Un nou side-project: memoriile bunicului

De câteva zile am început cu sora mea un mic side-project personal, în care încercăm să aducem la lumina internetului (și / sau hârtiei)  memoriile bunicului nostru pe linie paternă – Ion Avram. Bunicul a fost avocat și un mare povestitor, și a scris mai multe variante ale amintirilor sale la mașina de scris – ultima variantă a acestor amintiri fiind textul brut de la care plecăm.

Pentru că varianta OCR este exclusă (înainte să mă certați, am încercat, dar mașinile de scris manuale au mici particularități / defecte care, împreună cu imprimarea diferită la fiecare literă pe banda cu cerneală și greșelile de scriere fac OCRizarea imposibilă), ne-am apucat să introducem de mână tot ce avem – ocazie cu care citesc și eu, pentru prima oară, memoriile astea. 

DSC_5844

Moșu (că așa-i spuneam, cum îi spunea și el bunicului lui) s-a născut în 1913 lângă Alba Iulia, la Henig, în imperiul Austro-Ungar și a fost și nu doar un spectator dar de multe ori chiar actor în evenimentele care au marcat istoria României în ultimii 100 de ani. Mai multe o să puteți citi în varianta completă a cărții, când (și dacă) reușim să o publicăm, dar uite o părticică brută, chiar de la început, despre cum a trăit, ca băiat de 5 ani, momentul 1 Decembrie 1918:

În zilele următoare oamenii tineri din sat, înapoiați recent e pe diferite câmpurile de bătae, îmbracați acuma în frumosul lor port țărănesc, se adunau în localul școlii, unde sub conducerea preotului Muntean Nicolae, învățau să cânte în cor, cîntece naționale ca Deșteaptă-te romîne, Trei culori cunosc pe lume, Pe-al nostru steag e scris Unire, Colo-n Munții Tebei, etc …

În sat toți vorbeau că pregătirea de la școală se face ca să meargă la o mare adunare în Bălgrad (Alba Iulia), care va avea loc în curând.

În sat au apărut, ca din pământ, inundații de panglici trei culori cu care s-au decorat frumosul port țărănesc, atât la bărbați cât și la femei. Astfel băncile, eșarfe, panglici, cocarde de toate mărimile, erau purtate cu fală, chiar și în zile de lucru.

Nu peste mult timp s-a răcit timpul brusc și chiar a căzut și zăpadă subțire, cînd o mare mulțime de femei și bărbați s-au adunat dimineața în mijlocul satului, îmbrăcați în haine de sărbătoare și încolonându-se cântând, au plecat, cu preotul în frunte, la Bălgrad (Alba Iulia).

Seara s-au înapoiat târziu, când oamenii mai în vârstă și copii erau strânși prin case, fiind și frig. așa că nu s-a svonit ce vești au adus de la Adunare. A doua zi des de dimineață, s-a răspândit în tot satul că domnii de la Adunare le-au spus că românii s-au rupt de către țara ungurească și vreau să se deie cu România, țara mumă.

Nu am la mine la Cluj tot manuscrisul, e safe and secure la Alba, dar am trișat și am citit mai încolo, către ultima pagină, unde, fără să am tot contextul acum, presupun că e vorba despre primele confruntări armate la care a participat, luptând ca ofițer în Armata Română, încă de partea Germaniei, către est:

Ajuns la locul adunării, am raportat Comandantului de Batalion că plutonul unu din compania a 8-a de mitraliere este întreg și așteaptă ordinele sale, iar dînsul cupărinzându-mă în brațe mi-a strigat, în fața camarazilor: “Hai mă eroule, că ai salvat onoarea Diviziei”, exprimându-și bucuria revederii, după 24 de ore de absență din Batalion.

A ordonat apoi să mi se facă legătura telefonică cu Șeful de Stat Major al Diviziei – așa cum a ordonat acesta – legătură care s-a și obținut în câteva minute, legătură prin care acesta m-a felicitat călduros pentru fapta mea și mi-a promis că voi fi decorat cu o mare decorație românească și cu crucea de fier germană (decorații pe care de fapt le-am și primit).

După cum am constat mai târziu, am fost decorat cu Coroana României, în grad de Cavaler, cu spade și panglică de virtute militară, precum și cu Eiserne Kreuz Zweute Klasee (adică Crucea de fier Clasa a doua), ambele pentru prima zi de luptă.

Deși perioada care urmează este încărcată cu evenimente cercetășești, sper să avem tot textul scris și gata de recitit, evaluat, editat și aranjat până la sfârșitul anului – până atunci o să mai postez aici dacă găsesc lucruri deosebite și interesante :)

Un comentariu la „Un nou side-project: memoriile bunicului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.