Eco E COol

Ovidiu Hațegan e un cercetaș mai vechi decât în Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia, și o persoană de la care am învățat multe de-a lungul vremii. Acum, lucreaza la ALEA și a organizat o campanie de colectare a hârtiei în școlile generale și primare din Alba Iulia. Ideea e ca campania s-a răspândit like wildfire, cum ar zice americanii, poate și pentru că pe fiecare ciclu de învățământ, clasa care a strâns cea mai mare cantitate de hârtie a primit o excursie în Retezat, și în final s-au implicat părinții, prietenii, toată lumea, și s-au strâns 93 de tone de hârtie și carton reciclabil.

Scriu aici din două motive, unul din ele este să-l felicit pe Ovidiu pentru idee și pentru punerea ideii în practică, cu rezultate, pentru mine cel puțin, incredibile. Mii de copii, profesorii și familile lor, implicați în super campania asta, în Alba Iulia. Sunt convins că pentru bucureșteni s-ar putea să nu pară mare șmen, dar pentru Alba Iulia e un big deal. Încă o dată felicitări lui Ovidiu și echipei de la ALEA!

Al doilea motiv pentru care scriu aici este că, deși noi ca cercetași nu ne-am implicat în parterea cu strângerea de hârtie, exploratorii de la Alba au dat o mână de ajutor la organizarea evenimentului final, și încercăm să trimitem câțiva lideri cu ei în Retezat să le arate chestii de cercetași la copii. O să încerc să pun aici și poze cu excursia :)

Știrea în ziar și la tv.
Poze pe site-ul ALEA și la Nico.

Cetatea Alba Iulia

Sâmbătă a avut loc inaugurarea Porții a treia a cetății Vauban de la Alba Iulia, care a fost în renovare mai bine de 8 ani. Împreună cu poarta au mai fost inaugurate și alte bucăți ale cetății, renovate și pregătite pentru turiști. Căutând un loc liniștit unde să stau să procesez una alta, duminică am dat și eu o tură de cetate, și am fost surprins.

E adevărat că se lucrează la infrastructură de ceva vreme, dar latura sudică a cetății a avut un look așa, abandonat de atâta timp că nu credeam că o să se întâmple ceva acolo. Totuși, primăria în colaborare cu firma aia care tot renovează la cetatea noastră și care ne-a adus Traseul celor trei fortificații au refăcut acolo un fel de garnizoană de cavalerie, și au adus cai, și calești, și au pus un pod de lemn care leagă locul ăsta de interiorul cetății. Ce-i drept, decorațiile locului și costumele oamenilor care îl pazesc dau mai mult, cum bine zicea un prieten, înspre războiul de independență al Statelor Unite decât înspre soldați austrieci.

Este de presupus că Primăria își dorește să facă din cetate un obiectiv turistic important al zonei, și mă aștept să se mai investească acolo, dar lucrul care deranjează este că, chiar ca și locuitor al orașului trebuie să plătești intrare. După cum îmi explica același prieten, toate spațiile sunt concesionate către firma asta care se ocupă de tot, și care taxează intrarea 3 lei. Eu sunt fericit că lucrurile se întâmplă, că cetatea prinde o formă, și că se construiește, dar dacă lucrurile se extind și nu o să mai am voie să mă plimb prin orașul meu fără să le dau la unii taxă, nu știu cât de cul o să fie.

Până atunci, așteptăm creșterea orașului ca importanță turistică, și poate încurajarea diferitelor tipuri de evenimente culturale care să umple cetatea de oameni, eventual și de alți oameni decât ăia care vin pentru mici și bere. Un început de tradiție se întâmplă în partea cealaltă de Cetate, partea mai puțin inclusă în dezvoltările recente, unde RYMA (ONG de tineret din Alba) are un festival demn de atenție peste 10 zile. Check it out here.

Poarta a III-a, cu pod de-ăla de se ridică (basculant :P)
Poarta a III-a, cu pod de-ăla de se ridică (basculant :P)
Alba Iulia, de pe Cetate
Alba Iulia, de pe Cetate
Podul de lemn dintre cele două nivele de apărare
Podul de lemn dintre cele două nivele de apărare
Catedrala Reîntregirii văzută din Poarta a IV-a
Catedrala Reîntregirii văzută din Poarta a IV-a
Poarta a IV-a, deschisă publicului
Poarta a IV-a, deschisă publicului
Mecanismul de ridicat podul de la poarta a III-a
Mecanismul de ridicat podul de la poarta a III-a

Alba Iulia și acțiune de Paște

Nu prea am avut ce să scriu în ultimele zile. Am mai lucrat la robot la una alta, am scris și am ținut un laborator de securitate în PHP (despre care poate o să scriu mai încolo). Partea cu Paștele a fost la fel de boring ca și anul trecut, cu mențiunea că de data asta nici n-am mai procesat prea mult până să decid că n-am ce căuta la slujba de Înviere.

Așa, un pic offtopic, am dat o tură prin oraș seara și mi s-o părut că lucrurile merg înspre bine, orașul arată excepțional în perioada asta a anului, dar din păcate n-am prins încă poze să argumentez ce zic aici.

Și acum, total ontopic, exploratorii din Alba au organizat o activitate de paște pentru copii dintr-un Centru de Plasament (din câte am dedus eu, unul privat). Acțiunea a constat în scoaterea copiilor la iarbă verde, marți, a .. treia zi de Paști cum se zice. Planul era să mergem cu ei până sus pe Mamut, dar din varii motive (concentrate în special în zona însoțitoarelor de la centru) am hotărât să ne oprim jos la un loc cunoscut în Alba Iulia ca ”a doua poieniță”.

Am făcut jocuri, am făcut clătite, o orientare cu busola, o pânză de paianjen. În mare, copii s-au implicat activ în jocurile noastre, și din câte am înțeles eu s-au chiar distrat. Pe la 5 am strâns tabăra și i-am condus până la sediul lor, iar pe drum una din însoțitoare ne-a invitat să mai mergem, să îi mai scoatem pe copii la aer, pentru că se pare că de față cu noi or fost chiar cuminți. Eu am fost foarte mândru (și le-am explicat asta și doamnelor care au venit cu copii) că acțiunea a fost gândită și plănuită de exploatori, cu sprijin minim din partea adulților. Mai multe poze la Teo și la Simo.

Gabi rulz
Gabi power - Gabi a intermediat toată treaba cu centrul de plasament
Gaaaaașcăăăă
Gaaaaașcăăăă

Pentru că era doar 5 când am ajuns la centrul de plasament, și pentru că eu pornisem de acasa cu gândul că facem Mamutul, am lansat propunerea de a ne întoarce și de a urca până sus pe Mamut, așa, ca plimbare. Spre plăcuta mea surprinderea am avut 3 voluntari, Paul, Florina și Laura, cu care am făcut Mamutul într-o ora și-un pic.

Florina, Laura și Paul
Florina, Laura și Paul

Per total, o zi de vacanță bine cheltuită :)

22 Februarie la Alba Iulia

Pentru început, vreau să urez tuturor cercetașilor La mulți ani cu ocazia împlinirii a 152 de ani de la nașterea fondatorului mișcării noastre, BP. Am vrut să găsesc comunicatul oficial al Organizației Naționale Cercetașii României cu această ocazie la noi pe site, dar nu l-am găsit, în schimb l-am găsit pe site-ul de bârfă cercetășească, cârcoscout, împreună cu o urare sentimentală de bine pentru cercetași.

În weekend, am fost acasă. Nu neapărat să sărbătoresc 22 februarie, dar am avut un pic de vacanță și am zis că n-ar strica o gură de aer. Am avut planuri mari, de Șureanu, dar s-au destrămat, și, într-un final, am ajuns la o drumeție cu exploratorii pe dealul din spatele casei.

Dealu de dat cu sacu
Dealu de dat cu sacu
Radu imbrăcat în plastic
Radu imbrăcat în plastic
Povești despre ce înseamnă 22 Februarie
Povești despre ce înseamnă 22 Februarie
Pe drum spre casă
Pe drum spre casă

Colinde pentru părinţi

Vă ziceam de curând că exploratorii noştri vor cânta la biserică colinde pentru părinţi. Azi la 18 s-a întâmplat chestia asta, şi din ce am văzut, am auzit şi mi s-a povestit, a ieşit nemaipomenit. Au fost acolo şi explo, şi temerari şi lideri şi seniori. Evenimentul a avut loc la biserica din centru (a domnului preot Vanca). Vă las în compania cercetaşilor de la Alba Iulia :) :