Admitere Master

Luni am ajuns, deci, cu majoritatea hârtiilor pentru master (vezi postul anterior). Îmi plătisem taxa de ridicare a diplomei (care e freakin’ 50 de RON) în vară, dar mi-am pierdut chitanța, și a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine că funcționara de la caserie a putut și a vrut să caute în baza de date chitanța mea și să-mi dea o copie. De la caserie, la serviciul diplome, de acolo, înapoi în facultate după semnătura de la secretara generală și de la decan, după aia înapoi la diplome.

O să pun o poză aici undeva cu diploma mea de inginer, să mă laud cu ea :P

Tot luni am aflat că ar fi o idee foarte bună să dau la un modul de master de la automatică, având în vedere că am de gând să dau admitere la doctorat tot acolo. Bine, asta a schimbat planurile cu 180 de grade, pentru ca la master-urile de la automatică s-a dat un examen complet diferit de examenul ce s-a dat la calculatoare :). Nu ne-am mai înscris, nici eu, nici Dan, luni, am mai așteptat o zi și ne-am înscris marți, eu la Prelucrări Complexe de Semnal în Aplicații Multimedia.

Am petrecut ziua de marți încercând să mă adun și să citesc ceva, și noaptea de marți / miercuri chiar citind ceva, lucru care s-a dovedit (contrar așteptărilor mele) extrem de util la examen. Obiectivul meu la examen era să iau 5.00, concurența fiind < 1 / loc. Subiectele au fost accesibile chiar și pentru mine, care eram în domeniu, dar nu concret pe materiile care s-au dat la examen, și sunt convins că și corectura a fost destul de relaxată.

Azi s-au afișat rezultatele și am intrat la PCSAM, și nici măcar pe ultimul loc, ca la admiterea trecută :)). Am mai plătit încă 50 de RON ca să mă înmatriculez. Menționez aici un fapt dubios, ei mi-or încasat banii, mi-or tăiat chitanță, după care o altă persoană, la aceeași masă, mi-a luat chitanța și a pus-o într-un plic. Înțeleg nevoia lor birocratică de a avea dovada că eu am plătit, dar eu nu trebuie să am aceeași dovadă, just in case?

Relativ la specializare, în cazul în care totul merge bine și sunt admis la doctorat, sper ca master-ul ăsta să îmi dea un bonus de cunoștințe pentru proiectul de doctorat, care în esență e prelucrare de imagine și sinteză de sunet. M-am învățat în ultimii 5 ani să nu mă entuziasmez prea tare când citesc numele la materii, dar dacă materiile de la modulul ăsta se și fac calumea, nu doar doctoratul, ci și ideea mea de afaceri cu hărțile par a avea de câștigat din alegerea modulului ăstuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.