Acum aproape 10 ani, când am plecat să îmi fac studiile la București, nu m-am gândit niciodată că o să rămân acolo așa de mult – deși nu pot să spun că am avut un plan de unde altundeva o să fiu. Cred că la început am sperat cumva că lucrurile se vor dezvolta în așa fel încât să pot să mă întorc la Alba Iulia și să fac ce-mi place.
Bucureștiul este un oraș foarte mare și foarte ciudat, în care oamenii aleg ce să vadă din el și trăiesc fericiți sau mai puțin fericiți în funcție de lucrurile pe care le-au văzut și / sau trăit acolo. Pentru unii, Bucureștiul este the place to be.Pentru mine, a fost opusul – și cred că motivul pentru care nu am plecat mai repede că a fost că m-am entuziasmat și m-am implicat, cum fac de obicei, în fiecare proiect nou și la fiecare pas, fără să mă intereseze neapărat unde locuiesc – dar abordarea asta workaholică are și dezavantaje.
Așa că, for better or for worse, din ianuarie m-am mutat la Cluj să fac și lucruri pe care n-am fost în stare să le fac la București, unele din motive de București, altele din motive de yeti – să mai și trăiesc, să fac puțintică mișcare, să fiu mai aproape de cercetași, să încerc să-mi fac mai mult timp pentru vise și proiecte personale.
Când m-am mutat acum câteva luni în apartamentul ăsta, în camera mea erau două găuri în perete unde a fost, probabil, la un moment dat, un soi de etajeră. Pentru că nu prea am timp de lucru prin „casă”, a durat destul de mult, dar, picătură cu picătură mi-am inventat două rafturi în cameră.
După ce am găsit luna trecută (prin multiple încercări :) niște șuruburi care să se potrivească în găurile existente, astăzi am decis că am timp să mă duc să fac rost și de scânduri. Cu puțin noroc, la cel mai apropiat magazin de materiale de construcții am găsit două bucăți, ușoare, din lemn de ceva rășinoase, cu 50 de lei amândouă. Continuă să citești A little „hardware” project
În ultimele două săptămâni am fost tot pe drumuri, în principiu pentru că bunica mea de la Timișoara (de pe partea mamei) a avut o problemă de sănătate și a fost nevoie să fiu acolo să ajut la stabilizarea situației. Parte din ce am avut de făcut acolo a fost să sap și să fac curat în documente, foi, și acte rătăcite prin casă din cei 50 de ani de când bunicii mei stau acolo … Continuă să citești Treasure hunting
Duminică și luni am fost repede repede până la Cluj și până la Timișoara. La Cluj, pentru că voiam să mă întâlnesc cu noua generație de potențiali / viitori lideri ai centrului local, iar la Timișoara, pentru că mam mea a dat și ea o raită prin România.
Cluj: am plecat de la București cu un accelerat nefericit la 7:30AM. Urât, devreme, dar am trântit rucsacu sub mine si am dormit aproape până la Teiuș, unde mi s-a alăturat și Pătrat. Am ajuns la Cluj pe la 4, am mâncat ceva ceva cu Sabu, și l-am eliberat de MSI u90x-ul lui, pe care l-am cumpărat de la el pentru robot. Înainte să ma văd cu Sabu, am văzut un lucru care m-a impresionat, atât pozitiv cât și negativ, în același timp.
Pe unul din trotuarele largi din centrul Clujului, o șatră de țigani (cu oameni de toate vârstele și de toate sexele) făceau ture cu un scuter de-ăla praf, îl ambalau și îl plimbau înainte și înapoi pe 10m. La un moment dat, tocmai când am ajuns eu lângă ei, unul (sau, mai repede, una) dintre ei a accelerat scuter-ul și l-a scăpat de sub control, a căzut, s-a lovit de asfalt, și și-a pierdut cunoștiința. Nu sunt convins dacă scuter-ul a căzut peste ea sau nu, dar era lovit(ă) destul de serios. Prima reacție a fost să ma duc să văd despre ce e vorba, dar ceilalți membrii ai șatrei s-au aruncat peste ea, au început sa urle și să tragă de ea, să-i dea palme.., și mi-am zis că nu e tocmai ok să mă bag între ei. Am sunat la 112 și operatoarea mi-a confirmat că mai primiseră apelul (probabil de la alți oameni de pe-acolo). În maxim 2 minute de la ”accident” a ajuns o dubă de poliție, din care s-au coborât niște jandarmi și au mers direct către victimă, să îi împartă pe țiganii care trăgeau de biata persoană în toate părțile, și apoi, la înca 20 de secunde în spatele mașinii de poliție, a ajuns și ambulanța. Timp de răspuns, în centru, 3 minute. Impresionant. E drept, analizând după aia, era ziua maghiarilor de pretutindeni și poliția era în alertă. Mai mult, stația de salvare e chiar lângă centru. Cu toate astea, impresionant.
M-am întâlnit cu Vladuț, Simo, Chris, Cristinuța, Georgi, Andra, Pătrat, Cătălin, Gopo și Ioana, Pătrat, să discutăm despre care vor fi următorii pași pentru refacerea unui sistem coerent pentru exploratorii de la Alba. O parte din ei sunt studenți boboci și, acum 6 luni am hotărât să amânăm decizia de a-i pregăti ca lideri până când ei cred că or înțeles cum e viața de student. Acum, momentul a venit pentru ei să ia o decizie și eu am mari speranțe pentru viitorul lor în Centrul Local și în cercetășie. Anyway, la întâlnire am fost foarte fericit că au început să sară idei din stânga și din dreapta, și chiar idei faine. Se pare că inventăm o serie de activități cu canoele pe Murăș în js, tura criminală de test urmând a fi condusă de Gopo.
Chris and CristinuţaGopo, Ioana şi PătratSimo şi Chris
După întâlnire ne-am dus la un concert (TheOthers, din Brașov) de care am aflat (tipic pentru Cluj) de la alți cercetași / prieteni (în special Puiu) într-un club care pe mine m-a atras totdeauna în Cluj (pentru că are terasă peste Someș, sub nivelul străzii), La concert a venit o grămadă de lume cunoscută, a fost o experiență interesantă, și a fost atmosferă și o grămadă de prieteni. Pe la 12 a apărut și Rareș, și-am mai dat o tură de oraș, am mai mâncat o tură de șaorme, și am terminat seara prin baruri :).
În concluzie, câteva ore prin Cluj, productive și distractive, și am trecut din nou la sentimentul că viața mea din București nu a fost tocmai trăită, și că mutatul la Cluj la terminarea facultății este o idee chiar bună.
Timișoara: Pe la 5AM am luat Foamea de la Cluj la Timișoara (și am fost surprins de vagoanele decente de pe renumitul accelerat). În Timișoara, am avut doar câteva ore la dispoziție, și le-am petrecut cu mama mea, și rezolvând diferite probleme ”administrative” din apartamentul bunicii mele (net, curent, cărat un frigider vechi la gunoi). Am reușit, pe plan cercetășesc, să mă întâlnesc cu Nicu și cu Nico, și să vorbim despre întâlnirea mea la Cluj cu ”tinereii” și despre ce avem de făcut în următoarea perioadă (și sunt muuuuuuuuuuuuuuulte de făcut). Am reușit să stau de vorbă și cu mama. și aproape să o conving că ceva home-brewed este mai ok pentru un startup decât Drupal (pe care ea îl susține cu încăpățânare, nu știu de ce). Este cineva care are păreri de ce ar fi Drupal mai bun decât o soluție home-brewed? Înafară de motivul că e ”gata scris”.
Vacanţa de iarnă e de obicei pentru mine un moment deosebit de destindere, de reîntâlnire cu prieteni, de mers la munte, la ski … Anul ăsta nu s-a apropiat de nimic de genul ăsta. Aveam o problemă mai veche la piciorul drept (pentru prieteni, „Creierul”) şi îmi propusesem să o repar în 2008 (asta e o problema pe care o am de minim 8 ani), ceea ce s-a şi întâmplat. Faptul că am fost şchiop două săptămâni după operaţie efectiv m-o scos din uz, pentru că parte din procesul de gândire la mine înseamnă plimbatu din stânga-n dreapta cu pixu-n gură.
Singurul lucru care l-am făcut cu adevărat vacanţa asta a fost să dorm. Mult. Prea mult. Atât de mult încât creierul meu a devenit o murătură.
Mi-a fost foarte greu să îmi revin la timp să trimit tema 3 la LPD, şi nici după săptămâna asta de presesiune nu mă simt complet în formă. Dar am făcut şi am văzut lucruri interesante, şi pentru mine asta e întotdeauna un lucru care mă entuziasmează. O să scriu în posturi viitoare despre aventurile programatice cu webservices, cu freakin’ java, cu o interfaţă pentru o aplicaţie scrisă cu php şi js în quick & dirty mode, cu un motor de căutare de ştiri scris de pe la un 0 în java, cu un pic de yPHP, cu noi experiente prin C# …
