One veeery good day

Ieri am avut examen la CIL. Încă o materie împuţită din măreaţa politehnică. Am stat 6 zile cu burta pe carte, am tocit sute de scheme şi jdemii de formule, dar până la urmă … tot 4 am luat. Naşpa … deci după 6 nopţi nedormite calumea la 14:00 după aflarea măreţului rezulatat am fost acasă şi am bagat 10 ore somn. M-am trezit şi am mai bagat vreo 2, până la 5, când a început ziua asta foarte bună.

Stabilisem de câteva zile că o să încercăm să facem un munte. Guli a venit cu ideea înainte cu o săptămână, Micvs a zis că vine şi el, apoi s-a strâns gaşcă mai mare. Guli însă mi-a dat mesaj când dormeam că nu mai vine, gaşca a renunţat şi ea şi am rămas eu cu Micvs.

La 5 jumate la 290, la 6 la gară (unde m-am întâlnit cu un cercetaş cu care nu mă mai văzusem de … secole), la 6 şi 10 în tren, cu bilete. SOMN :). În Buşteni am ajuns pe la 9:30, vreme superbă. Am stabilit că o să încercăm să urcăm pe Valea Jepilor. Nici eu nici el nu fusesem niciodată sus pe Bucegi.

No bun, cumpărat mâncare, întrebat nenea de la telecabina dacă murim … totul ok. Mergem 10 minute până la baza traseului, ne punem de mâncăm. Trec pe lângă noi 2 grupuri, printre care şi un tip şi-o tipă – în adidaşi. La intrarea pe traseu tot felu de semne de genu „traseu deosebit de periculos”, „doar pentru turişti bine pregătiţi şi echipaţi” …

Am început să urcăm, am băgat mare mare, dar dupa 10 minute deja simţeam că crăp. Să fi fost de la mâncare sau de la altceva, nu ştiu … nu mergea treaba de loc de loc. Nu ne-am oprit, am dat înainte, da … nu reuşeam să îmi intru în ritm. Politehnica distruge sănătatea.

I-am ajuns şi i-am întrecut pe cei care trecuseră pe lângă noi când mâncam, dar eram rupţi şi eu, şi Micvs. Am văzut o cascadă superbă undeva pe stânga, am stat un pic să ne tragem sufletul. Drumul e o potecă de munte, da’ … tot în sus. No, până la urmă am ajuns la locul unde se trece Valea Jepilor. Pauză mare, am stat vreo 20 de minute aici, eram obosiţi tare.

Se simţea că am urcat, era altul aerul, vremea era numai bună de urcat, era şi o cascadă acolo … Şi totuşi ceva nu era în regulă. Mie nu mi se face niciodată rău pe munte, da’ atunci îmi era rău.

No, îi dăm înainte, uşurel că altfel nu mergea, şi în maxim 20 de minute dăm de zăpadă. Zăpadă mai văzusesem şi înainte, numa că de data asta traseul pe acolo ducea… Pe zăpadă, ca şi melcu ce iese din fântână: 3 paşi înainte, 1 înapoi… Şi o fost o bucată mare mare mare de zăpadă – vreo 500 de metri pieptiş … (sus, am văzut că 70% din zăpadă putea fi ocolită pe o potecă, but şşşşt, nu mai spuneţi la nimeni!). Parcă îmi mai venise suflul la loc cand am văzut zăpadă, stânci, mergea ceva mai bine treaba.

Am ajuns la locul unde se termina zăpada, şi acolo era o cascadă superbă. Deasupra noastră trecea telecabina. Telecabina face 12 minute. Noi începeam a treia oră de urcare. Am continuat, ultima parte este destul de stâncoasa şi dificil de abordat. În plus cele mai multe cruci pe care le-am întâlnit pe traseu erau în zona asta (am numărat pe puţin 15 cruci în total, pe tot drumul).
Undeva pe la jumătatea ultimei părţi, un nor s-a dat la o parte, ceaţa s-a risipit un pic şi am văzut sus pe stâncă obiectivul secundar, Cabana Caraiman. Am fost acolo în cam 20 de minute cred, după ce am văzut-o. Drum anevoios, printre stânci. Pe drum ne întâlnim cu un grup care coboară. Deja îmi era mai mult decât ciuda că nu aveam aparatul la mine.

Am stat un sfert de ora acolo la Cabana Caraiman, am fost la baie, ne-am tras sufletul … bătea un vânt acolo că în sfertul ăla de ora ne-o intrat frigu în oase tare de tot. Am facut 25 de minute până la Babele şi la Sfinx. Era clar că nu mai ajungem să facem Omu, era deja 14:00.

Afară ningea, şi frigu intra tot mai mult în oase. Ne-am încălzit cu o ciocolată caldă la birtu telecabinei şi după aia, pe la 3, am început să băgăm gaz către Buşteni.

Drumu în jos o fost foarte foarte plăcut, deşi ploua şi era şi ceaţă. La zăpadă, după ce am ochit două capre (căprioare, capre negre, nu ştiu … era ceaţă), acum ştiam de potecă şi am folosit-o, şi ce a rămas din zăpadă nu a fost prea criminal. După zăpadă am bagat o masă mai lungă, să ne ţină până jos. Am trecut repede şi de zăpadă şi am ajuns la cascada unde se trece Valea Jepilor, unde era cam jumătatea coborârii.

De acolo a fost chiar uşor, nu mai era ceaţă, ieşise şi soarele un pic … în 20 de minute am fost jos, în alte 20 de minute am intrat în Buşteni. Rupţi. Am făcut cel puţin jumătate de oră până la gară, unde am băgat o bere, că mergea foarte foarte bine după masa de sus, şi după aia am luat trenul.

Pe tren, înafară de încă o masă, am dormit buştean până la Bucureşti Basarab. End of Day.