Imediat sub vârful Șureanu există un lac glaciar numit Iezerul Șureanu, care este un punct de atracție pentru toată lumea care merge în Munții Șureanu și care este înconjurat de tot soiul de legende (cum ar fi cea că este fără fund).
Am primit de curând vestea că super lacul de la Șureanu nu mai există. Niște prieteni au fost acolo weekend-ul trecut, și se pare că o avalanșă a adus o parte din munte în lac. Cu toate că îmi vine greu să înțeleg cum un pic de avalanșă poate să ”omoare” un lac, și mai mult, îmi vine greu să înțeleg de unde a venit tot pământul ăla, poza de mai jos pare să fie destul de clară:
Nu prea am avut ce să scriu în ultimele zile. Am mai lucrat la robot la una alta, am scris și am ținut un laborator de securitate în PHP (despre care poate o să scriu mai încolo). Partea cu Paștele a fost la fel de boring ca și anul trecut, cu mențiunea că de data asta nici n-am mai procesat prea mult până să decid că n-am ce căuta la slujba de Înviere.
Așa, un pic offtopic, am dat o tură prin oraș seara și mi s-o părut că lucrurile merg înspre bine, orașul arată excepțional în perioada asta a anului, dar din păcate n-am prins încă poze să argumentez ce zic aici.
Și acum, total ontopic, exploratorii din Alba au organizat o activitate de paște pentru copii dintr-un Centru de Plasament (din câte am dedus eu, unul privat). Acțiunea a constat în scoaterea copiilor la iarbă verde, marți, a .. treia zi de Paști cum se zice. Planul era să mergem cu ei până sus pe Mamut, dar din varii motive (concentrate în special în zona însoțitoarelor de la centru) am hotărât să ne oprim jos la un loc cunoscut în Alba Iulia ca ”a doua poieniță”.
Am făcut jocuri, am făcut clătite, o orientare cu busola, o pânză de paianjen. În mare, copii s-au implicat activ în jocurile noastre, și din câte am înțeles eu s-au chiar distrat. Pe la 5 am strâns tabăra și i-am condus până la sediul lor, iar pe drum una din însoțitoare ne-a invitat să mai mergem, să îi mai scoatem pe copii la aer, pentru că se pare că de față cu noi or fost chiar cuminți. Eu am fost foarte mândru (și le-am explicat asta și doamnelor care au venit cu copii) că acțiunea a fost gândită și plănuită de exploatori, cu sprijin minim din partea adulților. Mai multe poze la Teo și la Simo.
Gabi power - Gabi a intermediat toată treaba cu centrul de plasamentGaaaaașcăăăă
Pentru că era doar 5 când am ajuns la centrul de plasament, și pentru că eu pornisem de acasa cu gândul că facem Mamutul, am lansat propunerea de a ne întoarce și de a urca până sus pe Mamut, așa, ca plimbare. Spre plăcuta mea surprinderea am avut 3 voluntari, Paul, Florina și Laura, cu care am făcut Mamutul într-o ora și-un pic.
E o tradiție pentru Centrul nostru Local să participe la activități de plantare de puieți și asemănătoare în Luna Pădurii (15 martie – 15 aprilie), și, deși nu am mai făcut asta în ultimii 3 – 4 ani, sunt mândru să zic că anul ăsta am reușit și am fost împreună cu Romsilva și cu elevi de la școala de la Vințu de Jos la o plantare de puieți, imediat la ieșirea din Vurpăr (lângă Vințu de Jos, județ Alba).
Am fost 22 de cercetași, și am avut și temerari și exploratori, și, evident, lideri. Am plantat molid și paltin, în total undeva pe la 250 de puieți. M-am bucurat să văd și adulți ai centrului local implicați în treaba asta, pentru că nu ne mai întâlnim cum ne întâlneam odată. Plantarea a durat așa, de pe la 9 dimineața până la 1.
M-a deranjat că, deși mai mulți și mai rapizi ca noi, elevii din Vinț, care până la urmă erau beneficiarii reali ai plantării, au făcut o treabă de mântuială. Nu zic că noi n-om fi greșit, am avut mulți temerari care nu aveau puterea necesară să dea cu sapa calumea, dar ne-am ajutat și am încercat să facem și vetrele și gropile cât mai aproape de standard. Poate demn de menționat, dar surprinzător cel puțin pentru mine, a fost faptul că s-a deplasat la locul acțiunii și un reporter de la Realitatea din Alba.
Poze de la Dora și de la Teo sunt aici. Vin cu update-uri când primesc și de la Paul și de la Vio.
Am primit de la maică-mea un set de cartonașe, care fac parte dintr-un joc la care îi zice Akoha. Ce e interesant la jocul ăsta e, că deși locuiește pe net, se desfășoară în viața reală (acuma depinde de fiecare ce înțelege prin viața reală. Ca să clarific, nu mă refer la viața din WoW sau aia de pe Net, ci la aia de mei pe străzi prin Baicului cu ochi în toate părțile).
Jocul este bazat pe un sistem de tipul pay it forward (cam așa, ca în film), în ideea că începi de la un set de cartonașe de-astea (pe care le primești de la cineva sau ți le cumperi singur), cartonașe pe care ai trecute diferite misiuni. După ce îndeplinești misiunea, dai card-ul mai departe. Misiunile au un caracter personal, adică sunt chestii de gen ”make someone smile” sau ”invite someone for coffee”, deci destinatarul cartonașului cu misiunea este persoana respectivă, care, apoi are posibilitatea de a face același lucru mai departe.
Smecheria e că fiecare cartonaș (și fiecare pachet de cartonașe) au niște ID-uri, prin care pot fi trackuite. Când cineva termină o misiune, scrie acolo ID-ul cartonașului pe care tocmai l-a dat mai departe, și persoana către care a fost pasat cartonașul face același lucru, și astfel ai posibilitatea să urmărești în toată lumea ce s-a întâmplat cu fapta ta bună și ce efecte a avut pentru alți oameni. Mie ideea mi se pare extrem extrem de tare, și, deși e la început, cred că o să aibă un superimpact, în ambele lumi, și în online, și în real.
Mie mi se pare că ideea oamenilor ăstora se potrivește de minune cu una din legile cercetașului: Cercetașul se străduie să facă în fiecare zi o faptă bună, oricât de neînsemnată ar părea ea.
Duminică și luni am fost repede repede până la Cluj și până la Timișoara. La Cluj, pentru că voiam să mă întâlnesc cu noua generație de potențiali / viitori lideri ai centrului local, iar la Timișoara, pentru că mam mea a dat și ea o raită prin România.
Cluj: am plecat de la București cu un accelerat nefericit la 7:30AM. Urât, devreme, dar am trântit rucsacu sub mine si am dormit aproape până la Teiuș, unde mi s-a alăturat și Pătrat. Am ajuns la Cluj pe la 4, am mâncat ceva ceva cu Sabu, și l-am eliberat de MSI u90x-ul lui, pe care l-am cumpărat de la el pentru robot. Înainte să ma văd cu Sabu, am văzut un lucru care m-a impresionat, atât pozitiv cât și negativ, în același timp.
Pe unul din trotuarele largi din centrul Clujului, o șatră de țigani (cu oameni de toate vârstele și de toate sexele) făceau ture cu un scuter de-ăla praf, îl ambalau și îl plimbau înainte și înapoi pe 10m. La un moment dat, tocmai când am ajuns eu lângă ei, unul (sau, mai repede, una) dintre ei a accelerat scuter-ul și l-a scăpat de sub control, a căzut, s-a lovit de asfalt, și și-a pierdut cunoștiința. Nu sunt convins dacă scuter-ul a căzut peste ea sau nu, dar era lovit(ă) destul de serios. Prima reacție a fost să ma duc să văd despre ce e vorba, dar ceilalți membrii ai șatrei s-au aruncat peste ea, au început sa urle și să tragă de ea, să-i dea palme.., și mi-am zis că nu e tocmai ok să mă bag între ei. Am sunat la 112 și operatoarea mi-a confirmat că mai primiseră apelul (probabil de la alți oameni de pe-acolo). În maxim 2 minute de la ”accident” a ajuns o dubă de poliție, din care s-au coborât niște jandarmi și au mers direct către victimă, să îi împartă pe țiganii care trăgeau de biata persoană în toate părțile, și apoi, la înca 20 de secunde în spatele mașinii de poliție, a ajuns și ambulanța. Timp de răspuns, în centru, 3 minute. Impresionant. E drept, analizând după aia, era ziua maghiarilor de pretutindeni și poliția era în alertă. Mai mult, stația de salvare e chiar lângă centru. Cu toate astea, impresionant.
M-am întâlnit cu Vladuț, Simo, Chris, Cristinuța, Georgi, Andra, Pătrat, Cătălin, Gopo și Ioana, Pătrat, să discutăm despre care vor fi următorii pași pentru refacerea unui sistem coerent pentru exploratorii de la Alba. O parte din ei sunt studenți boboci și, acum 6 luni am hotărât să amânăm decizia de a-i pregăti ca lideri până când ei cred că or înțeles cum e viața de student. Acum, momentul a venit pentru ei să ia o decizie și eu am mari speranțe pentru viitorul lor în Centrul Local și în cercetășie. Anyway, la întâlnire am fost foarte fericit că au început să sară idei din stânga și din dreapta, și chiar idei faine. Se pare că inventăm o serie de activități cu canoele pe Murăș în js, tura criminală de test urmând a fi condusă de Gopo.
Chris and CristinuţaGopo, Ioana şi PătratSimo şi Chris
După întâlnire ne-am dus la un concert (TheOthers, din Brașov) de care am aflat (tipic pentru Cluj) de la alți cercetași / prieteni (în special Puiu) într-un club care pe mine m-a atras totdeauna în Cluj (pentru că are terasă peste Someș, sub nivelul străzii), La concert a venit o grămadă de lume cunoscută, a fost o experiență interesantă, și a fost atmosferă și o grămadă de prieteni. Pe la 12 a apărut și Rareș, și-am mai dat o tură de oraș, am mai mâncat o tură de șaorme, și am terminat seara prin baruri :).
În concluzie, câteva ore prin Cluj, productive și distractive, și am trecut din nou la sentimentul că viața mea din București nu a fost tocmai trăită, și că mutatul la Cluj la terminarea facultății este o idee chiar bună.
Timișoara: Pe la 5AM am luat Foamea de la Cluj la Timișoara (și am fost surprins de vagoanele decente de pe renumitul accelerat). În Timișoara, am avut doar câteva ore la dispoziție, și le-am petrecut cu mama mea, și rezolvând diferite probleme ”administrative” din apartamentul bunicii mele (net, curent, cărat un frigider vechi la gunoi). Am reușit, pe plan cercetășesc, să mă întâlnesc cu Nicu și cu Nico, și să vorbim despre întâlnirea mea la Cluj cu ”tinereii” și despre ce avem de făcut în următoarea perioadă (și sunt muuuuuuuuuuuuuuulte de făcut). Am reușit să stau de vorbă și cu mama. și aproape să o conving că ceva home-brewed este mai ok pentru un startup decât Drupal (pe care ea îl susține cu încăpățânare, nu știu de ce). Este cineva care are păreri de ce ar fi Drupal mai bun decât o soluție home-brewed? Înafară de motivul că e ”gata scris”.
