E deja o tradiție pentru gașca noastră să dăm o tură prin oraș la noaptea muzeelor. În primul an când am fost am râs de ne-am prăpădit cu Iuli și cu Ioana, în al doilea an am văzut și chestii cool și am apucat de am beut și o bere sănătoasă. Anul ăsta însă nu a fost așa de mișto. Îmi amintesc că, parcă, în alți ani era totuși loc să miști stânga dreapta, să vezi ceva. E drept, anul ăsta am fost la muzee la care n-am mai încercat până acum să mergem, dar nu doar că era foarte multă lume, dar chiar nu ne mai lăsau să intrăm.
Am încercat să vizităm așa:
- Muzeul Tehnic – prea multă lume, intrarea blocată și se dădea drumu cu porția înăuntru, ar fi durat 2h să intrăm
- Muzeul de Artă Contemporană din București – coadă imensă, direct în stradă, Palatul Paralamentului fiind obiectiv păzit. Am stat juma de ora, jandarmii nu erau tocmai primitori (de înțeles, având în vedere că strada, de obicei goală era plină cu melteni care se împingeau înspre ei). Ne-am supărat și am plecat
- Muzeul Militar – aici am chiar reușit să intrăm, cu juma de oră înainte de închidere. Dar am ieșit instant afară pentru că era uberînghesuiala și nu mai era aer deloc înauntru. Am vizitat totuși curtea, unde sunt chestii cool (tancuri and stuff) și pavilionu de avioane, unde am văzut, printre altele, capsula cu care a zburat singurul român care a fost în spațiu, unu Prunariu.
- Muzeul București – în Palatul Șuțu – aici chiar am putut vizita, sunt multe chestii legate de istoria Bucureștiului dinainte de al doilea război mondial, dar ne-a provocat mai multe întrebări decât răspunsuri.
Plimbarea de ieri noapte a generat mai multe dispute, pentru unele dintre ele fiind necesară revizitarea unor muzee:
- Trecând pe lângă Liga Profesionistă de Fotbal (fondată 1993), micvs și cu mine am avut o dispută despre dacă înainte de 89 erau sau nu jucători profesioniști. O avut și el dreptate, o dată, am verificat acum, erau.
- În muzeul București (palatul Șuțu) este un tablou / fotografie care înfățișează ceva ce ar trebuie să fie din București, dar care are un lac în mijloc și niște clădiri pe care nici unul dintre noi nu le-a putut recunoaște
- Tot în același muzeu, este o schema a canalizării Dâmboviței care prezintă o cale ferată care taie Dâmbovița după Regie dar înainte de Cotroceni, dicuția e pe unde ar fi trecut calea ferată
- Tot în același muzeu, este o biblie mare scrisă cu niște caractere ciudate, care aduceau a caractere chirilice, dar nu semănau în ce-am văzut în bibliile străbunicului meu. Am verificat cu Popicu, era română cu chirilice.
Alte câteva chestii interesante ce le-am văzut seara trecută: un stâlp la universitate cu 200 de kilograme de fire atârnate de el, ghivece cu flori și haine aruncate de la balcon pe Știrbei Vodă, adidași aruncați pe cablu ca în State, pe aceeași stradă, un ceas care se vede în oglindă, la Palatul Șuțu, un tip de motor de avion care se numea GNOME, volanul de la unul din avioanele lui Vlaicu, spațiul pentru turbine dintr-un MIG de la începutul istoriei, fighter de producție românească, cu texte românești pe el, inclusiv textul loc pentru cărucior sub spațiul de evacuare al turbinelor :), and others.
Câteva poze de aseară: