Peste 3 ore (more or less) plec în Padiș, mai exact la Glăvoi, împreună cu Nico și cu Nicu. Mergem să dăm o mână de ajutor în pregătirea campului național de temerari (pe numele lui, Scoutland), unde o sa avem și noi o patrulă care să ne reprezinte. Campul începe Duminică, pe 9, dar noi mergem de mâine să încercăm să sprijinim construcții de tot felul (dușuri, catarg and so on).
Revin Duminică sau Luni cu detalii și cu poze :P Se pare că vom avea semnal, chiar dacă numa așa la jumate putere.
Pentru prietenii care urmează să poposească prin Glăvoi sau prin împrejurimi în următoarele câteva zile, don’t be shy, and come and say hi :P. Pentru liderii din Alba care s-au hotărât târziu că vor să vină și ei până acolo, autobuzul de Arieșeni pleacă la ora 7:00 din Autogara Alba, costă 16 lei și vă lasă în centru în Arieșeni. De acolo, urmați traseul marcat până în Glăvoi :P