Live from Viena

Sunt la RobotChallenge, „antrenor” pentru echipa laboratorului nostru, o gașcă foarte entuziastă de boboci de la noi de la Automatică și Calculatoare.

Am plecat ieri de la București, și cele 20 de ore pe tren ne-au cam terminat bateriile. La 9 și-un sfert am trimis avangarda direct la concurs, să ne înscrie, și noi ne-am dus la hostel – care e undeva lângă gară – să scăpăm de ceva bagaje (la hostel a fost și un episod mai trist, în timp ce completam formulare de cazare cineva mi-a șutit portmoneul – se pare că mă urmăresc ghinioanele de genul chiar și aici).

Acum suntem la concurs, pe strada Wollzeile, la o aruncătură de băț de Stephansplaz, unde a fost concursul și acum doi ani. Sunt aici mai multe echipe de la noi de la Politehnică, e Max cu echipa lui, este și o echipă de studenți de-ai mei de la Aplicații Web de anul trecut de care nu aveam nici cea mai vagă idee ca sunt robotiști, și l-am văzut chiar și pe Cornel Amariei, puștiul de la liceul ăla privat turcesc din București pe care l-am adus cu noi tot aici, acum doi ani.

Promit să revin cu poze și cu mai multe comentarii pe măsură ce se întâmplă lucruri interesante.

Update: La primul meci la Puck Collect am făcut remiză (cu ajutorul adversarului, care și-a cam dat autogol :P).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.