De câteva săptămâni tot îmi doresc să fac o ieșire, să trec de la Șureanu la Sarmizegetusa. Am tot plănuit, au tot intervenit chestii, am tot schimbat.
Ca să trecem peste costul incredibil al transportului până la Oașa, planul inițial de Șureanu la Sarmizegetusa s-a lungit într-un plan Cindrel – Șureanu – Sarmizegetusa, cu urcare prin Păltiniș. Pentru că în varianta nouă, o mare parte din transport se poate face cu personalul, prețul estimat inițal a scăzut cu 50%.
În sfârșit, marți am plecat spre Sibiu, într-o formație de 15 cercetași, cu Bogdănel care ni s-a alăturat acolo. Am stat o oră în Sibiu, am dat o tura prin centru, apoi ne-am înghesuit într-un autobuz deja plin până la Păltiniș. De aici, drum de piatră cât cuprinde.
Din păcate, la un moment dat, după ore bune de urcare, unui membru al grupului i s-a făcut rău puternic, și a trebuit să renunț la urcare și să ne întoarcem înapoi. Ceilalți au continuat, către Cindrel, și au înnoptat după el, la buza pădurii, înspre lacul Oașa. Noi am înoptat la refugiul Cînaia, la 1775m, și ne-am întors a doua zi, cu greu, către Păltiniș, de unde ne-am întors acasă.
Dificultatea traseului și căldura puternică (dar și lenea, cred eu), i-a oprit și pe ceilalți, care de la Oașa s-au întors către casă în a doua zi, și au ajuns chiar mai repede decât noi. Traseul ăsta fuge de mine, și se pare că nicium nu reușesc să-l abordez cum trebuie. Acum intrăm în pregătirile pentru Campul Centrului Local, și nu o să mai fie rost, dar poate la toamnă, după ce se rezolvă una alta pe la facultate, mai încercăm odată.
O oră în altă țară - centrul SibiuluiTeo, cu Dora, Tudor și valea de la Păltiniș în fundalLa întors
Siebenburgen este un camp a cărui obiectiv, așa cum l-am înțeles eu, este amintirea și înțelegearea moștenirii săsești în România. Prima ediția a avut loc în 2007, iar a doua acum în 2009, la Hosman. S-a dorit ca acest camp să fie o pregătire, un exercițiu pentru Jamboreea pe care dorim să o facem în 2011. Din ce-am prins eu, la Hosman au fost francezi, belgieni, polonezi și ai noștrii români.
Eu încă nu am prins gursul activităților cercetășești cu un număr mare de participanți. Le susțin, le înțeleg scopul, înțeleg ce le motivează și ce îi face pe cercetași să vrea să participe la ele, hell, inclusiv ajut la organizarea unui eveniment destul de mare – doar că eu înca nu le „simt”.
Totuși, la invitația Mihaelei, după ce am depus vinerea trecută proiectul la MTS, în loc să o iau spre Alba, am luat-o spre Sibiu (bine, tot către Alba am mers și atunci, linia pe la Făgăraș fiind ruptă și trenul fiind deviat prin Mediaș :P). Cu întârzierile de rigoare, și cu ajutorul Niculinei (mașina lui Nicu) și al lui Luci, am ajuns în camp, la Hosman, pe la 7 dimineața, just in time pentru a ajuta cu pregătirea micului dejun.
Iulian :)
Am reușit să schimb câteva vorbe cu oamenii pe acolo, în funcție de când s-au trezit, și apoi pe la 10 am plecat cu ei în excursie, la Biertan și la Sighișoara. Eu am fost cu un autobuz în care majoritari erau francezii, și au fost un grup foarte vesel, o fost fun :). Am vizitat Biertanul, și apoi ne-am îndreptat spre Sighișoara, unde, întâmplător sau nu, era în desfășurare Festivalul Medieval. A fost foarte foarte cald, și toată lumea era obosită, așa că participanții au primit liber la plimbare, și noi liber la o bere rece.
La BiertanLa Biertan în biserică
Așa, un pic offtopic, m-am bucurat să văd că festivalul de la Sighișoara a avut un super site anul acesta (exceptând prima pagină) și că are niște activități cât de cât coolness. Dar când am ajuns acolo și am văzut că jos, în oraș, festivalul medieval se face tot cu mici și hamsii, și mai ales când am văzut taxa de intrare în cetate stabilită la 10 RON / ZI, mi s-a cam urât de Sighișoara.
Am băut deci berea undeva în oraș, unde m-am întâlnit și cu Neghi, și cu Pătrat, și după aia l-am găsit și pe Popicu :P
Revenind la campul de la Hosman, din diversele schimburi de replici ce le-am avut, atât cu participanți din România cât și cu parte din staff, opiniile sunt împărțite. Am înțeles că greul a fost cu infrastructura, dar a fost rezolvat în primele zile de camp. Ce nu mi-a plăcut a fost că nu am simțit o disciplină de-aia prietenească, dar hotărâtă, în puținul timp pe care l-am petrecut acolo, și nici o difuzie a grupurilor (francezii erau cu francezii, românii cu românii …). E adevărat, poate nici n-am stat eu suficient să îmi fac o părere corectă. După încheierea campului m-am întâlnit pe un tren și cu participanți pe drumul spre casă, dintr-un centru local din Moldova, care au simțit campul ca OK, din spusele lor li s-a părut un pic cam static, dar doar un pic.
Aș vrea să îi felicit pe toți cei care s-au implicat, trup și suflet, în campul de la Hosman.
Nicu alimentează cisterna cu apă de spălat
Ce pot să vă spun cu mâna pe suflet este că salata ce-am mâncat-o la Biertan a fost excepțională, atât în calitate cât și în cantitate, și că a picat foarte bine unui călător plecat de acasă de multă vreme :)
De obicei, primele discuții despre UP se întâmplă la întâlnirea de evaluare a campului de vară, de obicei la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie. Apoi, spre 1 octombrie începe nebunia adevărată, cu invitații și așa mai departe.
Anul ăsta însă, treaba începe mai devreme. Când am venit acasă, imediat după licență, am participat la o întâlnire organizată de DJT Alba în care ne-a fost prezentată metodologia pentru Concursul Național de Proiecte al MTS din 2009. Am hotărât împreună să aplicăm pentru bani pentru UP12 la MTS, cu toate că era destul de din scurt, și mai ales pentru că trebuia să plecăm în Austria. Ca să nu mai spun că eram în vacanță :P
Săptămâna trecută a fost una de foc, în care am încheiat parteneriate cu HCC-ul, Agenția Locală pentru Energie Alba și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, dar am mai aranjat și la cererea de finanțare. Până la urmă, am obținut aproape toate actele, a trebuit să-mi fac chiar și CV (thought this day would never come), și am plecat la București, să-l depun, urmând ca actele de la ONCR să le primesc de la Mihaela acolo.
Din păcate, Administrația Financiara din București s-a mișcat ca un melc și a insistat să nu ne dea Certificatul de Atestare Fiscală în mai puțin decât maximul timpului pe care îl au la dispozție, ceea ce a însemnat că a trebuit să punem în dosar doar dovada că l-am cerut, ceea ce s-ar putea să facă ca proiectul să fie ne-eligibil.
Vom primi un răspuns concret pe 3 august, până atunci rămâne să așteptăm :)
Un pic Offtopic, toate documentele de la MTS pentru Concurs sunt date pe site în format Word. Sunt curios câte organizații de tineret își permit să dea banii pe licențe de Office, mai ales când există și alternative, ce-i drept, mai puțin cool, dar gratis. Documentația ar trebui oferită în format PDF, care poate fi citit folosind un cititor gratuit, iar formularul (care eu cred ca ar trebui completat online), să fie oferit și în varianta ODF, că doar suntem în uniunea europeană. E adevărat, tura asta de finanțare, sumele maxime finațabile sunt într-adevar de ordinul zecilor de mii de lei, dar exact același formular se folosește și pentru concursurile locale, de unde cu greu poți scoate mai mult de 1000 de lei. Lipsa de sens pentru mine este că, dacă licența necesară pentru a completa un formular este egală sau mai mare cu suma maximă finanțabilă prin completarea formularului respectiv, degeaba te chinui! Sau oare statul încurajeaza pirateria? :P
Am făcut un formular în format ODF, identic (la printare) cu formularul lor oficial. Nu știu dacă am voie să-l uploadez aici, fiind formularul lor, dar dacă este cineva care are nevoie de așa ceva, știți unde să mă contactați :)
UPDATE: cu mult ajutor și bunăvoință, atât din partea ONCR cât și din partea MTS, într-un final toate documentele au fost depuse și acceptate. Acum așteptăm evaluarea calitativă :)
Între 15 și 18 iulie am fost în vizită în campul de vară al grupului de cercetași din Hoersching, Austria (de lângă Linz). Prietenia noastră cu ei există de la începutul centrului local, ei oferindu-ne un sprijin considerabil la începerea grupului de aici, din Alba Iulia. Pentru a înnoi această prietenie, am mers la ei, cu o delegație reprezentând mai multe generații de adulți, o parte, veteranii, care îi știau pe liderii austrieci, și noi, „tinereii”, care continuăm tradiția.
Am mers cu mașini personale, și drumul a fost destul de obositor. Am prins în camp, două zile și trei nopți, undeva pe la mijlocul campului. Primul lucru care care l-am observat la ei, chiar înainte să intrăm în camp, numai când l-am văzut așa, de pe șosea, este că arată foarte bine. Dă bine la ochi, modul în care sunt aranjate corturile, faptul că sunt la fel, faptul că sunt puse în cerc, cortul mare din mijlocul acestui cerc. Anyways, nice :)
Campul
În cele două zile ne-am implicat în programul lor, una din zile a fost pregătirea unui program pentru lupișori (care la ei nu iau parte la camp, ci au un camp separat undeva, într-o clădire, și vin într-o singură zi în camp) și cealaltă au fost jocurile olimpice. Obișnuit fiind cu programul destul de încărcat al campului de la noi, am fost surprins sa aflu că programul în campul lor este același în fiecare an, la nivel de zi (spre exemplu joia care am prins-o noi e ziua când vin copii mici în camp, și. neoficial, ziua porților deschise), și este destul de lejer – mult timp liber, mai ales în a doua parte a zilei.
Ce am văzut și mi-a plăcut a fost că ideea de patrulă este extrem de importantă pentru ei, chiar mai importantă decât la prietenii noștrii din Germania. Patrulele locuiesc în același cort, își gătesc și trăiesc campul împreună. Fiecare patrulă are o masă, fiecare patrulă are focul ei, fiecare patrulă are bidonul ei de apă, oalele, sculele proprii. Mi se pare foarte foarte tare chestia asta, și o aș vrea să văd și în grupul nostru, și și în cercetășia din România o mișcare în direcția asta, a patrulei :). Alt lucru interesant a fost importanța pe care o dau impresiei artistice. Modul în care e aranjat campul, pregătirea detaliilor pentru fiecare activitate. Spre exemplu, pentru jocurile olimpice, fiecare patrulă și-a pregătit costume cu legătura la țara respectivă, și a fost construit un podium de la care au fost anunțate evenimentele olimpiadei.
Podiumul olimpic, și "zeița" care făcea anunțurile
Pentru olimpiadă, noi, românii, împreună cu liderul responsabil de noi, am fost jamaicani :P și, inspirați din filmul Cool Runnings (pe care eu nu l-am văzut :P) am făcut un „bob” cu care toată lumea s-a dat pe un traseu determinat.
Bobul nostru, "Bob" Marley
Ce nu mi-a plăcut a fost că mișcarea seara a fost destul de subțire, din partea copiilor. E drept, adulții s-au strâns la o bere și-o cântare deoparte probabil din cauza noastră, dar după ora 8 seara copii se cam evaporau, probabil în corturi.
Am asistat și la trecerea lupișorilor la temerari, și i-am vizitat pe lupișori la școala unde erau cazați.
În ultima seara a fost seara farfuriilor deschise, și sarmalele noastre și ciolanul din ele au fost extrem de binevenite, având în vedere că mâncarea la austrieci a fost cel puțin subțirică :)
I-am invitat pe austieci în România, la noi, să facem un camp împreună la anul. Au părut încântați de idee, așteptăm răspusul lor :)
M-am obișnuit să comunic pe mail. M-am obișnuit să știu că, chiar daca nu mi se răspunde instant la mail, mailul meu este citit semi-instant. M-am obișnuit cu oamenii care au o oarecare unealtă care pândește în vreun fel căsuța de mail pentru mesaje noi. Well, cand am venit acasă și am început să fac chestii cu exploratorii (care sunt la liceu), povestea asta s-o terminat instant :P.
Am tot amânat o ieșire, vrem să mergem la Șureanu și să trecem la Sarmizegetusa Regia. Și de miercuri am amânat-o pe luni, și acum pe săptămâna viitoare. Cea mai frustrantă chestie nu a fost că am tot mutat ieșirea (în mare din cauza vremii, deși este și un pic de nehotărâre în aer) ci faptul că de fiecare dată toată lumea era dezorganizată, și nicicum nu reușeam să ajung la toți, la timp, cu anunțurile.
Așa că azi când am ieșit să mă plimb accidental-intenționat în direcția fast-food-ului favorit, am avut așa un flash. Mi-am amintit că pe vremuri foloseam foarte intens telefonul și mesajele să ne anunțăm de una și de alta. E drept, atunci grupul era oarecum mai omogen, mai apropiat ca vârstă și ca „practici”, motiv pentru care nu m-am gândit la asta înainte. Ok, telefon, SMS, dar … să dau eu de la mine toate mesajele alea? Să stau să mă asigur că n-am uitat pe nimeni … suna cam muncitoresc.
Așa că (mai aveam până la fast-food) mi-am amintit de Gammu, și de faptul că are bind-uri pentru python. Ceea ce suna foarte bine. Mi-am mai amintit și că al meu Nokia 3110 Classic nu este distrus, doar că nu poate fi utilizat pe post de telefon mobil de zi cu zi. Poate foarte bine să îndeplinească funcția de gateway SMS.
Am făcut câteva configurări, am săpat puțin, și ta-daaaa, am reușit să trimit, de pe server-ul permanent de acasă, prin telefon, un SMS. Momentan este doar un executabil care primește parametrii în linie de comandă, dar pentru utilizarea la scară largă mă gândesc să fac un server care să gestioneze trimiterea de mesaje, și să comunice pe partea cealaltă cu aplicația mea, scrisă în ce-o fi ea scrisă. Poate, pe viitor, o să adaug și suport pentru citirea mesajelor primite înapoi, ca să poți da comenzi prin SMS.
Având în vedere abundența de tzeavă spartă cu care Orange împarte cartele cu număr în ultima vreme, partea de număr nu a fost o problemă. Singurul meu gând pentru dezvoltare viitoare este gestiunea creditului, în așa fel încât server-ul să aibă întotdeauna o estimare a creditului rămas și a perioadei lui de valabilitate, ca să nu te apuci să trimiți mesaje, și să nu ți le trimită decât pe unele sau chiar deloc. Cred că asta se poate rezolva prin mesaj la Cronos și interpretarea rezultatului, dar încă n-am reușit să citesc mesaje de pe SIM.
A mai încercat cineva să se joace de-a serverul de SMS-uri acasă? Puteți să-mi recomnadați un plan tarifar pentru Orange care să-mi cadă bine? ;)
Aaaaa, și am uitat problema cea mai mare! De acasa la fast-food am copt ideea asta. De la fast-food până la terasă (cam aceeași distanță) m-am tot gândit ce nume să-i pun, să sune bine, dar să le placă și la copii. Nu știu de ce, m-am gândit la Peticel, dar nu mi se pare potrivit. Aș vrea să fie un nume propriu, preferabil românesc, să nu fie ceva de genu SMSReminder sau ceva. Dau o bere oricui vine cu o idee fezabilă :P
