Ovidiu Hațegan e un cercetaș mai vechi decât în Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia, și o persoană de la care am învățat multe de-a lungul vremii. Acum, lucreaza la ALEA și a organizat o campanie de colectare a hârtiei în școlile generale și primare din Alba Iulia. Ideea e ca campania s-a răspândit like wildfire, cum ar zice americanii, poate și pentru că pe fiecare ciclu de învățământ, clasa care a strâns cea mai mare cantitate de hârtie a primit o excursie în Retezat, și în final s-au implicat părinții, prietenii, toată lumea, și s-au strâns 93 de tone de hârtie și carton reciclabil.
Scriu aici din două motive, unul din ele este să-l felicit pe Ovidiu pentru idee și pentru punerea ideii în practică, cu rezultate, pentru mine cel puțin, incredibile. Mii de copii, profesorii și familile lor, implicați în super campania asta, în Alba Iulia. Sunt convins că pentru bucureșteni s-ar putea să nu pară mare șmen, dar pentru Alba Iulia e un big deal. Încă o dată felicitări lui Ovidiu și echipei de la ALEA!
Al doilea motiv pentru care scriu aici este că, deși noi ca cercetași nu ne-am implicat în parterea cu strângerea de hârtie, exploratorii de la Alba au dat o mână de ajutor la organizarea evenimentului final, și încercăm să trimitem câțiva lideri cu ei în Retezat să le arate chestii de cercetași la copii. O să încerc să pun aici și poze cu excursia :)
Știrea în ziar și la tv.
Poze pe site-ul ALEA și la Nico.
De vineri pana duminica am fost in camp, cu cercetasii, la Roica. Roica este o tabara scolara din judetul Alba (cam la 30 de km pe sosea de Alba Iulia) plasata strategic intre doua randuri de chei, intr-un super loc.
Am vrut sa facem doua campuri diferite, unul pentru explo si unul pentru temerari, dar pentru ca suntem destul de intinsi si asa cu resursele umane am hotarat intr-un final sa-l facem impreuna. Am avut 14 temerari si 12 exploratori, toti copii super tari, va povestesc mai jos. Sunt curios câți seniori o să fie la prima activitate pentru ei :P.
Am avut și un o poveste pentru camp, am fost Naufragiați la Roica, am avut băștinași și spirite ale pădurii, am făcut noduri, am făcut orientare (relativ criminală) pe noapte, am făcut multe focuri și am învățat despre diverse tehnici de prim ajutor. Vremea în prima zi a fost destul de nehotărâtă, când ploua când dădea cu soare, dar ne-am descurcat. Una din patrulele de explo a reușit să facă și trecerea râului cu un cadru în formă de A (pentru cine nu știe – vedeți în pozele de mai jos) – cealaltă a făcut același lucru duminică.
Am dus lipsă mare de trubaduri, Pătrat nefiind trainuit în ale noastre cântece de munte, și oriucm traseul de orientare pe noapte s-a întins până la 2, deci n-a fost foarte mare mișcare. A doua zi o dedicasem încă de acasă pentru hike. După o trezire la 8 (hate those!), și un pic de mic dejun, explo au hotărât că mergem pe Piatra Cetii. Am plecat pe la 10 și după câteva ore de urcat prin spatele cheilor am ajuns deasupra lor, pe platou, cu o privire superbă către Piatră. Ne-am luat mai mult decât ne-am propus, așa că am făcut pauza de prânz pe la 3, am mâncat și ne-am odihnit (se pare că eu am și sforăit 10 minute :P), și pe la 4 am pornit spre piatră.
Lângă ea, explo au avut de ales între a se întoarce acasă cu coada-ntre picioare pentru că era prea târziu și a urca pe piatră no matter what. Deși o parte din adulți ar fi fost foarte fericiți cu o decizie de întors acasa ( :P ), spre surprinderea mea exploratorii au votat 9 la 2 (Anca rămăsese în camp) să urcăm – foarte tari explo ăștia. A durat cam 2 ore, dar am ajuns sus pe Piatra Cetii, de unde se vedea tot în jur, absolut exceptional (again, check photos).
Am făcut o delegație de explo care să exploreze zona pentru coborâre, și, cu avizul lor, am dat o coborâre pe grohotiș ca la carte (nici nu speram să mai fac grohot-riding vreodată). Pe întuneric, înfometați și însetați, am ajuns într-un final fericit la drum, la mai puțin de 1 km sub cabană. Deși mulți dintre ei nu mai prea aveau chef de vorbă, cred că a fost un superhike, un pic mai criminal decât plănuisem inițial, dar foarte tare per total.
Duminică a fost mai mult fun and games, am strâns, am dat un bulldog și am luat-o spre casă. Per total, un weekend util, fain și primul camp după muuuultă vreme.
Avem online poze de la Nico, Simo, Teo și de la mine. Pun câteva mai jos pentru făcut poftă:
Trecerea cu un cadru AÎn hike, după grohotișDe la Simo: în sfârșit un câine civilizatTot de la Simo: Grohot-riding
Simo face niște poze absolut superbe. Check them out.
Imediat sub vârful Șureanu există un lac glaciar numit Iezerul Șureanu, care este un punct de atracție pentru toată lumea care merge în Munții Șureanu și care este înconjurat de tot soiul de legende (cum ar fi cea că este fără fund).
Am primit de curând vestea că super lacul de la Șureanu nu mai există. Niște prieteni au fost acolo weekend-ul trecut, și se pare că o avalanșă a adus o parte din munte în lac. Cu toate că îmi vine greu să înțeleg cum un pic de avalanșă poate să ”omoare” un lac, și mai mult, îmi vine greu să înțeleg de unde a venit tot pământul ăla, poza de mai jos pare să fie destul de clară:
Nu prea am avut ce să scriu în ultimele zile. Am mai lucrat la robot la una alta, am scris și am ținut un laborator de securitate în PHP (despre care poate o să scriu mai încolo). Partea cu Paștele a fost la fel de boring ca și anul trecut, cu mențiunea că de data asta nici n-am mai procesat prea mult până să decid că n-am ce căuta la slujba de Înviere.
Așa, un pic offtopic, am dat o tură prin oraș seara și mi s-o părut că lucrurile merg înspre bine, orașul arată excepțional în perioada asta a anului, dar din păcate n-am prins încă poze să argumentez ce zic aici.
Și acum, total ontopic, exploratorii din Alba au organizat o activitate de paște pentru copii dintr-un Centru de Plasament (din câte am dedus eu, unul privat). Acțiunea a constat în scoaterea copiilor la iarbă verde, marți, a .. treia zi de Paști cum se zice. Planul era să mergem cu ei până sus pe Mamut, dar din varii motive (concentrate în special în zona însoțitoarelor de la centru) am hotărât să ne oprim jos la un loc cunoscut în Alba Iulia ca ”a doua poieniță”.
Am făcut jocuri, am făcut clătite, o orientare cu busola, o pânză de paianjen. În mare, copii s-au implicat activ în jocurile noastre, și din câte am înțeles eu s-au chiar distrat. Pe la 5 am strâns tabăra și i-am condus până la sediul lor, iar pe drum una din însoțitoare ne-a invitat să mai mergem, să îi mai scoatem pe copii la aer, pentru că se pare că de față cu noi or fost chiar cuminți. Eu am fost foarte mândru (și le-am explicat asta și doamnelor care au venit cu copii) că acțiunea a fost gândită și plănuită de exploatori, cu sprijin minim din partea adulților. Mai multe poze la Teo și la Simo.
Gabi power - Gabi a intermediat toată treaba cu centrul de plasamentGaaaaașcăăăă
Pentru că era doar 5 când am ajuns la centrul de plasament, și pentru că eu pornisem de acasa cu gândul că facem Mamutul, am lansat propunerea de a ne întoarce și de a urca până sus pe Mamut, așa, ca plimbare. Spre plăcuta mea surprinderea am avut 3 voluntari, Paul, Florina și Laura, cu care am făcut Mamutul într-o ora și-un pic.
E o tradiție pentru Centrul nostru Local să participe la activități de plantare de puieți și asemănătoare în Luna Pădurii (15 martie – 15 aprilie), și, deși nu am mai făcut asta în ultimii 3 – 4 ani, sunt mândru să zic că anul ăsta am reușit și am fost împreună cu Romsilva și cu elevi de la școala de la Vințu de Jos la o plantare de puieți, imediat la ieșirea din Vurpăr (lângă Vințu de Jos, județ Alba).
Am fost 22 de cercetași, și am avut și temerari și exploratori, și, evident, lideri. Am plantat molid și paltin, în total undeva pe la 250 de puieți. M-am bucurat să văd și adulți ai centrului local implicați în treaba asta, pentru că nu ne mai întâlnim cum ne întâlneam odată. Plantarea a durat așa, de pe la 9 dimineața până la 1.
M-a deranjat că, deși mai mulți și mai rapizi ca noi, elevii din Vinț, care până la urmă erau beneficiarii reali ai plantării, au făcut o treabă de mântuială. Nu zic că noi n-om fi greșit, am avut mulți temerari care nu aveau puterea necesară să dea cu sapa calumea, dar ne-am ajutat și am încercat să facem și vetrele și gropile cât mai aproape de standard. Poate demn de menționat, dar surprinzător cel puțin pentru mine, a fost faptul că s-a deplasat la locul acțiunii și un reporter de la Realitatea din Alba.
Poze de la Dora și de la Teo sunt aici. Vin cu update-uri când primesc și de la Paul și de la Vio.
