Memoriile bunicului – episodul II

Am continuat să introduc din memoriile bunicului meu, și am dat peste tot felul de lucruri interesante (pe care o să le puteți citi în carte, când reușim să o publicăm). Pentru că am împărțit un pic munca și mătușa noastră a preluat prima parte, eu am sărit direct la capitolele Stajiul Militar și Studenția, pe care l-am terminat aseară.

Bunicul meu a fost student la Cluj, la Drept, între 1937 și 1939, de atunci fiind concentrat la începutul celui de-al doilea război mondial. Sunt mai multe povești interesante care explică atmosfera în țară și mai ales în Cluj în acea perioadă, care mi se par fascinante.

Tot din această perioadă îmi amintesc că am avut și o percheziție devastatoare, atunci când a fost împușcat rectorul Universității, Ștefănescu-Goangă, ocazie cu care unii dintre noi am fost și arestați.

(n. y. Google ne spune despre asta că: La 28 Noiembrie 1938, Ştefănescu-Goangă, rectorul Universităţii din Cluj, este împuşcat de trei studenţi. În timpul nopţii căminele sunt devastate de poliţie şi se fac numeroase arestări printre studenţi şi studente.)

Rectorul a fost agresat pe strada Avram Iancu, stradă pe care se afla și Universitatea, unde mergea să-și țină cursurile de filozofie, pe la orele 5 dupămasa. La ora aceea mă aflam – împreună cu colegii mei – la un seminar de drept civil, cu profesorul nostru Aurelian Ionașcu, când a intrat în sală bedelul (omul de serviciu) și i-a șoptit ceva la ureche profesorului, care a tresărit și închizând, automat, cartea din care tocmai citea ceva pentru noi și foarte emoționat s-a ridicat de la masă, strigând „Domnilor studenți, rectorul a fost împușcat, în strada Avram Iancu, să mergem”. Am sărit cu toții ca unul singur și ne-am repezit spre ușe, dar când am ajuns noi, rectorul era ridicat deja și dus la Clincă. Un grup de colegi de la litere, aflându-se la un seminar în imediata apropiere a locului unde a avut loc atentatul, au dat primul ajutor victimei și au alergat pe urmele făptașilor.

Unul dintre ei mi-a povestit, mai târziu, că în goana lui, pe o străduță din apropiere, după faptași, a dat pestre un cotigar bătrân, care începuse măturatul de seară a străzilor, pe care l-a întrebat – grăbit și emoționat – dacă nu a văzut fugind, pe acolo, pe cei care au împușcat pe domnul rector? Bătrânul s-a uitat la el, năucit, ca trezit din viz: „Ce derector domne?”. El nu știa decât de derectăr, care poate îi era șef.

În aceiași după masă și cam la aceiași oră, un domn tânăr angajase un taxiu în fața hotelului New-York, să-l ducă pe strada Carol al II-lea, spre Someșeni, dar când a ajuns în Piața Teatrului a oprit și a coborât, precipitat, pornind grăbit pe strada Turzii. Comportarea omului a dat de bănuit șoferului, mai ales că uitase, în mașină, o pălărie pe care, după publicitatea atentatului, acesta a dat-o poliției, cu explicațiile sale. Aci s-a descoperit pe bordura interioară a pălăriei, două litere mari: A și I, considerate inițiale ale numelui și a prenumelui proprietarului ei. Așa se face că între cei cu inițialele respective mă aflam și eu, fiind ridicat și depus îm pivnița unui imobil din apropierea Căminului, unde au mai fost aduși și alții.

Unul dintre colegii mei, având un cumnat comiar de poliție, l-a rugat să mă ajute, lămurindu-l despre alibiul meu indubitabil. Comisarul nu mă cunoștea, dar era și el student la Drept și a spus că va încerca să-mi acorde ajutorul său. Peste două zile m-am auzit strigat din ușa pivniței și eliberat din beciu, iar la primul colț de stradă mă aștepta colegul meu, care mi-a spus că Popovici Alexandru, cumnatul său, a reușit să mă ajute. Fără acest ajutor ar fi trebuit să aștept rândul la anchetă, unde să dovedesc alibiul, deci cca. zece zile.

Peste două zile povestea pălăriei misteriose a apărut în presă, unde a cetit și proprietarul ei. Acesta s-a prezentat la poliție și a declarat că pălăria cu inițialele respective îi aparține și că el a uitat-o în mașină, repspectiv în taxiu. A arătat apoi că este profesor și la acea oră se înapoia de la liceu, unde a participat la o ședință a Străjerilor (n. y. Străjerii erau o mișcare de tineret inspirată din Hitlerjunge), unde este comandant și a trebuit să poarte beretă regulamentară, pălăria devenind disponibilă în taxiu. Plecarea spre Someșeni și oprirea în fața Operei se datorește faptului că și-a adus – spontan – aminte că trebuie să comunice sorei sale (care locuia în dosul căminului studențesc Avram Iancu) un grav eveniment familiar.

În urma acestor descoperiri, organele de cercetare s-au văzut silite să abandoneze pista respectivă, dispunând eliberarea celor arestați pe acestă ipoteză.

Povestea merge mai departe și povestește cum, după 16 ani, bunicul meu, acum avocat, a făcut tot posibilul ca comisarul Popovici Alexandru să fie achitat într-un dosar făcut la comandă politică, la Deva – și încheie cu

Și munte cu munte se întâlnește, necum om cu om.