mod cert există nevoia de un nucleu de oameni, care să creadă, ca echipă, în ideea respectivă. Într-o discuție recentă cu Mihai Borșu (noul șef al Centrului Local Licos Timișoara și unul din inițiatorii Roverhood), îmi împărtășea opinia lui că în spatele oricărui eveniment e esențial să fie un Centru Local. Cred că sunt de principiu de acord cu el, cu o nuanță – că grupul care susține evenimentul nu e musai să fie un Centru Local, ci un grup legat de persoane care comunică deja eficient și care se cunosc dinainte (condiții care sunt îndeplinite, desigur, în cazul unui Centru Local, dar nu numai).
Întrebarea interesantă este dacă putem găsi și altfel de soluții, mai ales când vine vorba de evenimente pentru seniori, în care nucleele astea să se găsească, să se formeze, să comunice, să-și împărtășească ideile și să construiască împreună tot felul de idei și evenimente?
Avem în organizație mai multe grupuri de seniori care au sau au avut astfel de întâlniri, de tot felul: înainte de pandemie (sau în timpul ei?) se închegase un grup care făcea o ieșire anuală în munți înalți, este un alt nucleu care se întâlnește anual la sfârșitul verii pentru un Scout Party – deci capacitate și inițiativă există :)
Aici, previzibil, seniorii au venit cu câteva soluții care ne arată, indirect, măsura ineficienței comunicării curente. Pornind de la înțelegerea că informațiile nu ajung la ei, una din soluțiile propuse pentru îmbunătățirea curgerii informației către ei a fost ca ea să treacă prin Consiliile Centrelor Locale sau prin lideri care sunt printre puținele soluții pe care le avem în funcțiune acum (lista de email ccl@scout.ro și newsletterul săptămânal).
Cealaltă idee care a apărut în timpul discuțiilor au fost evenimente fizice de tipul unor forumuri sau alte astfel tipuri de întâlniri. Spre exemplu, am mai scris și în trecut că aș vrea să adun la Nocrich Centrele Locale din zonă la un brunch – putem dubla întâlnirea cu o întâlnire a seniorilor din Centrele astea Locale, nu doar a unor delegați … decizionali.
Am lansat și ideea posibilității folosirii unui sistem de rover representative (pe modelul Roverway), unde Centrele Locale să desemneze un senior – mai repede decât un oficial (în sensul tradițional al cuvântului) al Centrului Local – care să se ocupe de diseminarea informației în grupul de seniori. Ideea a fost, surprinzător pentru mine, polarizantă – o parte din grup a respins din start ideea, în timp ce alta a îmbrățișat-o.
Mă întreb dacă nu avem nevoie de o restructurare completă a comunicării în cercetășie printr-un canal dedicat (o platformă, ceva în sensul ăsta, pentru toată comunitatea mare a cercetașilor și sub-comunitățile ei, ceva cu circuit închis, la care să ai acces doar prin calitatea de membru?).
Ultimul capitol al discuției noastra a fost o provocare pentru viitor.
4. Ce facem mai departe?
I-am întrebat pe seniori, în lumina discuțiilor și presupunând că reușim să punem în practică măcar o parte din soluțiile identificate, când cred ei că am putea organiza următoarea jamboree românească. Răspunsurile au variat de la 2025 la 2029, cu cele mai multe răspunsuri centrate pe 2027 – ceea ce este, cred eu, realist, dacă noul program cercetășesc se lansează nu mai târziu de 2025.
Am discutat apoi despre posibilitatea unui Moot românesc, o întâlnire națională a seniorilor de peste tot din țară. Aici am fost considerabil mai optimiști, cu o estimare pentru 2025 și cu idei pentru un potențial pilot mai mic chiar pentru 2024.
Câteva concluzii
Campurile și evenimentele mari sunt o parte cheie din cercetășie și ca să putem crește organic capacitatea de a le organiza ne-ar prinde bine unul sau mai multe programe dedicate atât pentru dezvoltarea abilităților individuale, cât și pentru formarea echipelor care să organizeze astfel de evenimente.
Unul din modurile prin care putem face asta, este, desigur, learning by doing – dar pentru asta ne trebuie contexte controlate unde oamenii să crească într-un mediu sigur, fără să simtă mai multă presiune decât e sănătos pentru dezvoltarea lor. Un Moot național pilot ar putea fi o oportunitate fantastică pentru așa ceva în 2024 și voi promova ideea asta în speranța că poate găsim 4 – 5 zile la vară pentru un camp de seniori!
Un alt lucru pe care îl putem face chiar acum este că dacă păstorim evenimente peste 50 de oameni (spre exemplu, Campuri de Centru local, dar și DAC-uri și Roverhood-uri) să deschidem 1 – 2 poziții în echipele de coordonare sau în departamente pentru seniori dinafara Centrului Local / echipei clasice care să aibă oportunitatea să vadă cum se face prin shadowing. Sunt aproape convins că putem găsi, spre exemplu, o astfel de oportunitate, pentru Campul Centrului Local al Centrului nostru Local din Alba Iulia, dar și Centrul Local Aetos Drobeta – Turnu Severin mi-a confirmat recent că ar fi deschiși la așa ceva – și sunt convins că suntem mai mulți.
O ultimă concluzie este că la capitolul comunicare și motivare – adică circulația informației și adusul ideilor și oamenilor laolaltă suferim mult și trebuie să facem niște pași mari și rapizi pentru a putea construi frumos mișcarea cercetășească mai departe.
Mulțumesc mult Adelei, lui Mihai, lui David, lui Marian, Andreei și Sabinei și restului echipei Roverhood pentru invitație și pentru că sunt dovada vie că nu doar se pot organiza evenimente pentru seniori (chiar și iarna) dar și că nevoia există și nu este încă acoperită!. Și mulțumesc mult deopotrivă tututor seniorilor care au participat, activ, onest și autentic la discuțiile de la Roverhood!
(foto copertă oferită de Echipa Roverhood)