Acum vreo două luni, Mihaela m-a rugat să mă gândesc la un logo pentru proiectul 100 de idei de educație nonformală, pe care ONCR l-a câștigat la Fondul ONG prin noiembrie. Am tot încercat tot felu de trăznăi, dar nu m-am descurcat de nici un fel, am încercat tot soiul de idei care au eșuat lamentabil.
Anyway, aseara, printre picățele mi-a venit o idee și am mers mai departe pe ea, și până la urmă am ajuns la un soi de rezultat, l-am mai discutat un pic cu Mihaela, am mai rectificat, și până la urmă am ajuns la o formă finală care mie îmi place. Cred că aș mai putea să mai lucrez un pic la detalii, după un weekend de citit cartea de Inkscape, dar am un feeling că mai este până atunci …
Logo 100 de idei de educație nonformală
Azi dimineață am primit răspunsuri de la ceilalți oameni implicați în proiect, și se pare că le-a plăcut :)
Sâmbăta trecută am mers, la inițiativa Mihaelei (care până la urma n-a mai ajuns :) ), la Centrul Local Roșu să ne jucăm cu copii de acolo. Am fost cu Iuliana Rada, cu Adi Secal (și cu a lui magică chitară) și cu Mircea Ciobanu, și, preț de 3 ore ne-am jucat jocuri „cercetășești”, dacă le pot spune așa (gen păsărică mută-ți cuibul și șoarecele și pisica și altele de gen :P) , am cântat și am învățat câteva cântece și ne-am luat bătaie maximă la șah :P
Noi ne-am simțit foarte bine (eu n-am mai ținut o întâlnire de temerari de foarte mult timp), și sunt convins că și copii s-au distrat, așa că ne-am propus să repetăm o dată la două săptămâni mișcarea asta. Sper să primesc curând niște poze să vă pot arăta :)
Update: Am primit poze de la dna Colgiu, via Mihaela, dar mi-am dat seama că nu le pot face publice fără acordul scris al copiilor (sau, mai bine zis al părinților lor). Totuși, este o poză în care apare doar fața mea și cum iau bătaie la șah de la un prichindel :P:
Eu nu mă prea dau în vânt după ieșitul în oraș, după statul în fum și după muzica la maxim. Totuși, vineri fost iar în e Varză (am mai scris de birtu ăsta), dar de data asta Mihaela a reușit să strângă o gașcă super serioasă de cercetași, cu muuuuuuulte chitări și cu multă voie bună. Deși am rămas mai puțini după ce a bătut ceasul de 11, a ieșit acolo un super super tămbălău, cu Adi și Adi la chitară, dar și cu alți talentați trubaduri, cum ar fi Tina și Tache.
Am cântat toată noaptea, am dansat brașoveanca, am cântat piese de la toate formațiile și de prin toate locurile. Am avut și spectatori, care chiar ne-au depășit numeric (dar nu și la nivelul decibelilor) după orele dimineții. S-au rupt corzi, s-a rupt și-o bancă, ne-am rupt și noi :). Pe la 5, după sute de beri am mers, am dat mână cu barmanii, ne-am strâns care am mai rămas și am plecat spre casă.
Offtopic, aici a intervenit o idee genială de-a mea să nu o iau pe drumu mare, că ocolesc, așa că am luat-o pe străduțe și am ajuns acasă la 6 jumate, după ce am luat autobuzul în direcția greșită și am fost atacat din nou de câini.
Per total, a fost o super seara de cântat și de simțit bine cu prieteni buni, într-un bar așa, ca o casă veche, fără fițe, fără limite :) Nu cred ca e o idee bună să fac publice pozele de vineri seara, totuși, voi încerca să aplic aici un hint :D
Mulțumesc, pe rând, celor care își iau timp să organizeze chestii de genul ăsta, celor care vin și cântă până se rup degetele sau corzile de chitară, celor care își donează cardurile pentru pene, celor care pun bani de bere, celor care nu se lasă până nu vine primul metrou …
Alea-s corzi de chitară :)
PS. Poate ar fi cul să facem o carte de cântece, să putem să facem și mai mega șou? :P
Am mai scris despre asta în postul de acum 100 de ani despre campul nostru de vară. Ideea a fost simplă: am vrut să facem o roată de apă care să alimenteze o pompă (făcută tot de noi) care să urce apă într-un cubitainer (un butoi mare de apă), de unde după aia să iasă la dușuri.
Am pus câteva poze atunci, dar acum mi-am adus aminte de asta pentru că am găsit, total random, un film pe care l-am făcut atunci cu roata, și pentru că, tot azi, povesteam cu Nicu despre ideea de a face o roată de apă mică, solidă, ușoară și ușor de montat / demontat care să genereze 5V stabilizat și maxim 1A de curent, pentru încărcat telefoane mobile and such în condiții grele (gen la munte :P).
Dacă are cineva hint-uri, le aștept cu cea mai mare plăcere :)
Unul din motivele pentru care n-am mai fost online (și deci în consecință n-am mai scris pe blog) în ultima săptămână a fost că am plecat cu gașca la Vienna, să vedem Vienna pe iarnă și să dăm o tură la Târgul de Crăciun.
Am plecat cu Miha, Iuliana, Simina și Iuli din București, imediat după ACS Winter Skating, cu 140 de minute întârziere, cu un tren slaped-toghether de CFR din vagoane ce erau pe-acolo degeaba, întrucât trenul nostru „oficial” era dat dispărut între Constanța și București.
Am ajuns la Cluj cu 3 ore întârziere, într-un vagon de clasas 1, dar pe un frig crâncen (eu sunt convins că bietul naș de accelerat nu știa să seteze căldura pe altceva decât 18 grade, vară). Eu am mers (dintr-o împărțeală semi-random) cu Cristina și Horațiu Tătar, cu Simina și cu Neghi. Nu îmi amintesc prea multe despre drumul din România (as i slept), dar am văzut media de viteză pe Cluj – Oradea la Horațiu în bord și era 40km/h. În rest am mers destul de bine, cu Radu și al lui GPS în fața noastră, până la centrul scout din Vienna care ne-a găzduit 4 zile.
În prima zi am dat o tură de oraș, a nins frumos. Am dat de colindători români pe stradă, cântau foarte frumos.
Colindători pe stradă în Vienna. Știau Moș Crăciun
Am fost la Stephansplatz, ne-am învârtit un pic, ne tot ningea :).
Freeezing snow
Ca să nu stăm degeaba, am fost să vedem niște o casă făcută de un artist austriac pe nume Hundertwasser (și la casă îi zice, inevitabil, Hundertwasserhaus). Casa, și stilul, sunt foarte tari, mai ales că sunt exact pe dos față de tot ce vezi în Vienna imperială: toate geamurile sunt puse alandala, casa are colțuri pe unde nu te-ai aștepta, trotuarul e vălurit, sunt copaci pe acoperiș, pereții n-au numai zugrăveală pe ei ci și plăci din tot soiul de materiale. E un super puzzle de culori și materiale, și nu îs două geamuri la același nivel :)). Musai, dacă mergeți în Vienna, să treceți pe acolo. Pozele ce le-am făcut eu, pe ninsoare și iarnă don’t do it justice.
Hundertwasserhaus
Am fost și până la Prater, am dat o tură prin mașinuțe să ne ciocnim :), dar nu s-a dat nimeni în roata mare pentru că ningea și nu s-ar fi văzut nimic. Ne-am oprit și până la Dunăre, doar așa, în trecere, să zicem bună ziua. Am mâncat serios la Subway, la operă (bun loc acolo, e a doua oară când mă scapa de frig anu ăsta). Fetele s-au oprit pe la H&M-uri prin centru, eu am fost cu Bogdănel, Teo și Cristinuța până la Hofburg, pe care eu nu-l văzusem noaptea. Am mai trecut pe la ceasul care cântă colinzi iarna la 5 și la 6 (dar noi am prins doar sfârșitul colinzii), și apoi ne-am dus să vedem obiectivul principal: Târgul de Crăciun.
Târgul de Crăciun este de fapt o „piață”, multe multe tarabe în diferite locații în Viena, cea principală fiind piața din fața primăriei (Rathausplatz). Se dă punch, se dă vin fiert, sunt dulciuri, tot felu de artizanate și de alte nebunii numai bune de cadouri de crăciun. După ochiul meu, cam toate prețurile erau umflate, dar nah, când ești la târgul de crăciun, mai bei și un vin fiert, probabil că nu te mai uiți :). Oricum, înafară de niște căciuli de moș crăciun cu beculețe, nu am văzut nimic kitch-ios, totul era de bun gust, reni și oameni de zăpadă de ceramică, bomboane de 1m, animăluțe de pluș, marțipan, turtă dulce…
Am încheiat ziua la Molly Darcy’s Irish Pub, care ne-a mai găzduit și în trecut, cu un Guiness de la mama lui.
Trucaj ordinar!
A doua zi fetele și-au dorit să tragă o tură de shopping, așa că am plecat cu Bogdănel prin oraș (după ce am fugit o stație după tramvai :) ). L-am lăsat pe Bogdan la Muzeul de Științe Naturale, și eu m-am dus să mă plimb prin centru. În mod normal îmi face plăcere să mă plimb prin orașe de-astea vechi și să încerc să-mi imaginez cum arătau în vremurile lor de glorie, dar în ziua aia era un frig de cădeau coarnele la cai, deși era super soare. Am făcut câteva poze pentru o idee pentru doctorat (revin pe tema asta), dar nu era rost de stat afară. După un pic de gândeală, m-am hotărât să merg la Turnul Dunării. De la ONU City am luat-o pe jos printr-un parc înghețat unde erau doar doi – trei oameni, și am ajuns.
Turnul Dunării a fost construit în 1968 și are cam 250 de metri, și e just for fun. Are o terasă de unde se face bungee-jumping și de unde poți să vezi Vienna de sus, o cafenea care se învârte să vezi de la masa ta toată Vienna și un restaurant, la ultimul nivel. Am făcut câteva poze, m-am minunat de cât de mare e Vienna și cât de puțin vedem noi, de obicei, din ea, m-am simțit un pic ca în SimCity sau într-unul din jocurile din seria Tycoon. Foarte tare :) De menționat că se urcă cu liftul până la terasă, la 150 de metri, că liftul zboară cu 6.7m/s în sus, și că are acoperișul de sticlă, să vezi pe unde urci :). De la bază până sus faci cam cât fac eu la facultate de la parter la 3 :P.
ONU City. NiceTycoon anyone?ONU City from uphigh Alte Donau (Dunărea veche)a
M-am întors în centru, unde m-am întâlnit cu gașca soră-mii, am fost cu ei până sus în turn la Stephansdom (așa, vreo 350 de trepte, phhh….).
Centrul, de susRoata din Prater
Apoi i-am lăsat să mănânce, le-am găsit pe fete la Târgul de la statuia Mariei Tereza, și ne-am îndreptat (cu greu, că ne tot pierdeam unii de alții, cred că era de la vin :P) către Salmbrau, super berăria unde ne-a dus profu’ în martie. Cu mult noroc, am primit o masă în pivniță (dacă mergeți acolo, musai să stați în pivniță!) pentru câteva ore. Am beut bere bună făcută acolo în casă (evident, nefiltrată), și am mâncat un ditai ciolan. În sfârșit am reușit să găsesc mâncarea care să-l dea gata pe Bogdănel!
mâncăul vs. ciolan, 0-1foooood
De acolo, ne-am dat puțin cu tramvaiul, am mai băut un vin cald la primărie, ne-am strâns cu gașca arhitecților și ne-am dus acasă.
A treia zi am făcut puțină curățenie, am mai dat o tură scurtă tare prin centru. Fiind luni, la târgul de crăciun era plin plin plin de copii de grădiniță și de școală generală, ceea ce mi s-a părut foarte extrem de tare!
Târgul de Crăciun
Pe la 2 am lăsat cheile la Georgi și Teo, care au mai rămas o seară, și am plecat. Ne-am pierdut puțin prin Ungaria, am mâncat ceva pe la graniță, și am ajuns în Cluj pe la 2 noaptea. De acolo, cu mașina lui Cătă până la Teiuș, unde aproape am prins trenul de București, but not quite. Am stat o oră la Cătă la Teiuș, am luat un tren spre Alba, și apoi, cu înca 2h întârziere, am reușit să iau un rapid de București.
