Timișoara

Am încheiat săptămână asta cu o tură scurtă la Timișoara. Cred că săptămâna asta am bagat 2000 de km pe drumuri înainte și înapoi prin țara :P. Am mers să mă văd cu mama, care a venit săptămâna trecută în vizită la bunică-mea.

Sâmbătă seara am tras cu gașca de la Timișoara (Adi, Rodi, Bogdan, Speedy, Diana Muntean, Cubu, și Ioana) la Old Boy’s Pub, pe colț la Piața Crucii. Am auzit de le prieteni că e cool acolo, dar n-am ajuns până acum. Înafară de fumu standard pentru orice birt studențesc, atmosfera este foarte familială. Pereții cu tot felu de ilustrații de mână, te simțeai ca la Mesty la Straja, dar cu o sonorizare mai bună decât „combina” de acolo :P

Am beut acolo un shot de unicum (thanks to my mom for setting this straight :P), o beutură ce-i place la Adi (din motive pe care eu nu le pot nici măcar bănui) care e some plant shit cu gust de bitter suedez. Tanti de acolo de la Old boy’s e mai în vârstă, dar foarte cool. La budă la băieți este un super semn deasupra la pisoar, unică pentru birturi de studenți:

Foarte tare

După ce am încheiat cu Old Boy’s, am dus-o pe Diana până la (un birt de lângă) casa ei (Retro), am degustat o delicioasă Timișoreana nefiltrată (premieră pentru mine) (sau or fost două?, well …)

Neeeefiltrată

Duminică am mai povestit un pic cu mama și am mâncat un prânz copios, apoi mama a plecat să ia avionu de la Budapesta. Am fost de am stors butoiu de nefiltrată tot acolo la Retro cu Cristi Domșa și cu încă un prieten, și apoi am mers de am votat (am votat singuru lucru care mi-a lăsat conștiința intactă – pe nimeni).

Dacă tot am ajuns la ziua de Duminică, La Mulți Ani la toate Nicoletele și Niculaii :P (în special văru Nicolae și Nico și Nicu Mihălțan)

3 comentarii la „Timișoara”

  1. e super tanti de la old boy’s…anul trecut de halloween i-am zis ca imi plac dovlecii(barul era plin de jucarele in forma de jack o’lantern) si mi-a facut unul cadou :D

    chiar ca e foarte ciudat Unicum ca gust…dar un digestiv bun e Jagermaister…http://en.wikipedia.org/wiki/J%C3%A4germeister

    iar la Retro trebuie sa papi ciorba…e cel mai bun loc de ciorbe din TM :p

    …asta asa pe viitor. Oricum abia astept AG din primavara sa vin la o shaorma la turc si o galeata la octoberfest :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.