Scrisorica din camp

La cercetași (la noi la Alba Iulia cel puțin), din cauza caracterului ritmic al activităților și al faptului că există o strânsă legătura și o predare de ștafetă între generații, avem tendința să creăm și să menținem fel de fel de mici tradiții – activități sau acțiuni punctuale care au succes și sunt reluate în fiecare an.

Pornită în Șuridava (Campul Centrului Local din Șureanu, 2008), una din acțiunile astea care au devenit tradiție este „scrisorica din camp”. În ultima zi din camp, toți participanții sunt invitați să își adreseze o scrisoare lor înșiși, în care să își scrie despre experiențele trăite în camp. Scrisorica se întoarce la ei după un timp, pentru a-și aduce aminte de timpul petrecut în camp, dar și pentru a-i ajuta să își dea seama cum s-au schimbat (în bine :P) din momentul campului până în momentul în care o deschid. Continuă să citești Scrisorica din camp

Date de la Twitter cu python-twitter

Acum câteva luni am primit un challenge de la maică-mea – avea nevoie de twitt-uri (așa s-o scrie?) care conțineau un anumit hashtag (adica #ceva). Evident, poti să intri pe Twitter, să dai search și să primești o listă de rezultate, dar ideea aici era să fie scoase într-un format gestionabil (un Excel sau ceva în genul ăsta) – pentru a putea fi folosite într-un raport.

Sigur, cea mai simplă soluție pentru așa ceva este să folosești ceva tool care simulează un browser, să faci un search după hashtag-ul dorit, și după aia să scrii un parser pentru pagina rezultată. Boooooring și, might I add, foarte murdar.

Twitter este una din aplicațiile web care au pionierat facilitarea accesului la date printr-un API (bazat pe un protocol REST). Așa că am gugălit twitter api python și, deloc surprinzător am găsit python-twitter, un wrapper python peste API-ul de la twitter. Continuă să citești Date de la Twitter cu python-twitter

Google Spreadsheet read / write din python

Am primit de curând o provocare interesantă: Adi Șuhanea are un Google Spreadsheet (actualizat automat / manual de cineva) cu localitățile și numărul de școli înscrise la cercetași pentru Școala Altfel, și avea nevoie să afișeze într-o pagină a site-ului (bazat pe Joomla) o hartă cu pe care să fie distribuite școlile, în funcție de localitate. Continuă să citești Google Spreadsheet read / write din python

Laborator + Proiect AW

Iarăși vine vineri, iarăși am un laborator pentru Aplicații Web. După ce am discutat despre chestiuni de bază în PHP și apoi despre PHP orientat obiect, dispeceri, template-uri și CRUD (am adăugat și rezolvarea completă acolo, rămăsesem dator), mâine voi ține un laborator despre autentificare în Aplicații Web. Continuă să citești Laborator + Proiect AW

Încă o porție de Aplicații Web

Acum mai bine de o lună am scris un material care speram să fie un laborator de Aplicații Web – am trecut în revistă trei aspecte importante, prin care încercam să ne desprindem de atitudinea gen tutoriale și n00b în ale PHP-ului și să încercăm să aplicăm niște best practice-uri și niște tehnici comune din industrie.

Am reușit să parcurgem materialul, atașat mai jos împreună cu scheletul de început și rezolvarea primei părți (până la CRUD – restul rezolvării o public numai după luni, când am ultimul laborator pe tema asta), în trei săptămâni – și nu sunt convins că am terminat. Continuă să citești Încă o porție de Aplicații Web