Pepieniera 8 mai, Lunca Meteșului

Înainte să se încheie Luna Pădurii ne-am dorit să avem, în Centrul Local, o acțiune pentru pădure. Am încercat o colaborare cu Romsilva, și am găsit acolo oameni receptivi, dar nu s-au legat lucrurile. Mai aveam deschisă o opțiune să sprijinim composesoratul de la Lunca Meteșului, să facem ceva muncă voluntară prin pepiniera care e în subordinea lor. Am propus o dată, dar a venit din scurt și nu am strâns oameni, așa că mișcarea s-a mutat înafara lunii pădurii, pe 8 mai.

Am încercat noi să strângem oamenii, să ne facem gașca, și am crezut că am și reușit. Eu, în febra pregătirilor pentru faza de calificări de la Eurobot, printre ele, pe mail, restul prin Alba, Cluj, … Iar nu se nimerea, copii toți dădeau din colț în colț că au teze, că aia, că ailaltă. Am plecat vineri direct de la laborator, cu hainele de pe mine și cu laptopul în spate, la Gară să plec la Alba. Am pierdut și ultimul tren direct, dar am folosit timpul până la trenul de Simeria pentru a mai „recurta” câțiva cercetași pentru acțiune.

Am făcut multe multe ore până în Simeria pe la Petroșani (noroc cu linia aia ruptă pe la Drobeta), de acolo am prins un microbuz până la Alba (mulțumesc la Nico care m-a ajutat să găsesc soluții de transport), și de acolo, cu trupa veselă (înjumătățită – încă o dată – de renunțări în ultima clipă), am pornit spre Lunca Meteșului. I-am cules pe pădurar și pe ajutorul lui, și uneltele ce erau pregătite pentru noi, și am ajuns la pepinieră pe la 10 jumate.

Andra, Ioana, Alin și Cristi au plecat cu saci să strângă gunoiul mare din zona clasică de campare de la Lunca Meteșului, că doar porcus turisticus numai ce trecuse pe acolo pe la 1 mai. Am rămas cu Xenia, Florina, Liviu și Adi, și apoi cu Pătrat și Vio, care au ajuns un pic mai târziu, să săpăm toate rândurile din pepinieră, pentru a face pământul numai bun pentru plantări în primăvara care vine.

A fost mult de muncă, dar au fost și faze foarte fun, spre exemplu când wannabe păduraru a tăiat copacul în partea greșită și indiferent ce i-am mai făcut noi, copacul tot peste gard, peste loc, peste tot pe unde nu trebuia a căzut :), sau când Vio a scos o plasă de cârnați numa buni de fript într-o scurt răgaz de la săpat.

Am plecat de acolo fericit că am îndeplinit ce ne-am propus. Am ajuns acasă și am căzut lat 10 ore, cu o febră musculară ce m-o urmărit o săptămână ;)

Taci și sapă!
Încă o jumate
Gașca veselă (vedere parțială)

Întânirea echipelor de eXploratori și seniori la Timișul de Jos

În week-end-ul cu 1 – 2 mai, am fost la Timișul de Jos, la o întâlnire de lucru a echipei pedagogice pe eXplo. În același timp a avut loc o întâlnire asemănătoare pe seniori. Pentru noi, scopul întâlnirii a fost finalizarea propunerii pentru noul sistem de progres pentru explo, discuții legate de cadrul simbolic și, printre picățele, stabilirea unor detalii legate de campul național care va fi la vară la Nocrih, in județul Sibiu.

Am plecat din nou cu Andrei și a lui furie verde, cu Adi Secal și cu Miha, din București pe 30 după-masa. Am ajuns până la intrarea în Otopeni și ne-a devenit foarte clar ca pe DN1 mai bine se mergea pe jos decât cu mașina – mii de mașini, blocaje, plin ochi. După o scurtă pauză la un McDonald’s, am decis să mergem fie pe DN1A până la Ploiești, fie să ocolim tot rahatul și mergem pe la Târgoviște direct la Sinaia.

Până la urmă am mers pe la Târgoviște, am prins un apus superb și drumuri sparte, care au venit la pachet cu vreo juma de oră în spatele unui TIR înainte de Sinaia. Într-un final am ajuns la Gaiser Hotel (care ține de oamenii ăștia, unde lucrează Iuli care ne-a făcut și lipeala – mulțumim Iuli :)). Hotelul a fost excelent pentru nevoile noastre, pus undeva intr-o zonă liniștită, cu un pic de pajiște, cu apartamente și cu balcoane generoase – la fix.

Am ajus târziu, din ambele direcții, și cei dinspre Brașov (Oradea, Cluj) și și noi dinspre București, așa că vineri am făcut doar planul de bătaie, și apoi am stat la povești într-o sală de mese a hotelului până târziu în noapte, cu multe multe bancuri de tot soiul (Andrei a fost eroul serii, deși au mai fost și alții …).

Sâmbătă a fost ziua ostilităților, cu discuții aprinse pe toate temele de mai sus. O să revin cu un post despre propunerea de sistem de progres atunci când o să fie momentul potrivit :). Seara mai ales s-a încins cu discuții legate de cadrul simbolic, unde totdeauna părerile au fost împărțite. Nici dupa 5 – 6 ore de discuții nu suntem convinși că am găsit ce aveam nevoie, dar am pus punct și am dat și un foculeț cu o cântare (până dimineața :P).

Duminică am vorbit un pic de campul național de eXplo, care este încă într-o fază incipientă și care are nevoie de lideri care să dea o mână de ajutor. Așa că dacă sunteți interesați să vă implicați într-o activitate națională de genul ăsta, vă rog scrieți-mi câteva rânduri prin unul din mijloacele cunoscute de contact.

La întors, ne-am oprit un pic la Peleș și ne-am plimbat pe lângă castel (am ratrat cu jumătate de oră muzeul :|), am băut o ciocolată caldă and then it was back to București via Târgoviște.

Am ajuns de am făcut și câteva jocuri (și am spart o slană) pe pajiște
După prea multe discuții ...
Papiț la leu
The Castle
Gașca veselă

Adunarea Generală a ONCR, 2010

Adunarea Generală a ONCR este forul suprem care conduce cercetășia din România, și este compusă din delegații tuturor centrelor locale. Adunarea asta are loc în fiecare an, și discută probleme importante cu legătură la viața organizației, și o dată la 3 ani alege membri consiliului director și președintele organizației și așa mai departe.

Anul ăsta mi-am propus să fiu mai activ implicat în organizarea Adunării Generale, dar până la urmă n-am reușit să sprijin mai cu nimic. Am propus să facem un site unde să punem informațiile legate de AG, și să încercăm să explicăm cât mai multor oameni că AG este un event important, pentru că mulți delegați văd Adunarea Generală ca o pierdere de timp, dar până la urmă n-a ieșit nimic. Anul ăsta situația a fost și mai delicată, cu demisia surpriză a unui al patru membru al Consiliului Director – pentru că atunci trebuie organizate neapărat alegeri.

Adunarea Generală ordinară de anul ăsta a fost în 24 aprilie la Miercurea Ciuc, sprijinită mai mult decât mai puțin de evenimentul final de pe proiectul Scouting Seeds (forumul Scouting Seeds).

Am plecat la Ciuc destul de trist, întristat de starea curentă a ONCR la nivel național și de modul în care sunt gestionate anumite lucruri în organizație. Mai mult decât atât, întreaga săptămână dinaintea AG a fost tulbure, cu multe discutii de tot felul, puține pozitive. AG-ul a fost și el plin de tot felul de discuții mai mari sau mai mărunte, și am fost întristat să văd că în continuare delegații nu înțeleg rolul lor în AG sau rolul AG în viața organizației, și sunt șefi de centre fără o vedere de ansamblu, de viitor. Sper că inițiativa de care aud de a face un stagiu pentru șefi de centre locale să se concretizeze într-un event concret, cât mai repede.

Cel mai important punct al AG a fost că s-a decis organizarea unei AG extraordinare pe data de 12 iunie, conform statutului, după împuținarea CD-ului. Sunt îngrijorat de faptul că nu întrevăd doritori care să candideze la Consiliul Director, cu atât mai puțin la megapoziția de șef al cercetășiei în România.

Lăsând la o parte chestiile „grele”, au fost și părți megafun, începând cu deplasarea cu furia verde a lui Andrei de la București la Ciuc, pana la sosire, focul de tabără de după, seara la Seven după focul de tabără (unde trebuie notat skill-ul incredibil a lui Tagu la fusball), porția de râs pe canapea la hotel de după seara în Seven de după focul de tabără. Astea pe lângă (re)întâlnirea multor prieteni cercetași de prin toată țara.

La întoarcere, am făcut o vizită și pe la lacul Sfânta Ana, unde eu n-am mai fost niciodată. A fost interesant, așa, un sfârșit de weekend plăcut după o sâmbătă tulbure. E de patru ori mai mare ca Iezerul Ighel, dar nu mi s-a părut la fel de frumos. E drept, ești acolo, în craterul vulcanului, gata de o supă imensă de pește. Și e amenajat ok, și mai sunt câteva lucruri de vizitat pe lângă și am văzut și o haită de ATV-iști în trecere. Ce e rău până acolo,  ca și în toată deplasarea asta dealtfel, este drumul – un fel de gropi cu drum mai repede decât drum cu gropi …

Per total, un weekend interesant și luuuung, care m-a făcut să mă gândesc mult la care ar trebui să fie rolul meu în organizație (the jury is still out on that one), dar și fun și de destindere, pe părți.

Alexandru Moldovan, președintele ONCR, la prezidiu
Parte din echipa de programe (vezii) și echipa de formare (roșii)
Pontonul de pe lac
Ioana, Miha și Andrei pe ponton la lacul Sf. Ana

HaiHui prin Sibiu, ediția 2010

Vinerea din vacanța de Paști, după mai multe schimbări de planuri cauzate de vreme, dar și de chestiuni administrative, am plecat cu o gașcă de 13 exploratori la Sibiu, să reedităm o nebunie ce am tras-o în noiembrie 2008 : HaiHui prin Sibiu.

După succesul ambelor ediții, mă pregătesc să propun un program național pentru eXploratori care să se bazeze pe acțiuni de genul ăsta. Care e ideea, pe scurt: am pregătit un caiețel, care, pe lângă un set de provocări de tot soiul, conține și informații despre Sibiu. Cercetașii, împărțiți pe patrule, au bătut întreg centrul Sibiului căutând indicii, și cu ocazia asta au văzut și cele mai importante obiective turistice de pe-acolo.

Tura asta am fost lideri Andra și cu mine, și, ca și data trecută, nu am umblat cu patrulele, ci ne-am despărțit (fără știrea lor :P) de ei, și le-am dat indicii și provocări adiționale și prin SMS. Am luat de la Centrul de Informare Turistică din Piața Mare hărți pentru toată lumea (una din patrule a fost inspirată și și-a făcut rost singură ;)).

Ca să vă puteți face o imagine, printre provocări au fost să își facă poză făcând piruete pe Podul Minciunilor, să numere scările dintr-unul din turnurile cetății sibiului, să numere capacele alea noi de canal dintr-o anumită zonă și să scrie ghilotină cu șireturile papucilor în Piața Mare.

Andra și cu mine ne-am petrecut timpul spionându-i pe eXplo, dar am luat și câteva pauze în care am vizitat Biserica Evanghelică și Biserica Ortodoxă din centru, ambele impresionante în felul lor. La cea evanghelică erau deschise și catacombele, unde am stat aproape 45 de minute căutând semnificația emblemelor de pe locurile de veci ale multor oameni importanți din Sibiul din evul mediu.

Am avut noroc și de megavreme și am stat cam 3 – 4 ore în centru. Ultima provocare a fost să găsească cum ajungem, folosind mijloace de transport în comun, la Grădina Zoologică. Grădina Zoologică (unde intrarea pentru elevi și studenți este de 2 lei) s-a extins un pic de la ultima noastră vizită. Deși are doza aia de tristețe când vezi animale închise în cuști, are și latura practică că cercetașii pot vedea, fără a se pune în pericol, multe din animalele cu care se pot întâlni prin pădurile pe care le mai frecventăm :).

Dealtfel, asta a fost și provocarea lor pentru Zoo, să noteze toate animalele cu care este probabil să se întâlnească într-un eventual hike.

Pentru mine a fost great fun, deși am ajuns acasă cu toții rupți de oboseală. Din păcate încă n-am apucat să determin care este patrula câștigătoare, dar mi-am pus task să descopăr până la sfârșitul săptămânii.

Poze de la mine, de la Andra și de la Florina.

Andra cu bomboane (bomboanele erau moneda de schimb :P)
Sibiu is a great city
Poza asta este un remake al uneia din toamnă (vedeți pe Picassa :P)
Parcă am mai văzut poza asta undeva ... tot ce lipsește e o găleată de apă
The White Wolf

Grătar la Pianu de Sus

Am plecat de la Timișoara spre Alba, dar nu am ajuns direct acasă. De la Vințu de Jos m-au luat Iuli cu Neghi, cu Alex Cebuc și cu soră-mea și ne-am dus să ne întâlnim cu o gașcă mai mare de cerce la casa surorilor Muntean (Diana și Cristina).

Am ajuns pe finalul grătarului, și pe începutul ploii, dar cu toate astea am mai prins ceva de băgat la ghiozdan (surprinzător având în vedere că de la masă se ridicase Bogdănel înainte să ajungem noi :P). Nu am poze, dar casa familiei Muntean din Pianu de Sus este efectiv superbă, practică și organizată. Ah, da, și au o fântână în mijlocul sufrageriei (un loc minunat pentru a filma The Ring 3) :P