Am revenit aici la Aula der Wissenschaften pentru a doua zi de RobotChallenge. Ieri, în grupa 2 la PuckCollect am jucat 7 meciuri, din care am facut 3 egaluri și am luat bătaie de 4 ori, terminând grupa pe locul 6 din 8.
O fi sunând a sore losing, dar erau doi roboți a aceleiași echipe la limita superioară a dimensiunii (care este simply huge: 50x50cm), care aveau o strategie care nu era tocmai fair-play, și care, în final, și-au disputat locul I între ei. Poate că suntem noi învățați de la Eurobot cu reguli de „domnișoare” – aici punctul maxim de atracție a competiției este robot-sumo, unde ciocnirile frontale nu sunt doar tolerate, ci sunt scopul jocului :)
Bogdan și Mircea cu Patrocle, înainte de a pleca la teste
Astăzi concurăm în competiția de Line Follower Enhanced, o variantă de line follower (robot care urmărește o linie pe podea) extinsă cu o secțiune lipsă în linia de urmărit și cu un obstacol (cărămida) undeva pe traseu. Ne punem speranțe mari în Patrocle, robotul nostru care miroase linia cu o cameră.
Unul din motivele pentru care n-am mai fost online (și deci în consecință n-am mai scris pe blog) în ultima săptămână a fost că am plecat cu gașca la Vienna, să vedem Vienna pe iarnă și să dăm o tură la Târgul de Crăciun.
Am plecat cu Miha, Iuliana, Simina și Iuli din București, imediat după ACS Winter Skating, cu 140 de minute întârziere, cu un tren slaped-toghether de CFR din vagoane ce erau pe-acolo degeaba, întrucât trenul nostru „oficial” era dat dispărut între Constanța și București.
Am ajuns la Cluj cu 3 ore întârziere, într-un vagon de clasas 1, dar pe un frig crâncen (eu sunt convins că bietul naș de accelerat nu știa să seteze căldura pe altceva decât 18 grade, vară). Eu am mers (dintr-o împărțeală semi-random) cu Cristina și Horațiu Tătar, cu Simina și cu Neghi. Nu îmi amintesc prea multe despre drumul din România (as i slept), dar am văzut media de viteză pe Cluj – Oradea la Horațiu în bord și era 40km/h. În rest am mers destul de bine, cu Radu și al lui GPS în fața noastră, până la centrul scout din Vienna care ne-a găzduit 4 zile.
În prima zi am dat o tură de oraș, a nins frumos. Am dat de colindători români pe stradă, cântau foarte frumos.
Colindători pe stradă în Vienna. Știau Moș Crăciun
Am fost la Stephansplatz, ne-am învârtit un pic, ne tot ningea :).
Freeezing snow
Ca să nu stăm degeaba, am fost să vedem niște o casă făcută de un artist austriac pe nume Hundertwasser (și la casă îi zice, inevitabil, Hundertwasserhaus). Casa, și stilul, sunt foarte tari, mai ales că sunt exact pe dos față de tot ce vezi în Vienna imperială: toate geamurile sunt puse alandala, casa are colțuri pe unde nu te-ai aștepta, trotuarul e vălurit, sunt copaci pe acoperiș, pereții n-au numai zugrăveală pe ei ci și plăci din tot soiul de materiale. E un super puzzle de culori și materiale, și nu îs două geamuri la același nivel :)). Musai, dacă mergeți în Vienna, să treceți pe acolo. Pozele ce le-am făcut eu, pe ninsoare și iarnă don’t do it justice.
Hundertwasserhaus
Am fost și până la Prater, am dat o tură prin mașinuțe să ne ciocnim :), dar nu s-a dat nimeni în roata mare pentru că ningea și nu s-ar fi văzut nimic. Ne-am oprit și până la Dunăre, doar așa, în trecere, să zicem bună ziua. Am mâncat serios la Subway, la operă (bun loc acolo, e a doua oară când mă scapa de frig anu ăsta). Fetele s-au oprit pe la H&M-uri prin centru, eu am fost cu Bogdănel, Teo și Cristinuța până la Hofburg, pe care eu nu-l văzusem noaptea. Am mai trecut pe la ceasul care cântă colinzi iarna la 5 și la 6 (dar noi am prins doar sfârșitul colinzii), și apoi ne-am dus să vedem obiectivul principal: Târgul de Crăciun.
Târgul de Crăciun este de fapt o „piață”, multe multe tarabe în diferite locații în Viena, cea principală fiind piața din fața primăriei (Rathausplatz). Se dă punch, se dă vin fiert, sunt dulciuri, tot felu de artizanate și de alte nebunii numai bune de cadouri de crăciun. După ochiul meu, cam toate prețurile erau umflate, dar nah, când ești la târgul de crăciun, mai bei și un vin fiert, probabil că nu te mai uiți :). Oricum, înafară de niște căciuli de moș crăciun cu beculețe, nu am văzut nimic kitch-ios, totul era de bun gust, reni și oameni de zăpadă de ceramică, bomboane de 1m, animăluțe de pluș, marțipan, turtă dulce…
Am încheiat ziua la Molly Darcy’s Irish Pub, care ne-a mai găzduit și în trecut, cu un Guiness de la mama lui.
Trucaj ordinar!
A doua zi fetele și-au dorit să tragă o tură de shopping, așa că am plecat cu Bogdănel prin oraș (după ce am fugit o stație după tramvai :) ). L-am lăsat pe Bogdan la Muzeul de Științe Naturale, și eu m-am dus să mă plimb prin centru. În mod normal îmi face plăcere să mă plimb prin orașe de-astea vechi și să încerc să-mi imaginez cum arătau în vremurile lor de glorie, dar în ziua aia era un frig de cădeau coarnele la cai, deși era super soare. Am făcut câteva poze pentru o idee pentru doctorat (revin pe tema asta), dar nu era rost de stat afară. După un pic de gândeală, m-am hotărât să merg la Turnul Dunării. De la ONU City am luat-o pe jos printr-un parc înghețat unde erau doar doi – trei oameni, și am ajuns.
Turnul Dunării a fost construit în 1968 și are cam 250 de metri, și e just for fun. Are o terasă de unde se face bungee-jumping și de unde poți să vezi Vienna de sus, o cafenea care se învârte să vezi de la masa ta toată Vienna și un restaurant, la ultimul nivel. Am făcut câteva poze, m-am minunat de cât de mare e Vienna și cât de puțin vedem noi, de obicei, din ea, m-am simțit un pic ca în SimCity sau într-unul din jocurile din seria Tycoon. Foarte tare :) De menționat că se urcă cu liftul până la terasă, la 150 de metri, că liftul zboară cu 6.7m/s în sus, și că are acoperișul de sticlă, să vezi pe unde urci :). De la bază până sus faci cam cât fac eu la facultate de la parter la 3 :P.
ONU City. NiceTycoon anyone?ONU City from uphigh Alte Donau (Dunărea veche)a
M-am întors în centru, unde m-am întâlnit cu gașca soră-mii, am fost cu ei până sus în turn la Stephansdom (așa, vreo 350 de trepte, phhh….).
Centrul, de susRoata din Prater
Apoi i-am lăsat să mănânce, le-am găsit pe fete la Târgul de la statuia Mariei Tereza, și ne-am îndreptat (cu greu, că ne tot pierdeam unii de alții, cred că era de la vin :P) către Salmbrau, super berăria unde ne-a dus profu’ în martie. Cu mult noroc, am primit o masă în pivniță (dacă mergeți acolo, musai să stați în pivniță!) pentru câteva ore. Am beut bere bună făcută acolo în casă (evident, nefiltrată), și am mâncat un ditai ciolan. În sfârșit am reușit să găsesc mâncarea care să-l dea gata pe Bogdănel!
mâncăul vs. ciolan, 0-1foooood
De acolo, ne-am dat puțin cu tramvaiul, am mai băut un vin cald la primărie, ne-am strâns cu gașca arhitecților și ne-am dus acasă.
A treia zi am făcut puțină curățenie, am mai dat o tură scurtă tare prin centru. Fiind luni, la târgul de crăciun era plin plin plin de copii de grădiniță și de școală generală, ceea ce mi s-a părut foarte extrem de tare!
Târgul de Crăciun
Pe la 2 am lăsat cheile la Georgi și Teo, care au mai rămas o seară, și am plecat. Ne-am pierdut puțin prin Ungaria, am mâncat ceva pe la graniță, și am ajuns în Cluj pe la 2 noaptea. De acolo, cu mașina lui Cătă până la Teiuș, unde aproape am prins trenul de București, but not quite. Am stat o oră la Cătă la Teiuș, am luat un tren spre Alba, și apoi, cu înca 2h întârziere, am reușit să iau un rapid de București.
După cum ziceam și mai jos, am fost la Vienna, la RobotChallange. Am făcut cam 2 zile pe drum dus întors, am avut o zi de concurs și o zi de turiști. Concluzia pe scrut este că a fost extraordinar. Pentru detalii, citiți mai departe :)
Drumul
Pe scurt: 17 ore cu trenul. La clasă (adica în fund) ca studenții. Fun, dar greu.
Am plecat din București la 16:45, cu toții, deși era să-l uitam pe Adi acasă (o întârziat puternic :)). Ne-am pus instant pe povești și aproape că nu ne-am dat seama când s-o întunecat. Am stabilit cartierul general în vagonul restaurant, unde nu ne-am sfiit să scoatem niște prelungitoare și să tragem curent la toată lumea (de apreciat că omu de la vagonul restaurant n-o sărit la noi). La Alba am făcut o pauză și Dan și cu mine ne-am văzut cu părinții, eu am căpătat două lucruri neprețuite (Swiss-ul uitat acasă de ceva vreme și o sticlă de vin de Aiud care a ajutat puternic mai departe :P). Am încercat să îl mai sprijinim pe Dan la camera pentru robotul de Slalom, dar fără prea mare succes.
După Alba am intrat în vorbă (sau mai iute a intrat el în vorbă cu noi) singurul alt client al vagonului restaurant, un domn tânăr, cu care ne-am conversat un pic despre condițiile noastre în facultate și despre eventuale posibilități de finanțare dinspre UE, anul ăsta fiind ceva cu inovație și cercetare la UE. Optimismul lui mi s-a părut un pic cam exagerat și am presupus că nu a făcut facultatea în România, pentru că altfel n-avea cum să nu știe unele chestii de „bază” despre cât de greu este să obții bani printr-o instituție cum este Politehnica. Dar discuția a fost interesantă :D
Am ajuns în Vienna pe la 9, și ne-am găsit ușor drumul spre hotel pentru că Cip mai stătuse acolo cu altă ocazie. La cazare am aflat cu surprindere că recepționista era româncă (deși asta urma să devină un aspect comun al excursiei ăsteia, am interacționat cu mulți români acolo).
În trenAjunși în Vienna
Ultimele pregătiri
După ce toată lumea a fost so fresh and so clean, am dat o tură scurtă prin centrul Vienei, pe o vreme destul de închisă (Cip și cu mine am fost eroi și am plecat fără geacă, lucru ce l-am regretat puternic după aia). Am mâncat scurt la un birt care părea uitat de timp pe undeva prin centru și ne-am întors la hotel să lucrăm la roboți. Evident, prima data a fost mai mult decât necesară o pauză de somn, pentru că eram deosebit de rupți. Ne-am pus pe urmă pe lucru, și am încercat să mai rezolvăm din problemele roboților. Micvs, Gia și Cornel au rezolvat din problemeler lor, Simina cu Matei și Adi au înnebunit lângă robotul lor, a cărui constanță în mișcare era egalată doar de constanța numerelor de la loto. Aici a venit foarte la îndemână vinul de Aiud, care a trecut atmosfera dintr-una încordată, într-una foarte foarte fun :)
Robotul nostru a fost pe departe cel mai weirdo, și după ce Dan l-a lăsat din mână pentru o pauză binemeritată am încercat și eu să fac un pic de debugging. Concluzia, tristă și de neînvins a fost că firmware-ul aduna două numere pozitive și dădea un număr negativ. Nu depășiri, nu greșeli. Doar încăpățânare de firmware. După ce toată lumea a adormit la un group-screening de Gray’s Anatomy, we called it a night.
La hofburg. A se observa cât de gros suntem îmbrăcațiTot la HofburgToată gașca
Concursul
RobotChallange 2009 a fost considerabil mai mare ca număr de roboți decât ediția anterioară. Spațiul alocat lor a fost însă daca nu la fel de mare, poate chiar un pic mai mic. Rezultatul a fost o învălmășeală generală de oameni, de la puști de 10 ani la oameni trecuți de prima tinerețe. Atmosfera a fost însă foarte foarte ok. Am raportat live de la eveniment pe blog-ul echipei, și nu o să reiau aici. Pe scurt, humanoidul tinereilor a luat argintul și puck collector-ul Giei și al lui Micvs au luat bronzul. La finalul concursului, am fost invitați de organizatori la o cină și o cană de poveste la parterul clădirii, care a fost deosebită. Am stat împreună cu toții și am mâncat un șnițel de la mama lui, și am băut ceva mai mult de O bere nefiltrată de căciulă. Am plecat acasă pe la 9 seara, fericiți, împliniți și cu burta plină. Seara ne-am făcut noi curaj să bem o bere, dar nu numai că scorurile de la hotel erau exorbitante, s-a și închis barul pe la 23. Oricum, mai mult nu cred că țineam nici noi :)
Cu DanCu ceva în gurăConsultări
Zoo și o masă copioasă
A treia zi ne-am împărțit în 2, Dan cu Roxănica și cu mine am hotărât să mergem la Tiergarten (parcă așa îi zice, aka Grădina Zoologică) și restul au vizitat palatul Schombrun. Grădina Zoologică din Vienna este absolut deosebită, cu toate că gândul că animalele alea îs în cuști și vin șoarecii să se uite la ele și să-și facă poze cu ele nu e tocmai ok. Am văzut animale de tot soiul, ne-am chiorât în insectar la tot felu de gâze interesante și greu de deosebit de plantele pe care stăteau, am prins ora de masă a pinguinilor și o girafă a vrut să-i lingă obiectivul lui Dan. N-am reușit să vedem chiar întreagă grădină zoologică, pentru că la 3 aveam întâlnire cu domn’ profesor și ne așteptau și ceilalți.
Atracția zilei a fost cârciuma de care ne-a tot povestit domnul profesor înca de acasă. Undeva pe lângă Belvedere, la strada, un local aparent ca oricare altul, până în momentul în care s-a deschis ușa. Eu cum am intrat, m-am simțit exact ca într-o banda desenată cu Asterix și Obelix, iar când chelnerul a pus în fața mea și a lui Cip o halcă de carne de porc cu două cuțite înfipte în ea, apropierea de Asterix și Obelix care stăteau întinși pe câte un pat lângă o masă cu câteva schelete de mistreți între ei a fost maximă :). Localul avea și berărie proprie, de unde am și băut căteva beroase buuune.
Unde puteam să mergem după o masă serioasă decât la ringhișpil? Cu burțile pline am dat o tură prin Prater, parcul de distracții al Vienei, unde după ceva căutare am găsit o mașinărie demnă de întreg grupul și am hotărât să ne dăm în ea :) Cred că cea mai bună descriere a sentimentului din drăcovenia aia este că te simți ca într-un mixer. Dintre toți, Micvs s-a resimțit cel mai tare, dar nici Roxănica nu era mai puțin verde la coborâre. Ne-am mai plimbat puțin, ne-am dat în carturi și o parte au mers și s-au dat în roata mare din Prater, care este un impresionant monument, din aceeași generație cu turnul Eiffel.
Am încheiat seara la un foarte primitor Irish Pub, chiar în centrul Vienei. Ne-am și tras în chip în spatele barului, ne-am simțit excepțional. Am mai încercat noi să bem o bere acasă după ce-am plecat din pub cu ultimul tramvai, dar nu mai era posibil, eram toți deosebit de obosiți (în special eu :P).
A se observa cum tăiam din carne!Prima mea lecție de condus practică :PSuper casă cu palmieriLinuxiștii la mâncareFirefoxRhinoooooooooooIrish Pub
Ultima zi și drumul înapoi
Trenul de plecat spre casă a fost pe la 7 seara, așa că am avut vreme să mai dăm o raită prin Vienna. După ce am urcat pe cele 300 și ceva de scări de la Stephansdom, Puștiul, Matei și Manu au dat o tură pe la muzeul tehnic, și noi restul ne-am plimbat fiecare prin oraș. Am dat inclusiv de un magazin Saleva unde am aflat că dacă vreau echipament serios de munte trebuie să renunț la minim un rinichi, dar și la un picior și la o mână :-s. Pe acolo pe lângă Hofburg am fost surprinși să vedem steagul României fluturând lângă cel austriac și am aflat ulterior că Băsescu era în vizită de stat la Vienna. Ne-am mai plimbat pe străduțe pe acolo și am fugit pe MariablablaStrasse (strada de cumpărături) până la gară. Ultima fază tare înainte de plecare a fost când Matei a băgat cartela pentru transport în loc de tichetul pentru bagaj în automat și a trebuit să vină băieții de la securitate să descurcăm situațiunea.
Nu îmi amintesc foarte multe despre trenul înapoi, am cam dormit puternic :)
