Brezoi

Am fost invitat acum câteva zile la o întâlnire de planificare strategică pentru ONCR, care urma să aiba loc în ultimele zile ale Cupei Izvoarelor, la Brezoi (pe lângă Rm. Vâlcea). Pentru că, în sfârșit, am terminat cu problemele legate de facultate, eram foarte fericit să mă implic din nou la nivelul național, cum și cât pot.

Planurile mele de participare au fost șifonate de ceremonia de absolvire (vezi mai jos), așa că am ajuns, din mai multe bucăți, la Brezoi doar ceva mai pe seara, chiar la finalizarea discuțiilor.

M-am bucurat să mă întâlnesc cu o grămadă de prieteni vechi și și noi, și am avut ocazia să particip la o discuție despre Jamboreea națională din 2011, dar mi-a părut rău că am ratat discuțiile (intense, se pare) despre viitorul organizației. Îmi dau seama de asta mai ales acum, după ce au început să circule mailurile și eu înțeleg foarte puțin din ce se întâmplă :)

Seara am cântat cât ne-au ținut capacele, și dimineață am participat la festivitatea de premiere. Festivitatea a fost ok, cu cupe și muuuuulte premii.

A. Da. Și pe drum înapoi, am venit cu Adriana (mersi Adriana :) ) și am avut o discuție interesant-informativă despre nevoile tinerilor și diferențele între ele raportate la tineri din mediul urban vs. tineri din mediul rural (sau chiar orașe mici vs. orașe mari). Very interesting stuff, tot timpul m-am gândit fără să am alte argumente decât propriile observații că sunt diferențe mari între tinerii din orașe mici și tinerii din orașe mari și tinerii de la sat și că strategia noastră ca cercetași trebuie să fie adaptată la modul serios pentru nivelul local. De studiat!

Tot în weekendul ăla mi-am dat seama că există oameni în organizație care au niște super puncte de vedere, dar pentru că ne vedem foarte rar, și când ne vedem suntem foarte mulți, deci punctele astea de vedere se înghesuie într-un spațiu foarte restrâns și lucrurile explodează. De aia, am de gând să-i bat la cap pe oamenii ăștia să-și scrie punctele de vedere pe bloguri :P Chiar dacă încă n-au.

Festivitatea de premiere
Festivitatea de premiere
Câștigătorii - P
Câștigătorii - Panaitescu București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.