Festivalul Luminii – de patru ani la Alba Iulia

După cum mulți dintre voi știți, Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații în România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune.

Pe 25 mai am ținut Festivalul Luminii și la Alba Iulia, în același timp cu cercetașii din Cluj, Timișoara, București, Hunedoara, Sibiu, Brașov și alte locații din țară – din diferite motive, multe alte grupuri de cercetași țin (sau au ținut) festivalul la ei în localitate la date diferite, inclusiv în septembrie.

Pentru noi, Festivalul este unul din modurile prin care putem să dăm ceva înapoi comunității pentru sprijinul care ni-l oferă, dar și un proiect în care se pot implica activ toți membrii noștri, de la cei mai vechi la cei mai micuți. Continuă să citești Festivalul Luminii – de patru ani la Alba Iulia

Prima Evadare 2013

Anul trecut mi-am propus să merg la Prima Evadare. M-am înscris, am primit și număr de concurs, dar n-am mai ajuns pentru că a intervenit ceva pe proiectul pe care lucram și a trebuit să lucrez tot weekend-ul. Pe vremea aia aveam încă prima mea bicicletă (din era noastră), o Orbea. S-au întâmplat de atunci mai multe lucruri triste în planul ăsta – concluzia fiind că de curând sunt proprietarul unui 29-er, și am fost foarte hotărât să particip la Prima Evadare de anul ăsta.

Maratonul are loc pe drumuri de țară și prin pădurile din jurul Bucureștiului, prin locuri unde eu nu am fost niciodată până acum – Pădurea Băneasa, Pădurea Vlăsiei, Pădurea Snagov, pe lânga A3 – pe un traseu cu diferență de nivel nesemnificativă, cam 55 de km în total – și a fost acum trei săptămâni, pe 12 mai. Continuă să citești Prima Evadare 2013

Concurs afise Festivalul Luminii

Ne apropiem cu pași repezi de încă o ediție a Festivalului Luminii – anul ăsta ne-am propus să facem festivalul pe 25 mai la Alba Iulia – în aceeași dată în care va mai avea loc și în alte locații din țară (Cluj, Timișoara și București fiind printre ele).

Cristi Moldovan a lansat săptămâna trecută un concurs, în special pentru tinerii designeri de peste tot din țară – cercetași sau nu: să creeze afișul pentru festival, și să aibă în portofoliu un afiș de eveniment național.  Continuă să citești Concurs afise Festivalul Luminii

Adunarea Generală a ONCR, 2013

Pe 13 și 14 aprilie am reprezentat Centrul Local pe care îl conduc la Adunarea Generală a Organizației Naționale Cercetașii României de anul ăsta, care a avut loc la Cluj.

M-a bucurat să văd că tot mai multe grupuri se informează despre ce se discută în Adunarea Generală, ridică probleme și se pregătesc înainte (măcar prin întâlniri și decizii de Consiliu de Centru Local, dacă nu Adunări Generale locale). Din păcate au fost sărite, și anul ăsta, cum au fost sărite și când am fost eu în Consiliul Director, etape esențiale pentru asigurarea transparenței și a unei democrații participative adevărate. Mai multe propuneri nu au fost prezentate decât în săptămâna premergătoare AG, unele chiar cu o zi înainte sau chiar acolo. Asta a însemnat, desigur, ca unii delegați nu aveau suportul Centrului lor pentru ce votează (adică au votat ce au crezut ei, nu Centrul Local), și că alții au trebuit să se abțină, neavând mandat să ia decizii pe subiectele respective.

Continuă să citești Adunarea Generală a ONCR, 2013

O poveste (cu poze)

Am decis să public post-ul ăsta pentru a-i încuraja pe cei care au nevoie de un imbold să își pună ideile pe foaie, și de-acolo, să le împartă cu toată lumea – nu e așa de greu precum ar părea :)

Logo-ul de anul ăsta pentru Festivalul Național Unitate și Prietenie are, cred, cea mai lungă poveste, și s-a format, ca întotdeauna, dintr-o multitudine de idei și percepții care pluteau (și plutesc) în jurul temei de anul ăsta: Marea întâlnire a Breslelor. Vrem să luam idea de breaslă (asociație profesională din orășelele dinainte de revoluția industrială) și să o aplicăm contextului social curent – ca și eXploratori, seniori sau lideri facem parte sau dorim să fim ucenici într-un anume lucru – nu doar profesional (doctori, ingineri, economiști, juriști), dar și în viața cercetășească (cățărători, practicanți de slakline, snowboarderi, cicliști) și în alte aspecte (Starcraft-eri, Catan-iști, …).

Cum facem noi să exprimăm ideea de grup de interese, să-i zicem așa, dar să-l legăm și de ideea de breaslă și de conceptul la care te duce mintea prima dată. Complicat … Continuă să citești O poveste (cu poze)