Vineri a fost o zi interesantă. După cursul şi prezentarea de la cursul de PVSLI, şi oferta domnului profesor Petrescu de la ora de proiect ce a urmat, abia ce am ajuns acasă şi m-a sunat Tina, care era în vizită la Bucureşti, pentru RIUF şi alte chestii asemănătoare.
Nu aveam nimic de făcut care să mă ţină într-un loc anume (deşi o trebuit să merg la Agenţia de Voiaj să văd de tren pentru Austria – şi ii extrem de scump! 500 de lei cuşeta la 6 paturi / compartiment, cu reducere de grup inclusă!), aşa că după o oarecare ezitare (legată desigur de reputaţia mea de incult) am hotărât să o însoţesc pe Tina la … Muzeul de Artă Contemporană.
Dacă caută cineva vreodată treaba asta, îi în Casa Poporului, … asta, Palatul Parlamentului, pe partea opusă faţă de Parcul Izvor, la ultima intrare pe dreapta cum vii dinspre faţa clădiri spre Marriot, undeva în fundul curţii.
Expoziţia curentă la muzeu este Animation / Fiction, şi sunt, printre o gramada de crap-looking things pe care le puteam face şi eu acasă cu un marker, şi chestii absolut interesante. Mi-am petrecut o mare parte din timpul vizitei ochind modul în care au fost produse diferite lucrări, şi încercând să realizez dacă sunt chestii făcute de mână sau sunt digital (- aided) art. O trebuit să las câteva „cazuri” deschise, diferenţa era foarte greu de făcut :o.
Înafară de o mână de lucrări interesante, la muzeul ăsta este o cafenea cu o terasă la etajul 4, unde presupun că scorurile nu sunt chiar mici, dar e „on top of the world” şi merită.
Intrarea, gratis pentru studenţi. Atenţie, Muzeul fiind în Palatul Parlamentului tre să treci prin detectorul de metale, so pockets full with stuff (like mine) nu sunt indicate.
Muzeul e deschis până la 6 seara. La fel şi cafeneaua ;).