Nu îmi stă în fire să public scrieri emoționale sau emoționante, cu atât mai puțin într-un context în care nu emoțiile ar trebui să guverneze, ci rațiunea. Astfel că voi încerca să aduc câteva din argumentele personale, dar și ale Centrului Local, pentru care îl susținem cu toată convingerea pe Sabin Mureșan la președinția ONCR.
Sabin face parte dintr-o generație care a (re)clădit sistemul de formare și programele din ONCR, și mai mult de atât, a inspirat și a pregătit direct o generație de cercetași care a rezistat și și-au adus contribuția în toți anii ce au urmat – generație din care facem parte, cu multă mândrie și recunoștință mulți cercetași și lideri pe care-i cunoașteți, și câțiva dintre cei care vin în fața Adunării Generale pentru a-și asuma poziții în slujba organizației noastre cum ar fi Diana Slabu, Alexandra Roșioară și, poate într-o mai mare măsură, subsemnatul.
Chiar dacă s-a implicat personal mai sporadic în problemele organizației în ultimii ani, atitudinea aceea din 2001 – 2002 a rămas în noi, cei care ne considerăm produsele cercetășiei, așa cum a fost modelată de lideri entuziaști ca Sabin, Talida, Ioana Lucaciu, Paul Iacobaș, Dorin Lucaciu, Rick, Radu Stinghe, Ciprian Grădinariu și, într-un fel, ne simțim continuatori ai lor.
Nu voi relua lucrurile pe care le-a spus Sabin în prezentarea și în candidatura lui, pe care vă recomand cu căldură să le citiți, dacă n-ați făcut-o deja.
În ciuda imaginii generale, Președintele ONCR nu conduce organizația. Consiliul Director o face, cu aprobarea Adunării Generale, iar Președintele este un membru al Consiliului.
Președintele este, însă, liderul Consiliului Director – și, din experiența tuturor consiliilor pe care le-am prins, fie ca membru în echipe naționale, fie ca membru al consiliului efectiv – e nevoie ca președintele să fie un bun mediator, o persoană care să nu pornească conflicte ci din contră, să găsească soluții pentru ca zona decizională să funcționeze și să colaboreze eficient cu echipa executivă.
Când eram eu la eXploratori, Sabin era o legendă, tipul de persoană stimată universal, ale cărui aventuri se povestesc la focul de tabără, un cercetaș al cărui renume te face să vrei să-l întâlnești.
Ca și lider am interacționat cu Sabin ca parte a echipelor pe care le-a condus sau ca beneficiar al lor. Am întâlnit de fiecare dată aceeași căldură, deschidere și stabilitate care-l caracterizează. L-am revăzut la BucureștiQuest săptămâna trecută, și n-am putut să nu admir amestecul acela de calm și fermitate cu care a transformat o discuție oarecum confuză, să nu zic tensionată, între liderii însoțitori și o parte din candidații la Consiliul Director într-una corectă, participativă și cu finalitate (așa de implicat m-am simțit încât o trebuit să-mi sugereze să-i mai las și pe alții :).
Toți aducem abilități în Consiliul Director, și președintele nu e trebuie să fie nici deschizătorul de uși, nici aducătorul de bani al organizației, că și de-asta avem executivi angajați și 10 oameni în echipă. Prima grijă a Președintelui, cred eu, ar trebui să fie să îi inspire și să îi motiveze pe ceilalți – de la viitori cercetași la lideri de unitate, membrii în Consiliile Centrelor Locale, membrii în echipele naționale de lucru sau membrii în Consiliul Director – și să faciliteze legăturile între toți aceștia.
De aceea cred că Sabin e cel mai potrivit pentru poziția asta, așa cum ne-o dorim noi – îl susținem și îl votăm, și vă încurajăm pe toți cei care vedeți rolul președintelui la fel ca noi să faceți același lucru!