E o tradiție pentru Centrul nostru Local să participe la activități de plantare de puieți și asemănătoare în Luna Pădurii (15 martie – 15 aprilie), și, deși nu am mai făcut asta în ultimii 3 – 4 ani, sunt mândru să zic că anul ăsta am reușit și am fost împreună cu Romsilva și cu elevi de la școala de la Vințu de Jos la o plantare de puieți, imediat la ieșirea din Vurpăr (lângă Vințu de Jos, județ Alba).
Am fost 22 de cercetași, și am avut și temerari și exploratori, și, evident, lideri. Am plantat molid și paltin, în total undeva pe la 250 de puieți. M-am bucurat să văd și adulți ai centrului local implicați în treaba asta, pentru că nu ne mai întâlnim cum ne întâlneam odată. Plantarea a durat așa, de pe la 9 dimineața până la 1.
M-a deranjat că, deși mai mulți și mai rapizi ca noi, elevii din Vinț, care până la urmă erau beneficiarii reali ai plantării, au făcut o treabă de mântuială. Nu zic că noi n-om fi greșit, am avut mulți temerari care nu aveau puterea necesară să dea cu sapa calumea, dar ne-am ajutat și am încercat să facem și vetrele și gropile cât mai aproape de standard. Poate demn de menționat, dar surprinzător cel puțin pentru mine, a fost faptul că s-a deplasat la locul acțiunii și un reporter de la Realitatea din Alba.
Poze de la Dora și de la Teo sunt aici. Vin cu update-uri când primesc și de la Paul și de la Vio.
Am primit de la maică-mea un set de cartonașe, care fac parte dintr-un joc la care îi zice Akoha. Ce e interesant la jocul ăsta e, că deși locuiește pe net, se desfășoară în viața reală (acuma depinde de fiecare ce înțelege prin viața reală. Ca să clarific, nu mă refer la viața din WoW sau aia de pe Net, ci la aia de mei pe străzi prin Baicului cu ochi în toate părțile).
Jocul este bazat pe un sistem de tipul pay it forward (cam așa, ca în film), în ideea că începi de la un set de cartonașe de-astea (pe care le primești de la cineva sau ți le cumperi singur), cartonașe pe care ai trecute diferite misiuni. După ce îndeplinești misiunea, dai card-ul mai departe. Misiunile au un caracter personal, adică sunt chestii de gen ”make someone smile” sau ”invite someone for coffee”, deci destinatarul cartonașului cu misiunea este persoana respectivă, care, apoi are posibilitatea de a face același lucru mai departe.
Smecheria e că fiecare cartonaș (și fiecare pachet de cartonașe) au niște ID-uri, prin care pot fi trackuite. Când cineva termină o misiune, scrie acolo ID-ul cartonașului pe care tocmai l-a dat mai departe, și persoana către care a fost pasat cartonașul face același lucru, și astfel ai posibilitatea să urmărești în toată lumea ce s-a întâmplat cu fapta ta bună și ce efecte a avut pentru alți oameni. Mie ideea mi se pare extrem extrem de tare, și, deși e la început, cred că o să aibă un superimpact, în ambele lumi, și în online, și în real.
Mie mi se pare că ideea oamenilor ăstora se potrivește de minune cu una din legile cercetașului: Cercetașul se străduie să facă în fiecare zi o faptă bună, oricât de neînsemnată ar părea ea.
Sâmbătă a avut loc Adunarea Generală a Organizației Naționale Cercetașii României. Am fost și eu, ca delegat din partea Centrului Local Alba Iulia. Ca de obicei, AG-urile care nu sunt cu alegeri, sunt cu miză relativ mică și sunt în mare parte formalități (adică se fac prezentări de rapoarte, se descarcă de gestiune ordonatorul de credite, se votează rectificări bugetare și propunerea bugetului pe anul următor).
Per total, nu există discuții serioase la asemenea puncte din ordinea de zi. Singurele discuții mai aprinse au avut loc în două momente, unul când s-a discutat propunerea Consiliului Director de desființare a Centrului Local din Sinaia, și una când Cristi Moldovan, care se ocupă de ScoutShop (echipamente cercetășești – uniformă, eșarfe) a prezentat câteva propuneri de schimbare a echipamentului cercetășesc standard.
AG este în primul rând o întâlnire oficială și formală a reprezentanților cercetășiei din România. Ca atare, am avut și un reprezentant din partea Regiunii Europene Scout, pe Joao ArmandoGonçalve (care este, printre altele, arhitectul RoverWay). Ca și în alți ani, foarte trist din păcate, nefiind alegeri pentru toate pozițiile consiliului director, abia abia am reușit să ne strângem suficienți pentru a lua decizii (50% + 1 din membrii cu drept de vot). Planul meu pentru AG-ul ăsta a fost să mă pun la curent cu ultimele discuții de prin organizație și să încerc să inițiez sau să mișc mai departe variile proiecte pe care ni le-am propus cu mai multe grupuri din țară. Din păcate, pentru că nimeni nu s-a oferit voluntar, am decis să fac parte din comisia de redactare a Procesului Verbal, ceea ce a însemnat că a trebuit să fiu atent nonstop la discuții (bine, e adevărat, mai puțin momentul ăla către sfârșit când am ațipit câteva clipe …). Asta, evident, a însemnat amânarea discuțiilor pentru … alte ocazii.
Am reușit să vorbesc totuși cu Iulian și cu Sorin despre posibila mea implicare pe parte de management și am făcut rost de o variantă a statutului organizației pentru partea cu obținerea personalității juridice.
La AG2009 au fost desființate 16 centre locale, și au fost înființate 2, ceea ce duce totalul de centre din ONCR acum la doar 50, cu 1700 de membrii înregistrați. Cu toate că aspectul ăsta nu este tocmai fericit, măcar de-acum încolo Adunarea Generală nu va mai fi blocată de centrele locale care nu își doresc să participe. Un alt punct important a fost candidatura și acceptarea lui Sorin Boroș în Consiliul Director.
Seara s-a lăsat cu o mică adunare (sau să-i zic adunătură?) la Oktoberfest, unde, printre altele, au bere servită … la găleată. După câteva găleți, pe la ora 4, ne-am dat bătuți și ne-am retras :)
Duminică și luni am fost repede repede până la Cluj și până la Timișoara. La Cluj, pentru că voiam să mă întâlnesc cu noua generație de potențiali / viitori lideri ai centrului local, iar la Timișoara, pentru că mam mea a dat și ea o raită prin România.
Cluj: am plecat de la București cu un accelerat nefericit la 7:30AM. Urât, devreme, dar am trântit rucsacu sub mine si am dormit aproape până la Teiuș, unde mi s-a alăturat și Pătrat. Am ajuns la Cluj pe la 4, am mâncat ceva ceva cu Sabu, și l-am eliberat de MSI u90x-ul lui, pe care l-am cumpărat de la el pentru robot. Înainte să ma văd cu Sabu, am văzut un lucru care m-a impresionat, atât pozitiv cât și negativ, în același timp.
Pe unul din trotuarele largi din centrul Clujului, o șatră de țigani (cu oameni de toate vârstele și de toate sexele) făceau ture cu un scuter de-ăla praf, îl ambalau și îl plimbau înainte și înapoi pe 10m. La un moment dat, tocmai când am ajuns eu lângă ei, unul (sau, mai repede, una) dintre ei a accelerat scuter-ul și l-a scăpat de sub control, a căzut, s-a lovit de asfalt, și și-a pierdut cunoștiința. Nu sunt convins dacă scuter-ul a căzut peste ea sau nu, dar era lovit(ă) destul de serios. Prima reacție a fost să ma duc să văd despre ce e vorba, dar ceilalți membrii ai șatrei s-au aruncat peste ea, au început sa urle și să tragă de ea, să-i dea palme.., și mi-am zis că nu e tocmai ok să mă bag între ei. Am sunat la 112 și operatoarea mi-a confirmat că mai primiseră apelul (probabil de la alți oameni de pe-acolo). În maxim 2 minute de la ”accident” a ajuns o dubă de poliție, din care s-au coborât niște jandarmi și au mers direct către victimă, să îi împartă pe țiganii care trăgeau de biata persoană în toate părțile, și apoi, la înca 20 de secunde în spatele mașinii de poliție, a ajuns și ambulanța. Timp de răspuns, în centru, 3 minute. Impresionant. E drept, analizând după aia, era ziua maghiarilor de pretutindeni și poliția era în alertă. Mai mult, stația de salvare e chiar lângă centru. Cu toate astea, impresionant.
M-am întâlnit cu Vladuț, Simo, Chris, Cristinuța, Georgi, Andra, Pătrat, Cătălin, Gopo și Ioana, Pătrat, să discutăm despre care vor fi următorii pași pentru refacerea unui sistem coerent pentru exploratorii de la Alba. O parte din ei sunt studenți boboci și, acum 6 luni am hotărât să amânăm decizia de a-i pregăti ca lideri până când ei cred că or înțeles cum e viața de student. Acum, momentul a venit pentru ei să ia o decizie și eu am mari speranțe pentru viitorul lor în Centrul Local și în cercetășie. Anyway, la întâlnire am fost foarte fericit că au început să sară idei din stânga și din dreapta, și chiar idei faine. Se pare că inventăm o serie de activități cu canoele pe Murăș în js, tura criminală de test urmând a fi condusă de Gopo.
Chris and CristinuţaGopo, Ioana şi PătratSimo şi Chris
După întâlnire ne-am dus la un concert (TheOthers, din Brașov) de care am aflat (tipic pentru Cluj) de la alți cercetași / prieteni (în special Puiu) într-un club care pe mine m-a atras totdeauna în Cluj (pentru că are terasă peste Someș, sub nivelul străzii), La concert a venit o grămadă de lume cunoscută, a fost o experiență interesantă, și a fost atmosferă și o grămadă de prieteni. Pe la 12 a apărut și Rareș, și-am mai dat o tură de oraș, am mai mâncat o tură de șaorme, și am terminat seara prin baruri :).
În concluzie, câteva ore prin Cluj, productive și distractive, și am trecut din nou la sentimentul că viața mea din București nu a fost tocmai trăită, și că mutatul la Cluj la terminarea facultății este o idee chiar bună.
Timișoara: Pe la 5AM am luat Foamea de la Cluj la Timișoara (și am fost surprins de vagoanele decente de pe renumitul accelerat). În Timișoara, am avut doar câteva ore la dispoziție, și le-am petrecut cu mama mea, și rezolvând diferite probleme ”administrative” din apartamentul bunicii mele (net, curent, cărat un frigider vechi la gunoi). Am reușit, pe plan cercetășesc, să mă întâlnesc cu Nicu și cu Nico, și să vorbim despre întâlnirea mea la Cluj cu ”tinereii” și despre ce avem de făcut în următoarea perioadă (și sunt muuuuuuuuuuuuuuulte de făcut). Am reușit să stau de vorbă și cu mama. și aproape să o conving că ceva home-brewed este mai ok pentru un startup decât Drupal (pe care ea îl susține cu încăpățânare, nu știu de ce). Este cineva care are păreri de ce ar fi Drupal mai bun decât o soluție home-brewed? Înafară de motivul că e ”gata scris”.
Sunt un idiot. Înafară de semnificația evidentă, la mine mai înseamnă și că am multe idei. De foarte multe ori ideile mele m-au băgat în fel de fel de belele, dar în mare din cauză că am încercat să le implementez eu, nu alții.
Cârcoscout este un blog de bârfă așa zisă cercetășească, care, din păcate, a pornit dintr-o idee ce-am avut-o, dar care a luat o cu totul altă cale decât mi-aș fi imaginat eu. Și eu oricum m-am gândit că ideea mea inițială n-ar fi foarte bună. Acum, cârcoscout este un subiect de discuție printre cercetași, este un motiv de stres pentru oamenii care apar acolo împotriva voinței lor și este inclusiv un subiect de neliniște pentru oamenii care conduc acum organizația, pentru că se spune că produce o imagine proastă cercetășiei.
Înainte să îmi exprim opinia mai în detaliu, aș vrea să clarific câteva lucruri. Eu nu sunt Cârcoscout. Știu cine se ocupă de site-ul acela, nu este datoria mea să dau mai departe această informație, nu sunt de acord cu ce se postează acolo, și atât Cârcoscout cât și cercetașii care au fost interesați au aflat asta. De ce nu fac nimic atunci împotriva Cârcoscout? Până acum am tolerat tacit prezența blog-ului, pentru că nu mi s-a părut că au jignit pe nimeni, sau oricum, nu într-un mod voit. De ce scriu asta acum? Pentru că sunt câteva lucruri care mă deranjează, atât la Cârcoscout cât și la restul lumii.
În primul rând, există multă lume acum (dintre cei care înțeleg ce înseamnă atât cercetășia cât și organizația care o reprezintă în România) care se simte lezată de existența Cârcoscout. Sunt de acord cu voi, până într-un punct, în ideea în care glumele care se fac acolo sunt scoase din context și pentru cine nu știe despre ce este vorba este foarte ușor să își facă o părere greșită, despre diferite persoane sau despre cercetășie în general.
Doar că, după mine, soluția nu e să-i găsim și să-i pedepsim (pentru ce să-i pedepsim, că distrug imaginea cercetășiei? come ON!) ci să reacționăm în mod la fel de public și la fel de hotărât în sensul opus. Și pentru că noi suntem mulți și ei sunt puțini, un blog de glume neinspirate s-ar pierde în mulțimea de informații utile și interesante despre cercetași. N-ar trebui ca existența și popularitatea Cârcoscout să ne facă să ne întrebăm de ce nu există mai multe exprimări de opinie din partea astalaltă. Când am spus sens opus, m-am referit la un set de opinii, semnate, cu fond și context, și constructive. Eu o să fac asta de acum înainte aici, o să scriu despre cercetași. Nu povești despre cum se fac noduri, ci opinia mea și despre acțiunile mele în cercetășie, proteste și felicitări. Și sper că cât mai mulți dintre voi să-mi urmați exemplul.
Referitor la imaginea cercetășiei și distrugerea ei de către Cârcoscout: dacă un colț de net cum e Cârcoscout ne poate distruge imaginea organizației și a mișcării în țara asta înseamnă că nu ne-am construit imaginea într-un mod corect. Imaginea cercetășiei nu este ce văd șoarecii la TV, ci ce cred oamenii cu care am interacționat despre noi. Aș vrea să stați o secundă să vă gândiți de ce Cârcoscout a devenit brusc o super atracție între cercetași (am văzut inclusiv un comentariu de la cineva cum că Cârcoscout e un loc unde află chestii despre ce se mai întâmplă cu cercetașii). Nu înseamnă oare asta că cercetașii din țară tânjesc după mai multe informații despre ceilalți cercetași din țară și n-au alt canal de informare mai bun? De ce Cârcoscout a devenit un canal de promovare a diferitelor proiecte naționale? Pentru că blogul de acolo se updatează mult mai repede decât orice altă sursă de informații.
Site-ul aventura a încercat să devină un canal de informare pentru cercetașii din țară, dar părerea mea este că au exagerat cu promovarea. Toată lumea l-a marginalizat pe Seba cu site-ul lui. Acum, toată lumea vrea să scape de Carcoscout. Fraților, da-ți-le la oameni informațiile de care au nevoie într-un mod constant, și pe care să se poată baza, și nu o să mai fie nevoie de Cârcoscout, sau de alte povești.
Am distrus (ca și comunitate) credibilitatea și importanța listelor de discuții cu mii de mesaje irelevante despre vrute și ne-vrute, cu fwd-uri de pe alte liste și cu o grămadă de alte nenorociri, și acum listele de discuții nu mai sunt un canal de informare pe care să ne putem baza (în lumea tehnică s-ar zice că raportul semnal / zgomot este mult prea mic). Am protestat împotriva acestui fenomen oricui m-a ascultat, și am sugerat ca toate mesajele care nu sunt relevante să fie filtrate sau mutate către alte liste de discuții.
Concluzia acestui post este: Cârcoscout nu este problema, noi suntem problema, pentru că am creeat o situație în care existența Cârcoscout este necesară. Este de datoria noastră să ne scoatem din această situație.
În încheiere, aș vrea să mulțumesc echipei Cârcoscout că m-a făcut să realizez lucrurile ce le-am scris mai sus, aș vrea să îmi manifest încă o dată obiecțiile în legătură cu conținutul de acolo și cu politica editoriala a blog-ului de care v-am tot zis, și aș vrea să le transmit, public, că este momentul fie să oprească Cârcoscout, fie să își modifice politica editorială (spre exemplu, să verifice cu proprietarii pozelor / protagoniștii „știrilor” dacă sunt de acord cu publicarea lor în Cârcoscout, și să le dea drept la replică).
