Cluj

Acum aproape 10 ani, când am plecat să îmi fac studiile la București, nu m-am gândit niciodată că o să rămân acolo așa de mult – deși nu pot să spun că am avut un plan de unde altundeva o să fiu. Cred că la început am sperat cumva că lucrurile se vor dezvolta în așa fel încât să pot să mă întorc la Alba Iulia și să fac ce-mi place.

Bucureștiul este un oraș foarte mare și foarte ciudat, în care oamenii aleg ce să vadă din el și trăiesc fericiți sau mai puțin fericiți în funcție de lucrurile pe care le-au văzut și / sau trăit acolo. Pentru unii, Bucureștiul este the place to be. Pentru mine, a fost opusul – și cred că motivul pentru care nu am plecat mai repede că a fost că m-am entuziasmat și m-am implicat, cum fac de obicei, în fiecare proiect nou și la fiecare pas, fără să mă intereseze neapărat unde locuiesc – dar abordarea asta workaholică are și dezavantaje.

Așa că, for better or for worse, din ianuarie m-am mutat la Cluj să fac și lucruri pe care n-am fost în stare să le fac la București, unele din motive de București, altele din motive de yeti – să mai și trăiesc, să fac puțintică mișcare, să fiu mai aproape de cercetași, să încerc să-mi fac mai mult timp pentru vise și proiecte personale.

Să vedem ce-o ieși :)

Deschiderea Anului Cercetășesc 2012

Weekendul de după sărbătorirea a 18 ani de Centru Local a fost weekend-ul cu în care a avut loc Adunarea Generală Extraordinară de la Sinaia, o poveste pe care poate îmi voi face curajul să o spun aici cu altă ocazie.

Weekend-ul trecut am participat cu o gașcă de cercetași (temerari și eXploratori) la Deschiderea Anului Cercetășesc. Prescurtat de mai toată lumea după inițiale, DAC-ul este un eveniment care are loc după ce se liniștesc și elevii, și studenții, în noul an școlar, și este organizat pe bază de ștafetă, de Centre Locale din Ardeal. Cum Centrul nostru Local nu poate fi organizator pentru DAC având în vedere imediata proximitate a UP-ului, ne bucurăm întotdeauna de o ocazie de a ne reîntâlni prietenii și de a avea bucuria de a fi simpli participanți :) Continuă să citești Deschiderea Anului Cercetășesc 2012

Râmeț, familiar și surprinzător

Am luat-o la rând cu aventurile din ultimele săptămâni, care au fost așa de multe și de intense că nu am mai prins timp liber în weekenduri să și scriu. Acum două săptămâni am plecat spre casă, în primul rând pentru că plănuisem o ieșire de o zi cu patrula de eXplo de care mă ocup – Powerpuff Girls & Mojo Jojo – la Cheile Râmețului, dar și pentru că în grădină la Alba este considerabil mai bine decât între betoane în Militari. Continuă să citești Râmeț, familiar și surprinzător

Creștem echipa – inițiere în pedagogie la Cluj

Cercetășia înseamnă educație, iar ca să faci educație (fie ea formală sau non-formală) îți trebuie și puțină școală, iar stagiul organizat de Diana Slabu și de Centrul Local Cluj weekend-ul trecut a fost o ocazie foarte bună de a pune mai mulți dintre liderii noștri față în față cu partea tehnică, teoretică a pedagogiei cercetășești. Continuă să citești Creștem echipa – inițiere în pedagogie la Cluj

Călătorului îi stă bine cu drumul …

Am fost tot pe drumuri, că am vrut, că a trebuit, și nu am reușit să scriu aici, dar încerc să recuperez zilele astea.

Acum două săptămâni, duminică, la prima oră (pe la 5, să fi fost), am plecat de la Sinaia, unde am fost la nunta unui bun prieten din „tinerețe”, spre Cluj, unde am avut Consiliul Centrului Local, întâlnirea noastră lunară. Continuă să citești Călătorului îi stă bine cu drumul …