Eu nu prea cumpăr presa scrisă, pentru că de obicei ce am nevoie găsesc pe net și nu am avut niciodata o locuință suficient de stabilă să mă apuc să colecționez reviste and stuff (ca să nu mai spun că n-am bani de ele :P). Dar începând cu luni mi s-a tot spus că scrie de cercetași în National Geographic, apoi aflu că scrie de cei din Ciuc, apoi primesc mesaje and stuff despre aceeași chestie :).
Alaltăieri seară m-am întâlnit cu Iuli, cu Cristi din Cluj, cu Diana și cu Suri din Miercurea Ciuc și am discutat (printre altele) și de asta, dar și de reacțiile negative ale unor membrii ai listei de discuții a liderilor cercetași. Deși suntem cu toții obișnuiți cu păreri gen nuca în perete și / sau cercetașii trebuie prezentați ca niște îngerași, dar come on!
Ieri mi-am cumpărat și eu NG-ul de luna asta, și am citit reportajul pe nerăsuflate, pe drum spre facultate. Țin să spun aici că m-am regăsit și pe mine și pe activitățile în care cred în articolul ăla, prezentate exact cum trebuie, cu un pic de subînțeles, cu un pic de before and after. Oricum, frumos :). Felicitări celor din Miercurea Ciuc :) și felicitări autorului articolului, pentru că a avut puterea și priceperea de a pune în cuvinte lucruri pe care noi, ca cercetași, foarte greu le putem face înțelese restului lumii. Mulțumim :) Citiți pe blogul autorului, Cătălin Gruia, mai mult.
Citind articolul, și revenind la discuția de pe roleader (care în principiu zice ca un părinte normal dacă citește ce e acolo nu își mai lasă / trimite copii la cercetași), încerc să-mi imaginez ce lideri sunt ăia care consideră că activități pe care le desfășoară le pot strica la imagine dacă află părinții. Păi noi ne ascundem de părinți ca să ne putem face activitățile? Copii se ascund de părinți pentru că asta este natura copiilor, și da, poate uneori este valoros și util să considere că la cercetași scapă de gura părinților, dar consider că noi, ca lideri, avem datoria să îi avem o legătură cât mai strânsă cu părinții, ceea ce implică și cunoașterea de către părinți a tuturor activităților pe care le desfășoară copii lor. Nu?
Așaaaaa. Sâmbătă seara în Art ne gândeam cu voce tare să facem un ultim hike al vacanței. Ne-am găsit 3: Emi, Gabi și, evident, eu, pentru o nouă tentativă Păltiniș – Sarmizegetusa Regia, dar de data asta în 2 zile, nu în 3. Despre tentativa de 3 zile, citiți aici.
Am băgat la adăpost duminică seara în grabă materialele rămase aiurea-n tramvai la mine în curte după Cetatea Meteșului, și luni dimineața la prima oră Teo ne-o săltat până la Păltiniș.
Păltiniș, ora 10:30 in the AM, 7 grade Celsius, 1450m altitudine.
Gata de acțiune
Prima parte a traseului o știam de la încercarea trecută, dar de data asta am mâncat pământul și am străbătut cât știam eu din traseu în jumate din timpul în care am făcut asta data trecută. De acolo, din golul alpin, un drum superb. Norii lângă noi, deasupra noastră, dar foarte rar pe noi. Am urcat și-am coborât câteva vârfușoare, ba pe iarbă, ba prin jneapăn, până când am ajuns dedesubt de Cindrel.
Pe drum spre Cindrel
Traseul este marcat foarte foarte bine până aici, și în dreapta, jos, am văzut Iezerele Cindrelului, care sunt spectaculoase. Noi eram cu program strâns și cu planuri mărețe, așa că am trecut mai departe, mulțumindu-ne cu câteva poze de deasupra.
unul din Iezerele Cindrelului
De acolo, ultima ascensiune puternică a zilei, Vârful Cindrel (2244m). Frig năprasnic, noru on and off pe noi, ne-am ascuns după niște bolovani și am facut rock, paper, scissor ca să decidem cine merge să facă poze de la marginea platoului din vârf (Gabi lost :)) ). Ne-am mai tras o ultimă poză în vânt, și am plecat mai departe.
Friiiig
De pe Cindrel până la coborârea prin pădure spre Oașa, traseul are și etape fericite și etape mai puțin fericite. La început, de pe platou se vede tot în zare, frumos, dar după ce se coboară suficient, deși temperatura crește apreciabil, peisajul devine mai plictisitor, și, mai pe final, maxim boredom. Apusul ne-a prins urmărind traseul spre vest, printr-o pădure de-aia, drept în jos. Până aici, traseul este marcat destul de ok, n-am pierdut aproape deloc traseul. În schimb, pe ultima porțiune din pădure nu se mai poate înainta, îs căzuți copaci unu lângă altu, ne-am caftit cu pădurea aproape juma de oră până să scăpăm să ajungem la Cabana Oașa.
Către OașaTot pe-acoloTraseu de creastă spre Rai
Cabana Oașa, ora 20:30, 4 grade Celsius (friiiig frate) – 25 de km or so. Distruși, băgăm o bere, după aia luam un ceai și băgăm țuică în el, halim ceva urgent, punem cortu în „camping” și încercăm să tragem cu porcu.
Praf la Oașa
Încercăm să ne trezim, de pe la 7 jumate încolo. Pe la 10 reușim să plecăm iar pe drum, ne ia un nene (domnul Nemuritoru’, după cum s-o prezentat) de la baraj până la Luncile Prigoanei. De acolo, am băgat gaz puternic, până la Poarta Raiului (30 min).
Slightly offtopic, Poarta Raiului se prezenta mult diferit de cum era anul trecut, se văd pregătirile pentru viitoarea stațiune, sunt drumuri noi făcute, e defrișat masiv, este piatră adusă pentru drumuri. În aceeași ordine de idei, pe Șaua Șureanu se lucrează la o instalație de teleschi pentru o pârtie de ski. Părerea mea e că ce vor ei sa faca acolo e mult sub potențialul zonei și pe partea greșită, și că strică muntele pentru nimic.
Lacul Oașa de pe viaductPoarta Raiului de pe Șaua ȘureanuCapătul de sus al instalației
Am urcat destul de repede la Cabana Șureanu, am dat o tură pe la lac, apoi am urcat în șa, și de acolo pe după Șureanu, pe triunghi roșu, până în spatele vârfului, cu norii în urma noastră dar și cu un pic de soare. După Șureanu, nu mai este nimic de urcat. Am urmat traseul, care continuă pe golul alpin și care este marcat decent, cu stâlpi de lemn (mă întreb cât or să reziste), am ocolit prin stânga vârful Negru (traseul original pe harta din Munții Noștrii o ia prin dreapta). Pe partea cealaltă a Vf. Negru ne-am întâlnit în 15 minute cu două jeepuri, primul cu o familie care o ieșit la cules afine, și al doilea cu un nene care mergea la Șureanu și care ne-o recomandat o potecă, dar și-a și exprimat îndoiala că vom ajunge la destinație :)
Cu norii în urmă
Marcajul original se pierde aici, este un traseu care o ia spre Vf. Bătrâna în dreapta, și sunt săgeți către Vf. Godeanu, dar sunt mult mai sporadice decât marcajul de până aici. Noi, în criza de timp, am decis sa ieșim de pe traseul marcat și să mergem după busolă, spre vest, spre Sarmizegetusa. Ne-am oprit pe la 5 într-o vale de am mâncat ceva, și după aia cu greu ne-am ridicat și am continuat, tot pe busolă. Harta pe care o aveam cu noi era harta din Munții Noștrii, produsă cel mai târziu prin anii 80, și în mod evident nu avea toate drumurile, nici măcar cele forestiere. De la ieșirea din golul alpin am identificat niște văi de pe hartă, am ales una din ele, și am coborât în ea în speranța (justificată până la urmă) că vom găsi și un drum jos. Coborârea a fost o provocare pentru genunghii noștri, eu nu înțeleg cum urcă un TAF pe acolo, dar într-un târziu, pe la 7:30, am ajuns jos în drum.
Coborâre din golul alpin
De aici, noi speram că în câțiva kilometri ajungem la Sarmizegetusa Regia, și, de acolo, mai facem cei 5 km până la Grădiștea de Munte unde sunăm după cineva să vină să ne ia. Am continuat pe drum în jos cam 2h, se făcuse deja întuneric tare și noi nu găsisem nici Sarmizegetusa, nici altceva. Pe la 10 fără un sfert am ajuns la o microhidrocentrală, unde paznicul de noapte ne-a zis că Sarmizegetusa era la 200 de m mai sus, pe dreapta, pe alt drum decât cel pe care am venit noi, dar și că Grădiștea de Munte e la 8km mai la vale.
Obosiți și un pic dezamăgiți că n-am apucat să vedem Sarmizegetusa (acum era deja prea întuneric să mai urcăm), am pornit încet-încet spre Grădiștea. La ora 11 am cedat, nu găsisem nici urmă de sat, și eram efectiv epuizați, am pus cortul și ne-am culcat. În mod evident, a doua zi am aflat de la văcar că de fapt am pus cortu chiar în Grădiștea, și, la fel de evident, 100 de metri mai jos pe drum după două curbe era și partea centrală a satului (adica 5 case și o pensiune :).
Deja cu o zi peste program, am plecat pe la 10 mai departe, spre Costești și spre civilizație. Nici n-am ieșit bine din Grădiștea că ne-a și luat un nene cu un camion de lemne, și ne-o și dus până la Popasul Dacilor în Costești, la asfalt, semnal, ciocolată și mâncare. Fiecare dintre noi și-a luat de ce avea nevoie (bine, ciocolată a luat toată lumea :P) : Emi – cafea și țigări, Gabi – Cola și eu – slană :).
De aici am luat autobuzul până la Orăștie, am mai făcut un mic hike în Orăștie de la Autogară până la Gară (și trebuie să spun că ăștia din Orăștie, pe lângă că și-or ascuns gara în fundu orașului, au și niște berze de plastic cocoțate pe un stalp – why?), și de acolo am găsit instant un tren către casă.
UberEpicGreatness – până aici îmi imaginez că e clar.
Win – pentru că am făcut un vârf peste 2000, pentru că am făcut 70 de km prin niște locuri spectaculoase în 2 zile, pentru că am văzut Iezerele Cindrelului, Iezerul Șureanu, Lacul Oașa și o grămadă de gol alpin
Fail – pentru că nu am ajuns să vedem Sarmizegetusa. Ne întoarcem
Hike – this should be self explanatory.
Pozele mele sunt aici, și sunt poze și de la Gabi.
Din 20 august am fost plecat în deplasare în Cetatea Meteșului, ca membru al Consiliului Cetății. Cetatea a fost forma de organizare a campului nostru de vară (nu exista nici o cetate acolo la Meteș, și, mai mult, campul nostru a fost la Lunca Meteșului, care este la kilometri buni de Meteș :P). Timp de 12 zile am construit, am avut activități, am inventat, ne-am simțit bine în familia noastră cercetășească.
Primele trei zile am construit, încă doua am fost în hike, înca două am lucrat pe diferite tehnici cercetășești, am avut o zi cu părinții, am avut Farfurii Deschise, am avut un Turnir, am a am avut o zi de lucru pentru comunitate / mediu în care am strâns gunoaiele de pe valea Ampoiței din zona campului, și ne-am petrecut în mai multe ocazii.
La Seara Farfuriilor Deschise (deși mai redusă cantitativ și calitativ ca anul trecut, când m-am dus în 4 labe la somn), am mâncat salată de ton, budincă, pui cu susan… mda, și anu ăsta m-am dus în 4 labe la somn :)). Eu am fost în hike cu explo din patrula Grohotiș, am fost pe Platoul Ciumerna, la peștera Bisericuța, la peștera Curu Calului ( :P ), la Iezerul Ighel, și după aia înapoi spre camp, cu somn sub stele undeva deasupra Iezerului.
Am făcut cu exploratorii Cartare și Focuri, am avut un treasure hunting făcut de Pătrat și de Cristinuța, și pe o parte am reușit să-i ducem și la o peșteră mai ascunsă de aproape de camp (scary moments, intrarea în peșteră e foarte strâmtă, eu nu, și mai îs și claustrofob :P). Teme or făcut și ei o tură de treasure hunting, dar au avut și prim ajutor, și comunicare, și au mai lucrat și pe alte abilități personale.
La Turnir am avut o grămadă de probe, dar și premii. Am avut Traseu de Viteză, câștigat de Marius Bocan și de Ioana Popa (popi), am avut Scos de mere din ceaun (ceea ce e mai greu decât pare), sărit în saci, aruncatul bocancului, cafteală cu saci de frunze, târât viteză prin tunel, turnir (călare pe cal, cu sulița la țintă) – vezi pozele . :))
Seniorii au făcut în plus și cățărare, când s-or prins gașcă și or avut echipament :). Și explo, și teme au avut trasee de orientare de noapte prin pădure.
Am făcut și un waterslide, dintr-un linoleu de 10m, întins la vale, dat cu săpun, și cu apă pe el (din nou, check pics, a fost extrem de entertaining pentru mine :) ), însă una din cele mai mari realizări din punct de vedere al proiectelor în camp, pentru mine, a fost o pompă de apă acționată de o roată de apă. Proiectul a fost al lui Gopo, Nicu, Pătrat, Vlăduț și al meu, realizarea a fost a mai multor participanți :). Roata a ieșit un pic strâmbă din cauza lemnelor nu tocmai drepte, dar a funcționat și mai putea funcționa și mai departe, daca nu trebuia să recuperăm jgheabul din care am făcut canalizarea râului. Mai tricky a fost cu pompa, până am găsit piese și am reușit să le cumpărăm, până am reușit să inventăm o garnitură la piston (cu superlipiciu lu Gopo), și, mai ales până am reușit să instalăm sistemul bielă-manivelă făcut din ochi :). Oricum, sistemul a funcționat foarte ok și a asigurat apă pentru dușurile din camp până în penultima zi, când a cedat.
Atât explo cât și seniorii au avut tentative la cuptoare de pizza, dar nici una nu a fost încununată cu succes :) În schimb, am avut mese acoperite în fiecare subcamp, și temerarii și-au făcut chiar și un turn în care au și dormit într-o seara :). La inițiativa lui Gopo am făcut și sculptură în BCA, care a fost un atelier foarte OK, și a rezultat în mai multe sculpturi beton (menționez aici, cu modestie, și porcul meu :)) ).
Am prins doua weekend-uri în camp, și în amândouă ne-am bucurat să-i avem în camp pe seniori mai puțini implicați în viața centrului local, care au reușit să urce în Cetatea Meteșului și cu care am reușit să petrecem câteva seri foate mișto la foc. Și dacă tot zic de invitați, am avut mai multi invitați, pe Adi, Cubu și Bogdan de la Timișoara, pe Simina și pe Miha de la București.
Ovidiu s-a ocupat și am apărut și în ziar, în Adevărul de Seară de Alba, chiar pe prima pagină, cu o poză de la Andra.
Ar fi foarte multe chestii de spus despre camp, 12 zile e timp lung și se întâmplă multe. Mi-am propus pentru la anu’ să îmi țin așa un mic jurnal de camp, să nu uit chestiile :). Pentru mine a fost o experiență utilă, mi-am facut câțiva prieteni noi, am avut și momente mai bune. și momente mai puțin bune, dar per total a fost o aventură interesantă și plăcută.
Sunt pe net poze de la mai mulți dintre pozaci, nu într-o anumită ordine:
Vineri seara, după întâlnirea cu eXploratorii și cu seniorii, Bogdan a propus să mergem la Râmeț, pe același traseu pe care am fost cu exploratorii acum o lună, și eu am fost de acord să merg cu el, eu cunoscând traseul.
Având în vedere ca am fost numai doi, ne-am deplasat mult mai repede, și am putut să ne oprim să admirăm cheile la Râmeț (apa era mică și foarte foarte curată), și să facem poze. Am mers mult mai bine decât acum o lună și am avut parte și de vreme bună, până când am ajuns la Hudă. De aici, ne-o plouat de vreo 5 ori pe cei 6 km până la Sălciua. Foarte trist :)
Preț: 6 (până la Râmeț) + 8.5 (Sălciua de Jos – Turda) + 2.5 (Turda – Câmpia Turzii) + 9.5 (Câmpia Turzii – Teiuș) + mix de smochine and stuff (Teiuș – Alba Iulia :P)
Timp: 6h 30 (Mănăstirea Râmeț – Primăria Sălciua de Jos) – 12h 30 (cu tot cu deplasări și așteptări prin gări / stații de autobuz)
Poze: aici (unele dintre ele îmi par mie chiar foarte reușite, dar e cum zice mama, ca nu fotograful o fost de calitate, ci natura :P)
Distanță: aproximativ 21 de km (viteză medie – 3.2 km/h)
De câteva săptămâni tot îmi doresc să fac o ieșire, să trec de la Șureanu la Sarmizegetusa. Am tot plănuit, au tot intervenit chestii, am tot schimbat.
Ca să trecem peste costul incredibil al transportului până la Oașa, planul inițial de Șureanu la Sarmizegetusa s-a lungit într-un plan Cindrel – Șureanu – Sarmizegetusa, cu urcare prin Păltiniș. Pentru că în varianta nouă, o mare parte din transport se poate face cu personalul, prețul estimat inițal a scăzut cu 50%.
În sfârșit, marți am plecat spre Sibiu, într-o formație de 15 cercetași, cu Bogdănel care ni s-a alăturat acolo. Am stat o oră în Sibiu, am dat o tura prin centru, apoi ne-am înghesuit într-un autobuz deja plin până la Păltiniș. De aici, drum de piatră cât cuprinde.
Din păcate, la un moment dat, după ore bune de urcare, unui membru al grupului i s-a făcut rău puternic, și a trebuit să renunț la urcare și să ne întoarcem înapoi. Ceilalți au continuat, către Cindrel, și au înnoptat după el, la buza pădurii, înspre lacul Oașa. Noi am înoptat la refugiul Cînaia, la 1775m, și ne-am întors a doua zi, cu greu, către Păltiniș, de unde ne-am întors acasă.
Dificultatea traseului și căldura puternică (dar și lenea, cred eu), i-a oprit și pe ceilalți, care de la Oașa s-au întors către casă în a doua zi, și au ajuns chiar mai repede decât noi. Traseul ăsta fuge de mine, și se pare că nicium nu reușesc să-l abordez cum trebuie. Acum intrăm în pregătirile pentru Campul Centrului Local, și nu o să mai fie rost, dar poate la toamnă, după ce se rezolvă una alta pe la facultate, mai încercăm odată.
O oră în altă țară - centrul SibiuluiTeo, cu Dora, Tudor și valea de la Păltiniș în fundalLa întors
