Alba Iulia și acțiune de Paște

Nu prea am avut ce să scriu în ultimele zile. Am mai lucrat la robot la una alta, am scris și am ținut un laborator de securitate în PHP (despre care poate o să scriu mai încolo). Partea cu Paștele a fost la fel de boring ca și anul trecut, cu mențiunea că de data asta nici n-am mai procesat prea mult până să decid că n-am ce căuta la slujba de Înviere.

Așa, un pic offtopic, am dat o tură prin oraș seara și mi s-o părut că lucrurile merg înspre bine, orașul arată excepțional în perioada asta a anului, dar din păcate n-am prins încă poze să argumentez ce zic aici.

Și acum, total ontopic, exploratorii din Alba au organizat o activitate de paște pentru copii dintr-un Centru de Plasament (din câte am dedus eu, unul privat). Acțiunea a constat în scoaterea copiilor la iarbă verde, marți, a .. treia zi de Paști cum se zice. Planul era să mergem cu ei până sus pe Mamut, dar din varii motive (concentrate în special în zona însoțitoarelor de la centru) am hotărât să ne oprim jos la un loc cunoscut în Alba Iulia ca ”a doua poieniță”.

Am făcut jocuri, am făcut clătite, o orientare cu busola, o pânză de paianjen. În mare, copii s-au implicat activ în jocurile noastre, și din câte am înțeles eu s-au chiar distrat. Pe la 5 am strâns tabăra și i-am condus până la sediul lor, iar pe drum una din însoțitoare ne-a invitat să mai mergem, să îi mai scoatem pe copii la aer, pentru că se pare că de față cu noi or fost chiar cuminți. Eu am fost foarte mândru (și le-am explicat asta și doamnelor care au venit cu copii) că acțiunea a fost gândită și plănuită de exploatori, cu sprijin minim din partea adulților. Mai multe poze la Teo și la Simo.

Gabi rulz
Gabi power - Gabi a intermediat toată treaba cu centrul de plasament
Gaaaaașcăăăă
Gaaaaașcăăăă

Pentru că era doar 5 când am ajuns la centrul de plasament, și pentru că eu pornisem de acasa cu gândul că facem Mamutul, am lansat propunerea de a ne întoarce și de a urca până sus pe Mamut, așa, ca plimbare. Spre plăcuta mea surprinderea am avut 3 voluntari, Paul, Florina și Laura, cu care am făcut Mamutul într-o ora și-un pic.

Florina, Laura și Paul
Florina, Laura și Paul

Per total, o zi de vacanță bine cheltuită :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.