Sâmbăta trecută am mers, la inițiativa Mihaelei (care până la urma n-a mai ajuns :) ), la Centrul Local Roșu să ne jucăm cu copii de acolo. Am fost cu Iuliana Rada, cu Adi Secal (și cu a lui magică chitară) și cu Mircea Ciobanu, și, preț de 3 ore ne-am jucat jocuri „cercetășești”, dacă le pot spune așa (gen păsărică mută-ți cuibul și șoarecele și pisica și altele de gen :P) , am cântat și am învățat câteva cântece și ne-am luat bătaie maximă la șah :P
Noi ne-am simțit foarte bine (eu n-am mai ținut o întâlnire de temerari de foarte mult timp), și sunt convins că și copii s-au distrat, așa că ne-am propus să repetăm o dată la două săptămâni mișcarea asta. Sper să primesc curând niște poze să vă pot arăta :)
Update: Am primit poze de la dna Colgiu, via Mihaela, dar mi-am dat seama că nu le pot face publice fără acordul scris al copiilor (sau, mai bine zis al părinților lor). Totuși, este o poză în care apare doar fața mea și cum iau bătaie la șah de la un prichindel :P:
Am fost vineri seara cu foștii colegi de facultate să vedem Avatar. Am auzit foarte multe despre film, dar am fost cam sceptic. Ne-am propus să-l vedem cum se poate mai bine, de asta am și așteptat atât, și am reușit să prindem locuri la IMAX 3D (în primul rând, dar eh, acuma și sărac și cu pretenții nu se poate :P).
Filmul mi s-a părut fenomenal. Lucrat în toate aspectele, te prinde și te introduce în lumea Pandorei aproape imediat. E primul film 3D la care am mers în care senzația de volum e folosită cu cap, chiar artistic aș putea spune. Lumea Pandorei pare foarte foarte gândită, foarte completă. Se chiar simte așa că s-a muncit mult la detalii. Și în primul rând la IMAX a trebuit de multe ori să învârt capul să vad și în alta parte decât drept înainte. E o poveste frumoasă, e un fel de upgrade la Pocahontas, cu happy ending. Nativii de pe Pandora, Na’vi, aduc așa a amerindieni, în sensul că cultura lor este strâns legată de mediul natural în care trăiesc. Diferența este că Na’vi pot comunica efectiv cu tot ce este viu în jurul lor. Și cam tot este viu!
Pentru mine, faptul că filmul este maxim previzibil nu îi ia nici un pic din farmec. Adică știi că urmeaza X chestie, dar abia aștepți să vezi cum se traduce X chestie în creaturi / plante / povești (legende) Na’vi.
Părerea mea personală: Filmul merită văzut, musai în 3D, și dacă găsiți IMAX cu atât mai bine. E mai mult decât un film, e o experiență. La București cu reducere de student la AFI e 23 de lei.
Este un articol de pe CNN în care zice că îs mulți oameni care s-au deprimat după ce au văzut Avatar, fie pentru că nu pot locui pe Pandora, fie că li se pare planeta noastră gri, și așa mai departe. Acuma, nu e prima oară când ze stupid americans fac de-astea, parafrazând din Mircea Badea, dacă oamenii vor să se sinucidă după ce văd un film nu e tocmai vina filmului …
Totuși, cred că dacă filmul ar fi fost plătit cu totul de Al Gore sau de grupuri care militează pentru mediu, eu cred că investiția lor nu ar fi fost în van. Pe mine (as I am not a stupid american) filmul mi-a readus în actualitate inutilitatea majorității obiectivelor noastre, goana după îmbogățire și după profit, faptul că suntem niște termite și consumăm fără nici un fel de discernământ tot ce găsim. Da, am avansat tehnologic și științific și am demonstrat că avem puterea asupra naturii. Dar, nu am pierdut ceva? Poate că nu avem în păr firișoare care se conectează cu natura din jurul nostru, dar eu întotdeauna am simțit o legătură cu natura.
Este de citit și un răspuns interesant la articolul de pe CNN, referitor la faptul că lumea noastră nu este tocmai gri, doar pentru că noi ne trezim deștepți în orașe de beton în fiecare zi nu înseamnă că în jurul nostru natura a dispărut. Sunt de acord cu el, bine, eventual cu excepția că noi nu avem munți plututori :D
Ca să închei și ca să îi conving pe cei care n-au văzut încă filmul, pun mai jos o imagine de aici. Nu știu dacă am voie sau n-am voie să o pun la mine pe blog, ideea e că nu am făcut-o eu, am luat-o de pe site-ul lor oficial. Știe cineva legislația cui se aplică în cazul ăsta? A deținătorilor IP-ului sau cele din România? Și dacă legislația din România, atunci care este politica noastră de fair use?
Deși nu ne-am calificat la FRC2010, am învățat mai multe lucruri utile și pentru multe alte feluri de proiecte. Spre exemplu, primeam date de la accelerometrul ala, și le salvam pe un card în microSD. Pentru mine, pe Linux, a fost destul de nasol să fac graficul acceleratie(x) în OOo Calc, pentru că erau foarte multe puncte, și efectiv nu se descurca, și graficul rezultat era greu de aranjat.
Așa că am început să folosim Octave, care este un soft de genul Matlab (evident, opensource și mai puțin dezvoltat ca Matlab), și interfața grafică QtOctave. Am luat datele de la accelerometru, dar și punctele unde am înregistrat noi curbele, și valorile de prag pe care le calculam la fiecare tură. Ce mi-a s-a părut foarte tare a fost că în 20 de minute am făcut un script python cu niște expresii regulate, care spărgea fișierul provenit de la mașină în mai multe seturi de date, și o funcție Octave care să tragă niște grafice după care să ne estimăm noi algoritmul. Practic, din trei clickuri, era gata tot, și și foarte repede.
Octave-ul e doar este o soluție la îndemână pentru învârtit datele, pentru aranjat în matrici. De acolo, de fapt octave-ul folosește gnuplot, care se poate folosi și standalone, și care și el este o super sculă :D
Anyway, toate sculele astea sunt gratis, și, even better, opensource.
Luni a fost preselecția pentru faza pe facultate a Freescale Race Challenge 2010, despre care am mai scris mai demult. Foarte pe scurt, echipele de pe la noi din departament s-au calificat și au trecut mai departe, toate mai puțin a mea :). Ce m-a lovit cel mai tare nu a fost că nu ne-am calificat, ci că nici nu am apucat să arătăm ce știm. Cu programul nostru mașinuța a „murit” în tura de învățare, înainte să facă orice deștept, la o viteză cu care alte echipe au mers destul de bine. Nu știu, cauciucurile, uzura mecanică a motorului, nu știu ce s-a întâmplat. Cert este că nici nu am apucat să concurăm.
Aaaaaanyway :) Am lucrat cu Adi un weekend încheiat la program (30 și ceva de ore cu pauză de budă și de ciorbă de burtă), și alte câteva ore împrăștiate prin decembrie. Am dezvoltat un algoritm destul de deștept de învățare, care parcurgea traseul, îl reducea la un set de curbe, și apoi îl scria pe card într-o formă redus (fișierele de învățare aveau până într-o sută de bytes).
După aia aveam un algoritm de rulare care prima data citea într-un array curbele astea, și verifica daca nu cumva s-a trecut la urmatoarea curbă în funcție de ce facea accelerometrul ala care masura accelerația laterală. Am mai făcut noi un fel de filtru acolo, să se sincronizeze bine pe circuit, și i-am mai zis să accelereze pe o bucată (gen 40 – 50%) din liniile drepte. Am încercat să mai implementăm și o accelerare pe ieșirile din curbă în cazul în care după curbă urma linie dreaptă, dar am renunțat la asta, pentru că era prea târziu.
Duminică după masa devenise aproape imposibil să putem testa extensiv algoritmul, l-am testat cât o fost, și i-am dat send. Ghinion cu tura de învățare.
În cazul în care v-ați întrebat vreodată cum merg mașinuțele astea, uite, o tură de test a lui Matei:
Pe circuit. Ceața aia din poza e cauzată de o altă mașină care a trecut în timp ce făceam poza :)
Eu nu mă prea dau în vânt după ieșitul în oraș, după statul în fum și după muzica la maxim. Totuși, vineri fost iar în e Varză (am mai scris de birtu ăsta), dar de data asta Mihaela a reușit să strângă o gașcă super serioasă de cercetași, cu muuuuuuulte chitări și cu multă voie bună. Deși am rămas mai puțini după ce a bătut ceasul de 11, a ieșit acolo un super super tămbălău, cu Adi și Adi la chitară, dar și cu alți talentați trubaduri, cum ar fi Tina și Tache.
Am cântat toată noaptea, am dansat brașoveanca, am cântat piese de la toate formațiile și de prin toate locurile. Am avut și spectatori, care chiar ne-au depășit numeric (dar nu și la nivelul decibelilor) după orele dimineții. S-au rupt corzi, s-a rupt și-o bancă, ne-am rupt și noi :). Pe la 5, după sute de beri am mers, am dat mână cu barmanii, ne-am strâns care am mai rămas și am plecat spre casă.
Offtopic, aici a intervenit o idee genială de-a mea să nu o iau pe drumu mare, că ocolesc, așa că am luat-o pe străduțe și am ajuns acasă la 6 jumate, după ce am luat autobuzul în direcția greșită și am fost atacat din nou de câini.
Per total, a fost o super seara de cântat și de simțit bine cu prieteni buni, într-un bar așa, ca o casă veche, fără fițe, fără limite :) Nu cred ca e o idee bună să fac publice pozele de vineri seara, totuși, voi încerca să aplic aici un hint :D
Mulțumesc, pe rând, celor care își iau timp să organizeze chestii de genul ăsta, celor care vin și cântă până se rup degetele sau corzile de chitară, celor care își donează cardurile pentru pene, celor care pun bani de bere, celor care nu se lasă până nu vine primul metrou …
Alea-s corzi de chitară :)
PS. Poate ar fi cul să facem o carte de cântece, să putem să facem și mai mega șou? :P
