Acum 7 ani, în 2006, primeam vizita grupului de cercetași din Laufen, Bavaria. Campul, de cam 100 de persoane, a fost pe o pășune lângă satul Cib, în Apuseni, între Zlatna și Geoagiu și a fost o adevărată provocare pentru mine și echipa de atunci (nu că a fost vreun camp de-atunci încoace care să nu fie o provocare …). Eu tocmai terminasem anul II, și o mare mare parte din echipa noastră de atunci erau mai mici ca mine!
Poate de aia, când în discuțiile cu eXplo pentru ultima ieșire înainte de campul de vară a apărut varianta Cib, nu am fost neapărat entuziasmat – dar cum traseul l-am votat împreună și exista o majoritate covârșitoare care deja se vedea la Geoagiu Băi, ne-am dus :) N-am fost chiar mulți – Mircea, Geri, Alin, Radu și Luiza de la eXplo și Ștefana, Alexa, Bogdănel și subsemnatul să-i păzim, dar dacă am zis că merem, ne-am dus :)
Grijile mele au fost cu totul degeaba – traseul a fost foarte fain și exact ce trebuia (poate mai puțin cei 20+ de km de asfalt :P). Am plecat devreme din Zlatna, și am intrat direct pe traseu – cel puțin o vreme este marcaj turistic. După un urcuș destul de abrupt, am ieșit într-un plai fain, și apoi, după ce ne-am reamintit cum se folosește harta și busola, peste încă un deal, pe lângă o carieră de piatră și greșind un pic drumul (mulțumim Geri :P) am ajuns la Cib.
Ne-am oprit să ronțăim ceva și să ne ferim de căldură – aici a fost momentul când Luiza, care avea un rucsac greu care o trăgea în jos, a scos din rucsac borcanul cu legume fierte. Borcan. De sticlă. După ce am depășit momentul (și am consumat legumele) am făcut o mică siestă (adică toată lumea și-a luat somn :P), și apoi am continuat drumul spre locul campului din 2006. Ușor cuprinși de nostalgie, am făcut cu Bogdan un moment de reamintire a poziționării lucrurilor din camp, de la unde era contorul de curent (da, da, am avut curent) la fântâna la care am lucrat câteva zile să o facem utilizabilă (și care cu greu a făcut față la solicitările noastre de apă), până la locul de foc, care era undeva pe o terasă dedesubt de toate celălalte lucruri.
Am trecut apoi prin Cheile Cibului, cea mai spectaculoasă parte din traseu, fiindcă trecerea se face cumva pe marginea unei stânci, și apoi pe o cărăruie îngustă am ieșit pe partea cealaltă – cred că deja ne apropiam de Ardeu și de-acolo, pe lângă și prin garduri electrificate pentru animale, până în vale, în sat.
Conform deciziei grupului, am continuat spre următorul obiectiv, Cheile Madei, și cum se apropia asfințitul am început să ne uităm după un loc bun de campare. Lanul de porumb merge până chiar în gura cheilor, lângă drum nu era chiar potrivit, chiar la intrare în chei era niște vegetație tare dubioasă, așa că am decis să mergem mai departe, să căutăm un loc mai bun prin chei. Cheile Madei sunt destul de înguste, și nu foarte umblate – vegetație mare (brusturi, iarbă, copăcei), soare puțin – umezeală, un loc nu tocmai primitor pentru dormit pe jos. Cum singurul loc pe care l-am găsit noi era chiar prost, încă un vot al grupului ne-a trimis iar la drum. Cu incidente minime și cu bocancii după gât am ieșit din chei în capătul de sus al satului Mada. Toți, inclusiv cei care au votat împotrivă, am fost foarte bucuroși că votul din chei a fost câștigat de aventurierii care au dorit să continuăm, pentru că am găsit un super-loc.
Am campat într-o livadă superbă, cu vedere spre chei și spre stânci, singurul lucru lipsă fiind apa potabilă (noroc că aveam suficientă cu noi), cu o vatră gata făcută, și copaci la alegere pentru hamac – ce mai, perfect :) Geri venise pregătit pentru un ospăț serios, așa că am stat să mâncăm, apoi ne-am pus la somn – fără griji că s-ar putea să ne plouă, doar Bogdan fiind deranjat de luna aproape plină care i-a bătut în ochi toată noaptea, ca un bec de iluminat public :).
Dimineață, lipsa apei potabile ne-a încurajat să ne mișcăm repede, așa că primul popas a fost la magazinul din sat, care s-a deschis din pură șansă pentru cineva când am trecut noi pe acolo (Mada e un sat mic mic) – și singura fântână de pe drum era plină de nămol. Tot șansa a făcut ca Ștefana, Alexa, Luiza și Geri să prindă o ocazie de la magazin până la intersecția spre Geoagiu Băi, și, 7 km mai la vale Mircea, Alin și Radu să prindă un taxi (ce căuta taxiul în pustietatea aia nu mă întrebați – l-am întrebat eu și nici el nu știa …) tot până la intersecție.
Am rămas cu Bogdan să mergem cu autotalpa, lucru pe care l-am făcut până chiar sus la Geoagiu Băi (10 km+). Pe drum i-am găsit și pe băieți, care se hotărâseră să taie o curbă care de fapt nu exista, așa că se întorceau prin pădure :)
Ne-am bălăcit după pofta inimii la Geoagiu, unde era și foarte cald, și foarte plin. Ne-am testat un pic curajul sărind de la trambulina de 5m, am stat la soare (sau ne-am ascuns de el, pe cât posibil, după preferințe) până după masa.
Drumul înapoi a fost puțin horror – după ce am pierdut, din cauza unor informații eronate, microbuzul către Geoagiu, am băgat hike cu încredere până în oraș, și apoi nu am putut să luăm nici microbuzul recomandat de oameni pentru că era plin ochi. Apusul ne-a găsit pe toți cu autotalpa spre Orăștie, încercând să prindem Foamea pe la 22.30. După ce toată ziua am făcut stopul și nu s-a oprit nimeni, doi tineri de-ai locului au fost foarte drăguți și au oprit din proprie inițiativă, ne-au luat toate bagajale și trei cercetași, pe care i-au dus chiar până la gară, deși nu le era lor în drum. Eliberați de bagaje, am ajuns în timp util la gara din Orăștie și am prins și trenul spre casă :)
Pe site-ul grupului nostru, Ștefana a scris propia ei perspectivă față de ieșirea asta. Complet întâmplător, dar cu trimitere la post-ul meu precedent, Iuli a pedalat pe acolo prin zonă exact în același weekend.