După mai multe trageri de timp, am hotărât în ultima clipă să facem ieşirea planificată cu cercetaşii din week-end-ul 22 – 24 februarie la Cabana Şureanu, şi nu la Tabăra Şcolară din Poiana Vadului, din mai multe motive, printre cale costurile şi stratul de zăpadă.
Am fost doar 18, 5 temerari, 4 exploratori, 3 seniori şi 6 lideri, adică fix câţi să încăpem într-un microbuz de 20 de locuri şi în parterul cabanei (care are 19 locuri).
Şoferul de la Livio Dario a fost mai mult decât de treaba şi s-o riscat să ne ducă chiar până în Luncile Prigoanei. Am facut o pauză aici, şi apoi am pornit spre cabană, cu poveştile despre zăpada imensă în cap. Drumul până aproape de Poarta Raiului o fost mai mult decât bun, bătut suficient de bine să mă ţină şi pe mine :).
De la Poarta Raiului am decis să luăm scurtătura prin pădure pentru că de acolo oricum drumul nu mai era bătut de loc pe nici o parte, şi am considerat că e mai bine să mergem 1km pe potecă nebătută decât 4.
Prima etapă a scurtăturii prin pădure o mers cum o mers, şi am făcut cu schimbu la taiat potecă prin zăpada până peste genunchi cu Nicu, Radu, Pătrat şi Rareş, dar după o vreme, mai sus, pe ultima bucată, zăpăada o devenit foarte foarte mare, noi foarte foarte obosiţi şi pe lângă asta pe undeva pe la 30 de metri de drum am luat-o un pic prea în stânga.
Ultima sută de metri o mers cel mai greu, cred ca am facut 10 minute sau mai bine numa pe ea. O fost unu din momentele istorice când îţi vine sa îţi bagi picioru, să te pui în cur şi să scoţi ceva de mâncare, şi să stai o ora – două. Din păcate nu era cazu în zăpada pâna la şold şi cu noaptea care venea repede din spate.
La cabană, la 1700, zăpada era între 1 şi 3 metri, multe din chestiile ce le ştiam noi pe acolo prin curte nu mai erau, erau acoperite cu totu de zăpadă. Temerarii or lucrat 2h la o potecă până la lac, după care nu am mai făcut decât să facem copca şi să spargem nişte lemne, era toată lumea mult mult prea ruptă.
Decisesem cu Nicu să hotărâm daca atentam la un hike sau nu de dimineaţă, dar o privire la Nicu şi o privire pe geam (unde viscolea puternic) m-or convins de dimineaţă că nu îi cazu :). Temerarii or avut un traseu cu provocări în spatele cabanei / la lac, şi exploratorii şi seniorii or aflat mai multe despre avalanşe, hike-uri de iarnă, şi adăposturi în zăpadă. Seara, după încă o tură de uscat haine, şi încă o masă, am tras un capture the flag pe întuneric şi viscol, cu liderii, exploratorii şi seniorii, care s-o terminat după vreo ora cu scor 1-0. (my team lost, damn). Evident, seara s-o lasat cu poveşti, cântat de la mulţi ani pentru Teo şi pentru Paul, râsete and stuff.
A doua zi ne-am propus să plecăm devreme, având în vedere experienţa urcării, şi deadline-ul pentru ajuns la microbuz. Am calculat 4 ore pentru coborâre, dar am avut noroc că un ATV cu şenile urcase pe urmele noastre în timpul nopţii şi bătuse numa bine poteca, aşa că am zburat până în Luncile Prigoanei.
Spre norocul nostru, şoferu avusese acelaşi plan, şi plecase mai repede de acasă, aşa că pe la 12 jumate eram deja încărcaţi în microbuz şi spre drum spre casa.
Poze din ieşire la mine în Picasa.