Vinerea din vacanța de Paști, după mai multe schimbări de planuri cauzate de vreme, dar și de chestiuni administrative, am plecat cu o gașcă de 13 exploratori la Sibiu, să reedităm o nebunie ce am tras-o în noiembrie 2008 : HaiHui prin Sibiu.
După succesul ambelor ediții, mă pregătesc să propun un program național pentru eXploratori care să se bazeze pe acțiuni de genul ăsta. Care e ideea, pe scurt: am pregătit un caiețel, care, pe lângă un set de provocări de tot soiul, conține și informații despre Sibiu. Cercetașii, împărțiți pe patrule, au bătut întreg centrul Sibiului căutând indicii, și cu ocazia asta au văzut și cele mai importante obiective turistice de pe-acolo.
Tura asta am fost lideri Andra și cu mine, și, ca și data trecută, nu am umblat cu patrulele, ci ne-am despărțit (fără știrea lor :P) de ei, și le-am dat indicii și provocări adiționale și prin SMS. Am luat de la Centrul de Informare Turistică din Piața Mare hărți pentru toată lumea (una din patrule a fost inspirată și și-a făcut rost singură ;)).
Ca să vă puteți face o imagine, printre provocări au fost să își facă poză făcând piruete pe Podul Minciunilor, să numere scările dintr-unul din turnurile cetății sibiului, să numere capacele alea noi de canal dintr-o anumită zonă și să scrie ghilotină cu șireturile papucilor în Piața Mare.
Andra și cu mine ne-am petrecut timpul spionându-i pe eXplo, dar am luat și câteva pauze în care am vizitat Biserica Evanghelică și Biserica Ortodoxă din centru, ambele impresionante în felul lor. La cea evanghelică erau deschise și catacombele, unde am stat aproape 45 de minute căutând semnificația emblemelor de pe locurile de veci ale multor oameni importanți din Sibiul din evul mediu.
Am avut noroc și de megavreme și am stat cam 3 – 4 ore în centru. Ultima provocare a fost să găsească cum ajungem, folosind mijloace de transport în comun, la Grădina Zoologică. Grădina Zoologică (unde intrarea pentru elevi și studenți este de 2 lei) s-a extins un pic de la ultima noastră vizită. Deși are doza aia de tristețe când vezi animale închise în cuști, are și latura practică că cercetașii pot vedea, fără a se pune în pericol, multe din animalele cu care se pot întâlni prin pădurile pe care le mai frecventăm :).
Dealtfel, asta a fost și provocarea lor pentru Zoo, să noteze toate animalele cu care este probabil să se întâlnească într-un eventual hike.
Pentru mine a fost great fun, deși am ajuns acasă cu toții rupți de oboseală. Din păcate încă n-am apucat să determin care este patrula câștigătoare, dar mi-am pus task să descopăr până la sfârșitul săptămânii.
Just gave your blog an award. Check it out at http://www.bogdanpater.ro/?p=462
Mersi mult :) Nu știu exact ce am făcut să merit awardul asta though, but still, mersi.