Postasi in Africa – un wide-game

Campul de vară al Centrului Local de anul ăsta a avut ca temă „Roadtrip through Africa” – la drum prin Africa – am pus roți pe corturi, pe catarg, pe spălător – pe fiecare construcție de camp și în fiecare seară corturile ne conduceau către următoarea destinație africană.

Am ajuns în Africa de Sud în ziua când aveam pregătit wide-game-ul, un joc care implică pe toată lumea din camp. Am mai scris despre wide-game-uri și altă dată, așa că nu mai intru în mai multe explicații, dar mi-am propus să descriu jocul în sine – poate poate fi folosit de cineva ca sursă de inspirație pentru propriile wide-game-uri :)

Asftel, anul acesta întâmplarea a făcut că exact în ziua când am ajuns noi acolo, guvernul sud-african a organizat o competiție pentru cel mai bun echipaj de poștă, și noi ne-am nimerit acolo chiar cu această ocazie, cu chef de dezmorțit picioarele după o călătorie peste noapte din Kinsasha, Congo.

Pentru împărțirea în echipe, ne-am strâns toți în cerc, pe patrule și pe ramuri de vârstă, apoi ne-am numărat, de la 1 la 10, în așa fel încât la sfârșit aveam 10 echipe de câte 8 – 9 cercetași, cu numere echilibrate de lupișori, temerari și eXploratori (au fost niște eXploratori prevăzători care au calculat ei că vor fi 10 echipe și s-au plasat strategic tot câte al 10-lea, dar i-am reorganizat înainte să începem). Seniorii au ales să joace alte roluri în cadrul jocului anul acesta. Fiecare echipă a primit o culoare, și am avut pregătite niște panglici colorate care se transformă în funde pentru fiecare membru al fiecărei echipei.

Organizarea terenului

Având în vedere că vorbim despre un concurs de livrat scrisori, am inventat șapte orașe și le-am poziționat în jurul campului. Inițial ne-am gândit să punem nume de orașe din Africa de Sud, dar seniorii și lideri care au fost manageri ai orașelor respective au fost așa de creativi în a-și numi propriile localități încât n-a mai fost nevoie :) Astfel, Feketuțburg (Ale Bucur după ce Ale Feketuț a preluat alt rol), Manascova (Manase), Razilingrad (Cătă Răzăilă), Polux (Paul Mucea), SpongeCity (Mădă, care avea un tricou cu SpongeBob), Johannesburg (Ioana Han) și Lupeni (Geo Lupu) au apărut pe harta jocului nostru.

Am pus la punct un sistem de punctare – cu cât era mai mare distanța între două orașe, cu atât câștiga mai mult curierul care ducea scrisoarea între ele – de la 1 până la 3 puncte, în funcție de complexitatea livrării.

Merită menționat că modul de aranjare a orașelor făcea posibilă scurtarea unor distanțe prin clădirea Poștei. Spre exemplu, traseul de la Lupeni la Manascova era de două, dacă nu de trei ori mai scurt prin Poștă, și mult mai puțin riscant.

Campul de anul ăsta a avut drumuri pe trei din cele patru laturi ale terenului aproximativ dreptunghiular, cu două din laturi fiind expus către drumul principal, care este asfaltat.

Reguli și desfășurare

Practic am avut deci un spațiu oarecum central: locul de camp, în care ne-am imaginat Clădirea Mare a Poștei, sediul central al tuturor echipelor de poștași. Apoi, am împărțit echipele în două tipuri de roluri – lupișorii au devenit funcționarii Poștei, care își desfășoară întreaga activitate în Clădirea Mare iar temerarii și eXploratorii au devenit curierii – agenții de pe teren, care livrează scrisorile de la expeditori la destinatari, dar care nu au voie să intre în Poștă.

Interacțiunea între funcționari și curieri se putea întâmpla doar la una din cele trei porți ale Poștei, care erau și singurele puncte de acces cât de cât decent în camp, restul perimetrului fiind asigurat de perdele verzi, pădure și pantă abruptă sau garduri. De menționat e că una din cele trei porți ale Poștei era accesibilă doar prin trecerea râului într-un loc fără pod.

Pentru o mai bună organizare a activității poștale, fiecare echipă avea dreptul să desemneze un diriginte al poștei, care rămânea în bază și coordona activitatea (și care putea fi oricine, lupișor, temerar sau eXplorator din acea echipă).

Fiecare oraș avea un manager de oraș, al cărui rol era să expedieze și să primească scrisori. Pentru expediere, trebuia să treacă pe scrisoare orașul lui (expeditorul) și orașul destinație. La primire, orașul expeditorului era taiat, orașul lor devenea noul expeditor și scrisoarea primea o nouă destinație, recirculând astfel permanent toate scrisorile.

Ca o scrisoare să poată fi livrată, trebuia preluată de un curier de la oricare oraș, dusă în sediul Poștei la una din cele trei porți, preluată de unul din lupișorii din aceeași echipă, dusă la sediul echipei unde primește ștampila proprie a echipei și apoi dusă – la oricare poartă (inclusiv cea din care a sosit) și predată oricărui curier al echipei, a cărui misiune devenea să ducă scrisoarea / scrisorile ștampilate la orașele destinație.

Deși în mulți pași, procesul e relativ simplu: oraș expediere -> predare funcționar Poștă -> ștampila echipei -> predare curier -> oraș destinație.

Pentru a evita o blocare a jocului din lipsă de scrisori, o echipă nu avea voie să aibă în niciun moment mai mult de 5 scrisori în bază. Am dat ~20 de scrisori fiecărui oraș pentru început, aveam 10 echipe și 7 orașe, deci cumva am considerat că suntem acoperiți. De asemenea, un curier poate lua o singură scrisoare / vizita din oricare oraș, dar putea transporta în orice moment oricâte scrisori.

La destinație, dacă era ștampilată de Poștă, scrisoarea aducea curierului care o cara o răsplată conform tabelului de distanțe (1, 2 sau 3 bețe de lemn). Un curier putea livra mai multe scrisori deodata la același oraș. Banii (bețele) erau ai echipei și nu puteau fi furați, chiar dacă curierul era atacat de un hoț (vezi mai jos), dar am avut recomandarea să fie predați funcționarilor pentru puș în pușculița echipei cât mai repede.

Control și moderare

Orice wide-game are potențialul să devină haotic, și în orice joc pe care îl inventăm și care este netestat în practică ne place să construim elemente de control , în așa fel încât să evităm blocarea lui și situații în care o echipă / un grup de echipe se detașează așa de tare de celălalte încât jocul devine neinteresant.

La marea competiție poștală, am avut două elemente „de control”.

Pe de o parte, cei doi reprezentanți ai Autorității Rutiere Sud-Africane (Florina și Vlad Hodor), îmbrăcați – cum altfel? – în uniforme (de cercetaș) se plimbau prin tot terenul de joc (cu excepția Poștei). Găsiți și prinși de oricare curier, acești oficiali prezentau curierului două zaruri – unul care determina dacă curierul va primi un bonus sau, dimpotrivă, o amendă și unul care determina cuantumul bonusului / amendei. Ca să facem lucrurile interesante, acești oficiali au pornit jocul cu zaruri inscripționate cu „Bonus” pe 5 fețe și „Amendă” pe cea de-a șasea, iar pe celălalt zar, 3 de 3, 2 de 6 și un 9 (câți bani câștigă / pierd).

Dacă curierul primea amendă și nu avea cash la el să o plătească, oficialii mergeau în bază și recuperau banii de la pușculița echipei. Dacă nu aveau bani nici acolo, erau trecuți pe listă și vizitați mai târziu – de amenzi nu scapi :)

Hoții, patru la număr (Miha Ciobanu, Așu, Ale Feketuț și subsemnatul), au avut rolul de a lua scrisorile oricărui curier pe care îl prindeau (îl atingeau). Pentru a nu putea să spună că nu au scrisori, toți curierii au primit o pungă cu ziplock (10 lei / pachet de 100, în IPB), care a devenit geanta lor de scrisori și pe care au trebuit să o poarte la vedere, tot timpul.

Adjustări și improvizații

Cum era de așteptat, jocul a fost extrem de dinamic de la început, cu curieri fugind din stânga în dreapta și căutându-și cu privirea, dar și cu urlete lupișorii din „bază” care să preia sau să le dea scrisori.

Inițial, hoții au acționat mai discret și pentru intimidare, dar la un moment dat, orașele au început să rămână fără scrisori – fie pentru că erau multe încă în tranzit, fie că erau orașe preferate ca expeditori, dar nu și ca destinatari. Când a început să se întâmple lucrul ăsta, hoții au început să fie mai activi, să fure scrisori de la curieri și să redirecționeze scrisorile furate către orașele care aveau lipsuri.

Alt lucru care s-a întâmplat a fost că orașele au început să rămână fără bani mult mai repede decât am estimat. Managerii de oraș au fost creativi și au găsit soluții de moment:  au notat pe scrisori „datoriile” sau au făcut monede alternative (scoarță de copac), astfel încât curierii să nu fie nedreptățiți. Ca să rectificăm această problemă am făcut două lucruri. am adăugat la oficialii Autorității Rutiere, fără să anunțăm, câte un zar care avea raportul invers de Amendă / Bonus și am preluat „cash” de la echipe înlocuindu-l cu autocolante lipite pe pușculițele / ștampilele lor (1 autocolant = 10 bețe), aceste două măsuri ajutându-ne să aducem cash înapoi spre orașe.

Stats și materiale

• participanți: 80 – 90 (10 echipe, 8-9 cercetași / echipă)
• organizatori: 13 (7 orașe, 2 oficiali, 4 hoți)
• durată: 2-3h
• materiale
  • set de pungi ziplock (închidere ermetică)
  • „bani” – set de bețe de lemn
  • „bani” – set de bețe colorate de lemn (erau mai mari decât cele necolorate, le-am tăiat în trei)
  • vederi (rămase de la Festivalul Luminii)
  • panglici / funde (10 bucăți x 10 culori)
  • zaruri de lemn (nemarcate) x 10
  • set de ștampile (cel puțin 10 – set Lidl 20 RON)

La final

Am avut un joc de câteva ore cu sute (!) de livrări și multă multă energie și voie bună. Chiar dacă au avut și momente mai de repaos, lupișorii, care în general la jocuri de forma asta sunt marginalizați, au avut un rol bine definit și erau necesari desfășurării jocului, activitatea Poștei fiind blocată fără ajutorul lor, iar temerarii și eXploratorii au putut fugi în voie.

Faptul că curierii trebuiau să își găsească lupișorii și viceversa a ajutat și la memorarea numelor colegilor de echipă :)

Cercetașii au fost creativi și îndrăzneți, unii dintre ei profitând de traseele mai dificile dar mai bănoase, alții găsind tot felul de soluții radicale să scape de urmăritori (hoți) – sărit garduri, învăluiri, șamd.

Deși am avut și mici accidentări (bine, Geo nu a avut o mică accidentare, s-a dat peste cap pe un drum pietruit, dar după ce Pătrat și Carmen au bandajat-o din cap până în picioare s-a întors la curierat), în general lucrurile au decurs bine.

Chiar dacă nu au fost perfecte, panglicile care se transformă în funde de la IPB au fost mai fericite decât soluțiile din anii trecuți, întrucât în forma lor de fundă au fost mult mai vizibile, și, fiind din ceva material mai rezistent, s-au rupt mai greu.

În mod obișnuit am fi avut și o componentă în care echipele să aibă confruntări directe, dar terenul fiind și limitat, și accidentat, am decis să nu avem și componenta asta. 

Vă încurajez pe toți să construiți și să jucați wide-game-uri cu cercetașii voștri. Chiar dacă necesită mai multă muncă, și, cel puțin la început trebuiesc testate pe grupuri mai mici înainte, sunt activități cu multe oportunități de învățare și facilitează legarea echipelor, dezvoltarea abilităților de coordonare și strategie. Dacă vă pot vreodată fi de folos cu idei sau răspunsuri cu privire la jocurile pe care le facem noi, nu ezitați să-mi scrieți :)

Iar dacă ați participat voi înșivă la wide-game-ul ăsta, profitați de ocazie și lăsați un mesaj mai jos cu cum v-ați simțit voi, cum v-ați văzut rolurile și ce ați face altfel!