Categorie: Grămadă

Toată săptămâna am vorbit despre a merge sau a nu merge la stand-up comedy la Cafe Deko. Florin a fost cu ideea, şi tot mulţumită lui am ajuns să şi mergem, pentru că s-o ocupat şi o făcut rezervare and shit.

Joi o fost încă o zi luuungă la şcoală, şi o fost şi oprită apa toată ziua în regie, aşa că am ajuns în Deko nu foarte fericit, şi nici foarte odihnit.

Ultima oară când am fost la stand up comedy în Deko eram în anul I şi eram cu văru-meu, şi nu o fost extrem de amuzant, unii din baieţi or fost chiar penibili, dar citisem multe despre avântul ce l-o luat curentul ăsta de stand-up la noi şi eram chiar curios să vad care-i treaba.

Scoru la intrare, 15 lei. O bere, 6.5. Scary, dar no, pe centru, şi noi toţi sub contractul de a sparge banii de pe premiul de la FLO pe ieşit în oraş :P

Joi când am fost noi, erau „de servici” băieţii de la „Trupa cealaltă”, 3 tipi la vreo 20 de ani. Deşi au fost suficient de slobozi la gură băieţii au exact ce trebuie, şi am râs chiar cu lacrimi la unele faze. Atmosfera a fost foarte deschisă, şi ei s-au conectat foarte bine cu publicul, şi au avut chiar un dialog activ care face dintr-un stand-up comedy show o experienţă demnă de menţionat în blogu unui geek ca mine.

Felicitări Trupa Cealaltă, şi la mai mare.

FLO este un proiect pe care l-am început împreună cu Gia, Micvs, Zucre, Roxănica, Florin, Miky şi Alina pentru CN2, în anul 3. A fost atunci o chestie mare şi dificilă de înghiţit, dar într-un final am avut un proiect funcţional.

Pe scurt, FLO îşi propune să ofere acces remote la un set de plăcuţe FPGA de teste (Digilent 2-SB se numesc, bazate pe chipuri Spartan2E, compatibile Xilinx), printr-o interfaţă prietenoasă, ca parte din laboratorul virtual pe care colectivul de la EF001 încearcă să îl implementeze.

Ideea e ca proiectul, la sfârşitul anului universitar trecut a rămas într-o fază de … proof of concept mai mult decât un produs final, gata să între în faza de producţie, aşa că au fost necesari mai mulţi paşi pentru implementarea proiectului pentru un număr mai mare de plăcuţe, şi pentru un set de clienţi reali.

Săptămâna trecută am făcut cu Micvs şi cu Gia nişte teste iniţiale, am montat partea hardware (switch, făcut cabluri, instalat plăcuţe), am trecut peste problemele de reţea locală şi configurare de server Windows (care nu erau parte din proiectul nostru, dar perfect necesare pentru ce făceam noi) şi am ajuns rapid la concluzia că partea de server avea un set de bug-uri, dar mai mult de-atât, era foarte greu de debug-uit (expresia cel mai des folosită în jurul erorilor sau lipsei de erori a fost „vodoo shit”).

Luni seara era programată prezentarea sistemului funcţional colectivului de la EF001, în special domnului Decebal Popescu, care este coordonatorul nostru de proiect, şi, evident, totul mergea smooth în anumite condiţii, deşi vodoo shit era încă comun pentru situaţii care nu erau neapărat ne-comune.

Luni seara am decis cu Micvs să rescriem deci partea de server, şi am început, pornind de la ceva ce o zis Miky în una din discuţiile din ziua aia, să rescriem toată partea de server în Python. A fost o zi lungă, dar de dimineaţă scheletul codului era cu totul gata, ne-am oprit pe la 7AM pentru că nu ştiam cum se potfolosi byte-şii dintr-un string ca şi int (pentru cine s-o mai lovit de problema asta, se foloseşte struct.unpack() şi struct.pack())

Marţi, de la 19 la 20 erau programate 2 prezentări live pentru studenţii de an 2, care urmează să folosească sistemul nostru, aşa că după câteva ore de somn şi ceva mâncare din scurt, ne-am întors la lab, cu idei noi, şi după un debug care a durat un pic cam mult, serverul nostru în Python mergea uns. Proiectul iniţial de la CN2 se termina într-un premiu, 500 de euro pentru echipa câştigătoare, premiu pe care l-am primit de la d-nul Popescu chiar înainte de prezentări. La 7 am susţinut prezentările (la anul 2 CB şi CC), şi după aia, conform înţelegerii din anul 3 (banii de premiu erau destinaţi iniţial unei mese în oraş cu colegii de echipă), am mers să mâncăm în oraş, să sărbătorim o reuşită puternică.

La 10 am mai avut o prezentare, la seria CA. Ca şi ceilalţi, s-au arătat interesaţi de sistem, mai ales că sunt obligaţi să-l folosească pentru a-şi testa temele.

Evident, am mai prins nişte bug-uri şi miercuri, şi am mai lucrat la ele. Joi Micvs şi cu Gia s-au chinuit un pic la partea de serviciu şi de instalarea lui pe Windows, cumva în idea ca timpul dedicat pentru proiectul ăsta trebuie să se termine cât mai iute, şi să „tie up loose ends”.

Joi, dl. prof. Petrescu ne-a propus să prezentăm proiectul nostru şi la PVSLI, care e curs de anul 4 şi neîntâmplător şi cursul nostru, şi a fost o experienţă interesantă, pentru că a trebuit să fim acolo la 8, vineri. Concluzia a fost însă una fericită, pentru că, la ora de proiect de după curs, dl. profesor ne-a propus să continuăm FLO, şi să-l îmbunătăţim, ca proiectul nostru de PVSLI.

So, here comes … FLO V3.

După mai multe trageri de timp, am hotărât în ultima clipă să facem ieşirea planificată cu cercetaşii din week-end-ul 22 – 24 februarie la Cabana Şureanu, şi nu la Tabăra Şcolară din Poiana Vadului, din mai multe motive, printre cale costurile şi stratul de zăpadă.

Am fost doar 18, 5 temerari, 4 exploratori, 3 seniori şi 6 lideri, adică fix câţi să încăpem într-un microbuz de 20 de locuri şi în parterul cabanei (care are 19 locuri).

Şoferul de la Livio Dario a fost mai mult decât de treaba şi s-o riscat să ne ducă chiar până în Luncile Prigoanei. Am facut o pauză aici, şi apoi am pornit spre cabană, cu poveştile despre zăpada imensă în cap. Drumul până aproape de Poarta Raiului o fost mai mult decât bun, bătut suficient de bine să mă ţină şi pe mine :).

De la Poarta Raiului am decis să luăm scurtătura prin pădure pentru că de acolo oricum drumul nu mai era bătut de loc pe nici o parte, şi am considerat că e mai bine să mergem 1km pe potecă nebătută decât 4.

Prima etapă a scurtăturii prin pădure o mers cum o mers, şi am făcut cu schimbu la taiat potecă prin zăpada până peste genunchi cu Nicu, Radu, Pătrat şi Rareş, dar după o vreme, mai sus, pe ultima bucată, zăpăada o devenit foarte foarte mare, noi foarte foarte obosiţi şi pe lângă asta pe undeva pe la 30 de metri de drum am luat-o un pic prea în stânga.

Ultima sută de metri o mers cel mai greu, cred ca am facut 10 minute sau mai bine numa pe ea. O fost unu din momentele istorice când îţi vine sa îţi bagi picioru, să te pui în cur şi să scoţi ceva de mâncare, şi să stai o ora – două. Din păcate nu era cazu în zăpada pâna la şold şi cu noaptea care venea repede din spate.

La cabană, la 1700, zăpada era între 1 şi 3 metri, multe din chestiile ce le ştiam noi pe acolo prin curte nu mai erau, erau acoperite cu totu de zăpadă. Temerarii or lucrat 2h la o potecă până la lac, după care nu am mai făcut decât să facem copca şi să spargem nişte lemne, era toată lumea mult mult prea ruptă.

Decisesem cu Nicu să hotărâm daca atentam la un hike sau nu de dimineaţă, dar o privire la Nicu şi o privire pe geam (unde viscolea puternic) m-or convins de dimineaţă că nu îi cazu :). Temerarii or avut un traseu cu provocări în spatele cabanei / la lac, şi exploratorii şi seniorii or aflat mai multe despre avalanşe, hike-uri de iarnă, şi adăposturi în zăpadă. Seara, după încă o tură de uscat haine, şi încă o masă, am tras un capture the flag pe întuneric şi viscol, cu liderii, exploratorii şi seniorii, care s-o terminat după vreo ora cu scor 1-0. (my team lost, damn). Evident, seara s-o lasat cu poveşti, cântat de la mulţi ani pentru Teo şi pentru Paul, râsete and stuff.

A doua zi ne-am propus să plecăm devreme, având în vedere experienţa urcării, şi deadline-ul pentru ajuns la microbuz. Am calculat 4 ore pentru coborâre, dar am avut noroc că un ATV cu şenile urcase pe urmele noastre în timpul nopţii şi bătuse numa bine poteca, aşa că am zburat până în Luncile Prigoanei.

Spre norocul nostru, şoferu avusese acelaşi plan, şi plecase mai repede de acasă, aşa că pe la 12 jumate eram deja încărcaţi în microbuz şi spre drum spre casa.

Poze din ieşire la mine în Picasa.

Had to post this!

Azi am avut treabă în oraş, şi pe la prânz când ne-o luat foamea (am fost cu Nicu şi cu Nico) am zis să mergem să mâncăm … la Mall (exact, :o).

Dar, înainte de asta, azi am testat STPu (Serviciul de Transport Public) din Alba, şi noile automate de bilete. Well, they were pretty straightforward to use, not flashy fhashy stuff ca prin Irlanda, dar foarte practice. And they ate up the money din prima încercare. Ceea ce e very nice, automatele de la şcoală se chinuie puternic.

În schimb, autobuzele sunt foarte foarte aglomerate şi nu sunt gândite pentru oameni care stau în picioare (nişte autobuze cu mai puţine scaune şi mai mult spaţiu pe culoar ar fi fost mult mai inspirate), şi e foarte greu sa get in & get out. În plus, platforma autobuzului e suficient de înaltă ca să te ducă la gândul ca autobuzul a fost conceput pentru deplasare cu toţi pasagerii aşezaţi, aşa că orice oprire mai serioasă de bagă în toate părţile.

Well, oricum pe distanţe mai scurte de Gară – Mall nici nu se merită să foloseşti STP în Alba. It would just be … wrong :).

Cât despre Mall, eu sunt un susţinător al ideii, cel puţin cât am văzut. Azi la 2 când am intrat nu era deloc gol, era lume şi la cafea, şi la mancat, şi la cumpărături. Sunt câteva alegeri care puteau fi mai inspirate, inclusiv cât de mare e parcarea şi unde ai voie să-ţi laşi maşina, dar arată bine şi numa bine preia funcţia de „bulevard” de pe vremea mea, că acum pe bulevard is numa magazine de chiloţi şi chestii ieftine şi legume şi fructe. yac.

Aaaaa, sweet sesiune :)). După două săptămâni BLESTEMATE de teme şi deadline-uri, s-or mai aerisit lucrurile. Am venit la Alba să just relax and take it easy pentru weekend, dar având în vedere că tata o plecat la Sofia câteva zile, am stat acasa până azi (acasă rulează într-un mod sublim, revin în alt post).

Nu ştiu de ce, totdeauna când ma pun pe drum ma simt instant mai bine, mai puţin când ma pun pe drum spre Bucureşti. Iuli avea azi un status că Bucureştiu îţi distruge visele (nush ce comentează ea, ca zboară în Franţa în câteva zile :P). Nu ştiu dacă sunt de acord, dar de fiecare dată când tre să iau trenu încolo mă simt demoralizat, şi nu e (doar) sentimentul că pleci de acasă…. e altceva.

Anyway, ţinta de azi., cel puţin pentru acum, nu e Bucureşti, ci Cluj, şi o întâlnire cu Rareş & Sabu, poate Cătă, şi la 2, înapoi la Bucureşti, la sesiune :). Deşi am plecat la 7, instant cum m-am pus pe tren am avut iară sentimentul ăla de „on the road again”.

In other news. ăsta e primul meu post „în mişcare”, şi insist să spun că nu înţeleg discuţia despre scaunele din Săgeată, pentru că eu stau ffffooooooaaaarrrteeee confortabil în ele. Poate discuţia se referă la scaunele alea care se trag singure înauntru?

Note to Sabu: nesurprinzător, când s-o oprit trenu în Aiud o căzut semnalu instant. Freakin’ municipiu! :P