Am fost pe drumuri în weekend :) Sâmbătă am plecat pe la 15 de la Bușteni, și după o scurtă pauză în Gara de Nord, am hotărât să încerc conexiunea pe tren cu Aeroportul de la Otopoeni. Am fost numai eu și cu încă o doamnă. Sunt 23 de km și trenul merge de poți fugi pe lângă el, apoi te transferi într-un microbuz care te duce până la terminal. Partea bună este că nu e scump (e 3 lei cu reducere), și, mai important, e că e previzibil (adică trenul pleacă la oră fixă și ajungi într-un timp bine determinat la aeroport), spre deosebire de liniile express de la RATB.
Anyways, am ajuns în aeroport cu 3 ore înainte de avion, mi-am făcut asigurarea de sănătate, și am găsit (surpriza!) un WiFi fără parolă fără nimic pe holul dintre Plecări și Sosiri (de notat pentru cei care trebuie să piardă vremea prin Otopeni).
Zborul a durat înca 4h, dar a fost OK, ce am prins eu din el, și la Check-in am putut să aleg un loc la ieșirea de urgență, unde scaunul din fața mea era lipsă și puteam să mă întind cât voiam :). Singura chestie aiurea a fost că pe rândul meu au fost 3 țoape (sau pițipoance) plecate spre Dublin, cu laptopul cu manele și pline de dume. Eh well, ce bine că pot dormi în orice condiți …
În Dublin Airport am ratat ultimul autobuz de Limerick, așa că a trebuit să petrec noaptea în aeroport. Am găsit niște scaune confortabile la McDonalds la Mezanin (pentru cine are de petrecut nopți prin DA, e foarte ok acolo :P), am citit vreo 2h BOFH-uri pe telefon (no free WiFi), și după aia am fost shutdown :P De notat că toate localurile de la Mezanin sunt folosite pe post de paturi noaptea, abia am găsit un loc :).
Pe la 7 am luat autobuzul de Limerick, și, într-un final, am ajuns aici pe la 11 jumate, aproape 24h de la plecarea de la Bușteni (dacă luăm în considerare și diferența de fus orar).
So yes, rocky road indeed :P
PS. Dacă vă întrebați care e povestea cu titlul, este o piesă care se numește The Rocky Road to Dublin, și care este pe coloana sonoră la Sherlock Holmes, atunci când boxează Sherlock în ring cu un alt tip, de-l bate pe ăla de-i sună apa-n cap.
Pregateste-te bine daca vrei sa te intorci cu trenul de la aeroport pt ca orarul nu mai este la fel de previzibil… si poti sta pe peronul minunat asteptand ( zeci de ) minute bune pana apare trenul….
p.s. ti-as recomanda si o umbrela, dar probabil o sa razi :P
In melodia aia e vorba de mai nu de martie… :P
dar trecand peste, f tare castelul. sper ca te-ai distrat pe acolo, arata bine…