Redbull Gravity Challenge este un eveniment RedBull în care mai multe echipe încearcă să salveze câte un ou.
Mai concret, provocarea e să construieşti un aparat original de zbor care să protejeze un ou de găină în timpul unui picaj de la 12 metri (şi, evident, în momentul impactului cu solul). Cele mai multe puncte merg la echipa care reuşeste să salveze oul, să nimerească zona de aterizare definită, oul lor să atingă cu coaja proprie solul, şi juriul să fie impresionat.
Ca la orice chestie RedBull, juriul contează de la jumate în sus.
M-am trezit într-o dimineaţă pe la 11 cu două mesaje pe mobil. Unu, care anula posibilitatea unei vizite la Cluj vineri seara, şi unul de la Florin, care ma trimitea la un link către drăcia asta cu Gravity Challenge.
Florin mi-o descris pe scurt ideea lui, am stabilit că e destul de crazy ca să şi funcţioneze, între timp era şi Micvs pe fir, şi ne-am ales cu echipa de Gravity Challenge: Cocostârcu‘ Ciung.
Ideea aparatului o fost bazată pe unu din cele mai tari aparate de zbor naturale, sămânţa de arţa (îi treaba aia de se învarte nebuneşte până jos) .
Prima seara de lucru, nişte polistiren extrudat, nişte hartie, raşpil, aspirator, şi ta-daaa, un prototip. De la Micvs de la geam zbura bine cu 3 chei ca şi greutate. Între timp or apărut şi fetele de la RedBull şi ne-or dat un ou de cauciuc, şi evident nişte RedBull. Ultimele teste ales serii de la etajul 4 din P6 erau promiţătoare.
În a doua seară de lucru (şi ultima), a fost produs modelul de zbor, după studii serioase ale formei aripii avioanelor, folosind acelaşi model ca la prototip, dar un profil de aripă mult mai „lucrat”.
Evident, în testele de pe P6 am spart tot ce am pus. Dar să trecem peste asta.
Concursul a fost suficient de bine organizat. Tricouri, mancare, redbull. Aproape 30 de echipe. Mulţi dintre ei tineri de la calculatoare, cu iniţiativă. Vremea, aproape ok. Galeria: Gia şi Sonia. Bubble wrap head bands, check. Florin semnat proces verbal că nu sare de pe macara când ajunge aia la 12 metri, check. Prezentatorul ne citeşte prezentarea, Florin face semne de ok, ne facem momentu cu laptopu şi cu adjustări, Florin lanseaza şi ….
Totul se învârte ca la carte, toata lumea se minunează la minunea zburătoare, dar pe la jumatea celor 6 metri aripa cocostârcului ia o pală de vânt şi deviază de la traseu. Nu am spart oul, dar nu am nimerit zona de aterizare. Am intrat direct pe locul II, dar n-am rămas acolo prea mult, deşi pentru impresie artistică aveam note destul de bune :).
Concluzia, o experienţî interesantă, o vineri după-amiaza petrecută ok, o tigaie cadou, şi un tricou nou :P.
Poze la Gia pe Picassa. Şi film de la Florin, pe iutub.