Sheep’s Head Peninsula

Am trecut în noul an 2020 împreună cu familia în Bantry, o localitate irlandeză pitorească de pe malul Oceanului Atlantic, și în una din ultimele zile alea anului trecut ne-am plimbat până la capătul Sheep’s Head, una din cele 5 peninsule (superbe) din sud-vestul Irlandei.

Chiar dacă a trecut uite, aproape jumătate de an (uau!) de atunci, mi-am rămas mie dator să vă arăt prin ce peisaj de „Retezat întâlnește oceanul” m-au plimbat bocancii.

Am prins o super-vreme (încep să cred că așa-i iarna în Irlanda), singurul regret pe care-l am e că n-am reușit să scot deloc drona ca anul trecut pentru că poteca merge periculos de aproape de cablurile electrice care merg la farul din capătul peninsulei (și care este protagonistul unei priveliști fantastice!).

Se întâmplă că în Bantry Bay să fie ferme de midii și că proprietarul Airbnb-ului unde am stat să fie fermier de-ăsta, și să mai fie și darnic cu oaspeții lui și să avem și un bucătar priceput așa că n-am avut doar o premieră geografică pentru mine cu vizita la Sheep’s head, ci și una gastronomică și delicioasă! (și lingvistică, că nu știam că le zice mussles)

Am „descoperit” că există și un walking trail (traseu turistic marcat) de ~150 de km care face înconjorul peninsulei și care pare să merite din plin câteva zile de drumeție cândva în viața asta… Cândva, dar cât mai curând!

Încă câteva poze, tot de-acolo, tot de-atunci:
https://photos.app.goo.gl/ovLc5ZnVnPePPPJ8A//

Ireland through the camera lens(es)

Pe finalul anului trecut s-au aliniat lucrurile și am avut un pic de vacanță, așa că am profitat de relativa liniște și pace și am mers în vizită la mama, în vestul Irlandei, pentru sărbători.

Am mai fost în Irlanda și știam că e o țară cu o natură fascinantă, dar asta nu m-a oprit să mă minunez și să mă bucur de câte ceva aproape de fiecare când am ieșit din casă! Una din principalele plângeri pe care le auzi despre țara asta este cu privire la vreme – și e drept, că nu știu dacă a fost zi în care să nu plouă. Dar este muuuulă lumină și după ploaie parcă și culorile ies mai fain în poze!

Continuă să citești Ireland through the camera lens(es)

Limerick de Crăciun

Articolul ăsta s-ar putea intitula la fel de bine *shameless advertising* pentru că unul din obiectivele mele aici este să îi conving pe prietenii mei să punem de-o vacanță în Irlanda în viitorul previzibil.

De Crăciun anul ăsta am profitat de cele câteva zile de concediu pe care le-am mai avut și am fugit câteva zile la mama, la Limerick în Irlanda – al treilea oraș ca dimensiune dintr-o țară care mie îmi place foarte foarte mult :) Pentru că am fost în vacanță, mai multe am văzut decât am făcut, deci în post-ul ăsta am scris mai puțin și am lăstat (mult) mai multe poze ca de obicei ;) Continuă să citești Limerick de Crăciun

Pe drum spre casă

Am fost acum câteva zile în Maica Domnului (pentru cine nu ştie, MD este o stradă în Bucureşti unde sunt concetrate magazinele de piese electronice & accessories), să-mi iau prostii (aveam nevoie de un multimetru, de nişte mufe, prostii de-astea). Ce contează în postu ăsta este că m-am lovit peste un mini trepied (de-ăla de 30 de cm) la reducere (20 de lei) şi mi l-am luat instant. Azi am avut prima ocazie să-l testez pe el şi noua mea cameră pe care am primit-o de la mama de Crăciun, pe drum de la şcoală spre casă:

Nişte bănci de beton pe lângă Transporturi
Nişte bănci de beton pe lângă Transporturi

Locul unde acum aproape 5 ani îmi căutam numele pe listele cu admişi. Era acolo, cam la roata tomberonului. Ultimul.
Locul unde acum aproape 5 ani îmi căutam numele pe listele cu admişi. Era acolo, cam la roata tomberonului. Ultimul.

Pe unde o sa fug pe seară :P
Pe unde o sa fug pe seară :P