There and back again – o poveste pe două roți

Nu am scris aproape nimic despre ce am făcut astă vară, pentru că evenimentele au fost multe și înghesuite unele într-altele – a fost un an foarte activ din punct de vedere cercetășesc. Totuși, aș vrea să scriu despre o parte din aventurile de astă vară, parte pentru că aș vrea să rămână undeva scris și parte pentru că aș vrea să îi încurajez pe unii care abia așteaptă un imbold să facă lucruri care ar putea să devină interesante ;)

Motivație

Am citit în primăvară într-unul din comunicatele RoJAM despre jamboree mai vechi din România, și despre cum cercetașii de acum 75 de ani alegeau fiecare mijlocul de transport folosit pentru a ajunge la locul jamboreei. Având în vedere că Săliște e aproape de Alba Iulia (55 de km pe drumul național), am hotărât cu eXploratorii să mergem la RoJAM pe două roți.

Filmulețul (ca și pozele de mai jos) este făcut de Paul Mantea, din mașina lui Gabi, care ne-au așteptat după ce am coborât Dealul Străjii înainte de Ghirbom (read on for details). Melodia este o secvență din Reve(Olution) a vărului meu, Nicalai.

Preambul

Pregătirea a fost o nebunie întreagă, mai mult pentru mine decât pentru ei. Cu câteva săptămâni înainte de RoJAM am început să dezbatem diferite rute posibile. Unul din angajamentele pe care a trebuit să mi le iau față de eXploratori și față de părinții lor pentru ca această expediție să țină a fost că vom evita cu orice preț drumul național Sibiu – Sebeș, care este extrem de circulat și plin de TIR-uri. Așa că traseul final a fost decis, pe hartă, pe drumuri ocolitoare:

Alba Iulia – Hăpria – Straja – Ghirbom – Vingard – Șpring – Doștat – Presaca – Gușu – Ludoș – Apoldu de Jos – Amnaș – RoJAM

În total cam 75 – 80 de kilometri de drum – nu exagerat de mult, am zis eu, chiar dacă mergem cu 10 km/h, dacă plecăm devreme, nu e așa de greu.

Deși nu am fost implicat oficial în staff-ul RoJAM, m-am angajat față de Pătrat că o să ajut cu sistemul informatic pentru înscrierea participanților – așa că am petrecut săptămâna dinainte de jamboree programându-l pe VIRGIL (acronimul a fost ales de ei, nu de mine).

Jamboreea a început pe 11 august. Pe 9 dimineața, împreună cu bunul meu prieten Suri, de la Ciuc (care a fost superiorul meu direct la RoJAM, eu fiind holoangăr, și el șofer :P) am încărcat un microbuz (încarcat e puțin spus, îndesat este un termen mai potrivit) cu toate materialele de la sediul ONCR – și, ca bonus, am reușit să îmi încarc bicicleta într-alt microbuz tot cu destinația Săliște. Am ajuns seara la RoJAM, unde pregătirile erau în toi – mi-am petrecut noaptea lucrând la VIRGIL, dar la ora 12 aveam întâlnire cu eXploratorii la mine acasă (la Alba Iulia) – pentru revizii la biciclete.

Plănuiam să plec la 9 fix, dar doar pe la 10 cred că am lăsat laptopul, am pus casca pe cap și am început prima etapa de bicicletă din luna August – Alba Iulia – Apoldu de Sus – Miercurea Sibiului – … – Sebeș, pe drumul național. Făcând abstracție de tiruri, drumul este foarte frumos – se urcă puțin la ieșirea din Săliște, și apoi se coboară hotărât cam 9 – 10km în care nici nu prea apuci să pedalezi. Bine, coborârea asta se plătește mai încolo, către Sebeș, după Cunța, unde drumul e tot cu suișuri și coborâșuri. După niște calcule rapide, la Miercurea Sibiului l-am sunat pe tata să mă culeagă de la Sebeș, ca să pot ajunge pe 12 la întâlnire.

rojamsebesyeti [gpxelevation=hide]

Am lucrat la biciclete, pe unele am reușit să le dregem, pe altele mai puțin, cu toate am avut 6 biciclete. Cu bicicletele pregătite, eXploratorii au plecat acasă să își facă bagajele, iar noi ne-am apucat să pregătim materialele din magazie de dus la RoJAM (corturi și scule, that kind of stuff). Pe la 8 să fi fost, a ajuns și Suri cu Ștefan cu același microbuz pe care l-am îndesat la București, și l-am mai îndesat odată și la Alba Iulia – de data asta cu materiale pentru grupul nostru. La 9 jumate eram din nou la Săliște și, desigur, din nou la laptop, să îl instalez pe VIRGIL pentru marea înscriere de a doua zi – bicicleta am lasat-o totuși acasă. L-am instalat pe VIRGIL și la 3 jumate am luat trenul spre Alba Iulia, pentru a ajunge la 7 să plecăm. Trebuie să spun că n-am mai prins nași așa de omenie – m-au trezit în ambele ocazii în care a trebuit să mă dau jos din tren :))

Aventura

albarojam [gpxelevation=hide;height=350]

Allright, și, în sfârșit, ajungem la Marea Plecare. La ora 8 parcă ieșeam cu toții de pe poarta de pe Octavian Goga 12 direcția RoJAM. La nici 200 de metri, la semafor în centru, Manase mă întreabă dacă n-avem o cheie – îi ieșise ghidonul de jumate din încheietură. O oprire la o poartă de instituție undeva pe lângă Drâmbar și o întâlnire a ghidonului lui Manase cu un patent a îndreptat problema.

Vremea excepțională, totul mergea țuț până la primul obstacol – dealul Străjii. Indicator rutier înclinație 10%. Am scos toți limba până sus în vârful dealului, nu mai puteam. Gabi, pe care l-am rugat să fie support-car-ul nostru, a trecut pe lângă noi chiar când ajungeam, într-un final în vârf. A urmat o super coborâre (imagine câinii din desene animate când scot capul pe geam, that kind). O scurtă pauză în care Gabi ne-a mai luat din haine și bagaje, am mâncat puțin și ne-am hidratat – și înapoi pe drum. Am ajuns în timp destul de bun la Șpring (am mai dat de un deal de 10% undeva printr-un sat de ne-am scos sufletele pe el).

De la Șpring am ascultat sfatul sătenilor și am tăiat pe un drum forestier, undeva prin pădure, și am scurtat cam 10 kilometri din expediția noastră (unde mai pui că ne-am dat și cu bike-ul prin pădure :P). Ajunși la Doștat acum în timp bun, am făcut o scurtă pauză de masă, ne-am făcut fapta bună pe ziua respectivă ajutând o doamnă rătăcită pe acolo cu mașina (și așa aveam suficiente hărți cu zona), și apoi am avut noroc cu un om din sat care avea treabă pe Dealul Doștatului și ne-a arătat (după încă un urcuș criminal, pe drum de țară, pe care până la urmă toți l-am făcut pe lângă biciclete) pe unde putem să mai scrutăm încă 15 km din drumul nostru. One fast and long downhill ride and some fence-jumping later, am ajuns fără mari eforturi în marginea Sângătin-ului – foarte aproape de destinație. Ultimul kilometru, până în Sângătin, a fost criminal, brazde de pământ întărit like little mountains from hell. La Sângătin am făcut refill la mâncare și apă și am pornit pe ultima porțiune.

Planul era să ocolim cumva RoJAM, să ajungem în gară și să ne facem intrarea triumfală cu temerarii care ne așteptau acolo în camp. Echipa Media a RoJAM era pregătită și ea să înregistreze evenimentul.

Am mers destul de bine până la Amnaș – drumul drept, chiar dacă de la Apoldu de Sus e drum de țară – nu ne-a pus probleme. La ieșirea din Amnaș în schimb – our Nemesis – vreo 3km de serpentine – tot în sus!. Greu. Am ajuns într-un final în vârf și am început să ocolim RoJAM – asta a fost o eroare din partea noastră, și a mea în special. Distanța de ocolit era mare, și unii eXploratori aveau deja probleme cu a mai continua. Ne-am întors la drum și ne-am regrupat cu temerarii la curba dinaintea intrării în camp – pe lângă bicicletă, nu pe ea.

În total, expediția noastră a durat cam 8 ore, cu pauze cu tot, și am făcut cam 55 – 60 de km – dar a fost spectaculos. Majoritatea drumurilor pe care le-am folosit erau ca noi, vremea a fost excepțională, gașca de asemenea. A fost o experiență extraordinară și plină de surprize – am avut și asfalt, și drum forestier, dar și câmp pur și simplu :).

Cred că e foarte important de menționat că nici unii dintre cei care am făcut această mică excursie nu suntem decât maxim entuziaști ai ciclismului și nu avem ce știu eu ce pregătire și / sau experiență – este o acțiune accesibilă, ușor de practicat și care deschide turiștilor de o zi o grămadă de posibilități.

Drumul de întors a fost cel puțin la fel de spectaculos, chiar dacă mai scurt, dar voi scrie de el într-un post ce va urma …