Ieri după-masa, pentru că vremea deja exagera de cât de ok era, am fost cu Miha până la Mogoșoaia cu bicicleta. N-am mai ieșit cu bicicleta de anul trecut din toamnă, și a mea este în continuare pe butuci (sper că săptămâna viitoare o să o repar :P), și a fost un pic de mișcare foarte bine-venită.
Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia e un loc frumos și plin de poveste imediat lângă București, nu pompos sau strălucitor, ci un soi de gospodărie domnească, un pic retrasă. Cred că mi-ar fi plăcut să stau acolo pe vremea când era folosit drept reședință domnească, bucătăria (cuhnia) e cam jumate cât palatul … :P
Palatul are un pic de grădină amenajată, cu flori și tufișuri ornamentale, dar domeniul este mult mai întins. Este acolo un soi de crâng prin care sunt o grămadă de potecuțe, multe neîngrijite și pline de gunoaie, dintre care unele merg spre drumuri mai mari, dar altele se pierd prin pădure. În apropierea palatului, sunt câteva poienițe cu o iarba foarte foarte verde și cu câțiva copaci care par a fi plantați exact pentru a oferi umbră membrilor curții domnești, sau, mai spre zilele noastre, zecilor de localnici și bucureșteni care merg acolo pentru o gură de aer în fiecare weekend.
Din ce am putut vedea că s-a schimbat acolo de anul trecut până acum, se lucrează intens la grădinile și aleile din parcul din jurul palatului.
Undeva lângă, ascuns puțin în pădure, este un fel de cavou al familiei Bibescu, care are și o placa mai specială (este o poză mai jos), și care povestește despre viața prințului George Bibescu, fiu domnitorului Gheorghe Bibescu, și un mare aventurier – a luptat prin Mexic, prin Alegeria, a umbat cu o contesă, care mai era și căsătorită, și soțul ei mai era și general …
De fiecare dată când vizitez locuri de-astea de poveste, cu multă istorie, îmi dau seama cât de puține știu despre istoria românilor, și mă mă motivează să aflu mai multe.
Am găsit cartea asta, pe care am pus-o prima pe proaspăta mea listă de cărți legate de istorie pe care vreau să le citesc. Wikipedia nu știe foarte multe despre el, este articolul de mai sus despre taică-su, și un articol despre fiul lui, care se pare că a fost tot un soi de aventurier, dar și soțul Marthei Bibescu.
[nggallery id=3]