Inițial nu am vrut să merg, pentru că eram sigur că discursurile o sa fie pline de bs. Dar, pentru că odată în viață gați faculta, sâmbătă dimineața m-am trezit totuși la 8 și m-am cărat, cu căciula aia de absolvent cu ciucure, la Sala Palatului.
Una din problemele mele cele mai mai în București este aglomerația și faptul că oamenii se înghesuie ca oile. Well, deși Sala Palatului este extrem de încăpătoare, ceremonia noastră nu a făcut excepție :). Sala a fost plină până la refuz, și rectorul se chinuia, de pe scenă, să ne așeze conform organigramei. A fost cul să mă întâlnesc cu colegii cu care am lucrat în ultimele luni, și cred că așa, de pe scenă, se vedea mișto marea de oameni îmbrăcați în robe. Așa, pentru poza ;)
Au vorbit rectorul actual (unu nou, care gurile rele / bune zic că de fapt e doar locțiitor la tanti Cati – Ecaterina Andronescu, care acum joacă în deplasare, la Minister), tanti Cati în persoană, dl. prof. Dumitrache de la Automatică, încă un rector de demult și câțiva dintre șefii de promoție, inclusiv ai noștrii doi, Bogdan Țiganoaia și Ștefan Bucur. Discursurile, unele sub presiunea emoțiilor, altele sub alt fel de presiuni, au lasat să se vadă că nimic din ce s-a întâmplat sâmbătă nu a fost foarte pregătit.
Festivitatea per total a fost ok, mai ales în poze. Noi ne-am cam plictisit (mi se pare că am și văzut-o pe Roxănica moțăind la un moment dat). Mai pe la sfârșit, tot la îndemnul rectorului am dat cu toca în aer (ieeeeeeeeeeeeeeei), și imediat după aia ne-am aruncat după ele să le recuperăm, că altfel trebuiau plătite :P.
Ne-am făcut poze, ne-am felicitat, n-am mai stat nici unul la concertul Voltaj de după (sunt chiar curios câți au chiar stat, având în vedere că era ora 12 la prânz și nu anunțase nimeni nimic de concert :P). Poate ar fi totuși mult mai emoționantă o ceremonie de absolvire care să se întâmple pe facultate, nu pe întreaga Politehnică (am înțeles că sunt școli unde se practică). Cumva că te și știi cu toți participanții, măcar din vedere, știi cine-s oamenii care vorbesc, de-astea.
A fost și soră-mea, și am pus toate pozele ce le-o făcut ea la mine pe picasa. Mai pun când mai primesc și altele :) Totuși, pentru leneși:
he he he… te-a prins si pe tine ziua in rochie domn’ injiner! :)
Numa bine!