Categorie: Grămadă

Gata!

Din când în când mai fac câte un proiect web (site și / sau aplicație web) nu atât pentru că îmi place, ci pentru că nu strică niște bani în plus. Ultimul la care am lucrat mi-a cam tăiat tot cheful de proiecte de genul ăsta.

Nu o să dau nume sau adrese, dar am început proiectul ăsta cu mult entuziasm acum multă vreme, și am făcut ce consideram atunci o treabă bună. Ca de obicei pentru proiecțelele astea ad-hoc, au existat doar discuții de principiu cu clientul, am implementat cum mi-am imaginat eu că ar fi mai util. și am predat. Am lucrat destul de mult, pentru destul de puțini bani – comparat cu ce-am auzit prin alte locuri.

Ce m-a deranjat însă a fost atitudinea clientului. O grămadă de românisme, începând cu slogane fără sens care TREBUIE să apară peste tot, și NECESITATEA IMPERIOASĂ a unei animații pe fiecare pagină, la chestii mult mai mărunte, cum ar fi imagini luate de client de pe net – Google Images – și predate, pe contract, cu asumarea responsabilității că are drepturi de autor asupra lor.

Între timp, am mai avut două mentenanțe pe același proiect. Am acceptat să le fac, dar de fiecare dată am fost dezamăgit de abordarea clientului. Ideea nu a fost niciodată să se ocupe să crească calitatea, ci cantitatea prezentată. Asta în condițiile în care site-ul are maxim 10 vizitatori pe zi.

Am văzut modelul ăsta la foarte mulți clienți de-ăștia micuți. Ca și oamenii ăia care angajează arhitectu să le facă casa, și după aia vin ei cu tot felu de idei și propuneri care TREBUIE integrate, indiferent dacă modelul inițial permite sau nu asta. Așa și ăstia, vor imagine la calitate, da nu l-ar lăsa pe ăla care cu asta se ocupe să-și vadă de treabă, trebuie să insiste pe ideile LOR, că alea-s mai bune, ca și cum ar știi despre ce vorbesc. Spre exemplu s-a insistat pe utilizarea trafic.ro pentru monitorizarea vizitelor, cu toate gă este instalat și tracker-ul de la google analyitics. Pentru ce? Cine intră pe trafic.ro să-și aleagă site-ul de unde o să cumpere ce o avea de cumpărat?

Ultimul update a durat forever pentru că m-a prins în perioada cu licența și n-am prea avut loc de mișcat, dar azi am încheiat cu el, și, deși mă aștept să mai am de făcut reparații pe ici pe colo, sunt foarte fericit că am închieat, și îmi promit să nu mai îmi fac de lucru cu astfel de clienți vreodată.

Despre câinii sălbatici

Există în orașul ăsta mirific pe care eu îl numesc Marele Sat foarte mulți câini fără stăpân. Extrem de mulți. Există în orice oraș și sunt un fenomen normal al urbanizării. Sunt convins că, dacă nu ar exista servicii speciale, ar exista și în vest câini fără stăpân.

Există multe motive pentru care apar câinii ăștia: oamenii care își aruncă animalele în stradă, lipsa de control și de responsabilitate a celor care dau legi, dar și a administrațiilor locale. Există oameni cărora le place să aibă câini pe lângă bloc, și le pun de mâncare în fața scării, dar nu își asumă responsabilitatea pentru ei.

Soluția autorităților a fost sterilizarea lor. Adică i-or castrat și după aia le-o dat drumu înapoi pe stradă. În timp ce asta încetinește (parțial) problema înmulțirii exponențiale a câinilor fără stăpân, nu rezolvă nicicum problema agresivității lor. În cel mai bun caz lasă problema neschimbată.

Bucureștiul este una din cele mai dens populate locuri din Europa (am citit undeva că am avea 3000 locuitori / kmp) – nah, într-un bloc încap mulți mulți oameni, dar are și niște spații nepopulate foarte mari (zone industriale, parcuri). În astfel de locuri, câinii fără stăpân se simt ca acasă: nu sunt mașini să-i deranjeze, se găsesc oamenii miloși care să le dea de mâncare, au spațiu cât vor ei să fugă. Fără stăpâni, se sălbăticesc, își stabilesc haite și devin agresivi.

Poate că într-un oraș cu o geometrie cât de cât normală, zonele astea ar fi fie înafara orașului (zonele industriale), fie păzite / închise noapte (parcurile). La noi însă, lucrurile se petrec un pic altfel.  Locuiesc în București de 5 ani. Prima dată când am dat de o haită de câini mă întorceam noaptea de la Universitate spre Regie, pe jos, și în dreptul parcului de la Grozăvești m-au atacat vreo 5 – 6 câini. Erau totuși mașini pe stradă, am trecut repede și nu m-or urmărit. Nu m-am mai gândit la asta, și nici n-am mai avut probleme cu câinii.

Anul ăsta în schimb, în campusul nostru de la Politehnică, câinii ăștia s-au înmulțit alarmant. Aproximez că numărul câinilor fără stăpân de pe campusul Politehnicii, incluzând Regia, depășește 100. Lucrând la licență, petrec tot mai mult timp la școală, și ajung să plec noaptea târziu sau chiar dimineața. Anul ăsta până acum m-au atacat ”pe bune” de două ori: 10 – 12 câini, grămada, supărați tare tare. Și nașpa, mai ales că la orele de care vorbesc eu nu se găsește nimeni să te ajute. Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă dacă te mușcă de ceva arteră mai serioasă. Nu pot să nu mă gândesc la cazul japonezului omorât de-un câine fără stăpân în București.

Nu mi-e frică de urs, nu mi-e frică de lup, am mers de mai multe ori noaptea singur în pădure și am dat nas în nas cu mistrețul. Animalele sălbatice nu atacă fără provocare, sau fără motiv. Acuma dacă mă prinde noaptea la școală prefer să stau până dimineața, sau să ocolesc pe la Apaca. Nu că acolo ar fi mult mai safe, da pe-acolo nu m-or atacat niciodată (încă).

Unii fac pe curajoșii și zic că dacă îi atacă pe ei dau cu picioru și mușcă ei primii. Prima dată să-i văd cu 10 câini în juru lor. După aia putem și discuta despre eroisme. Soră-mea mi-o zis să-mi iau șpray de ăla pentru autoprotecție, sau petarde. Mama mi-o zis să-mi iau o bâtă de baseball cu mine. Eu nu înțeleg de ce trebuie să mă protejez eu de animale sălbatice în mijlocul unei capitale europene?

Luni am de gând să fac o sesizare scrisă universității despre problema asta. Nu sunt convins că o să rezolv ceva, câinii ăia nu-s la prima ”procesare”, cei mai mulți au cercel din ăla cum că au vizitat ecarisajul odată.

Notă: nu sunt animal hater, îmi plac câinii. Dar situația aici este scăpată de sub control, și nu o să se controleze singură. Sunt convins că dacă nu face nimeni nimic acum, la anul pe vremea asta o să fie mult mai multe persoane care urlă pe tema asta.

Noaptea muzeelor 2009

E deja o tradiție pentru gașca noastră să dăm o tură prin oraș la noaptea muzeelor. În primul an când am fost am râs de ne-am prăpădit cu Iuli și cu Ioana, în al doilea an am văzut și chestii cool și am apucat de am beut și o bere sănătoasă. Anul ăsta însă nu a fost așa de mișto. Îmi amintesc că, parcă, în alți ani era totuși loc să miști stânga dreapta, să vezi ceva. E drept, anul ăsta am fost la muzee la care n-am mai încercat până acum să mergem, dar nu doar că era foarte multă lume, dar chiar nu ne mai lăsau să intrăm.

Am încercat să vizităm așa:

  • Muzeul Tehnic – prea multă lume, intrarea blocată și se dădea drumu cu porția înăuntru, ar fi durat 2h să intrăm
  • Muzeul de Artă Contemporană din București – coadă imensă, direct în stradă, Palatul Paralamentului fiind obiectiv păzit. Am stat juma de ora, jandarmii nu erau tocmai primitori (de înțeles, având în vedere că strada, de obicei goală era plină cu melteni care se împingeau înspre ei). Ne-am supărat și am plecat
  • Muzeul Militar – aici am chiar reușit să intrăm, cu juma de oră înainte de închidere. Dar am ieșit instant afară pentru că era uberînghesuiala și nu mai era aer deloc înauntru. Am vizitat totuși curtea, unde sunt chestii cool (tancuri and stuff) și pavilionu de avioane, unde am văzut, printre altele, capsula cu care a zburat singurul român care a fost în spațiu, unu Prunariu.
  • Muzeul București – în Palatul Șuțu – aici chiar am putut vizita, sunt multe chestii legate de istoria Bucureștiului dinainte de al doilea război mondial, dar ne-a provocat mai multe întrebări decât răspunsuri.

Plimbarea de ieri noapte a generat mai multe dispute, pentru unele dintre ele fiind necesară revizitarea unor muzee:

  • Trecând pe lângă Liga Profesionistă de Fotbal (fondată 1993), micvs și cu mine am avut o dispută despre dacă înainte de 89 erau sau nu jucători profesioniști. O avut și el dreptate, o dată, am verificat acum, erau.
  • În muzeul București (palatul Șuțu) este un tablou / fotografie care înfățișează ceva ce ar trebuie să fie din București, dar care are un lac în mijloc și niște clădiri pe care nici unul dintre noi nu le-a putut recunoaște
  • Tot în același muzeu, este o schema a canalizării Dâmboviței care prezintă o cale ferată care taie Dâmbovița după Regie dar înainte de Cotroceni, dicuția e pe unde ar fi trecut calea ferată
  • Tot în același muzeu, este o biblie mare scrisă cu niște caractere ciudate, care aduceau a caractere chirilice, dar nu semănau în ce-am văzut în bibliile străbunicului meu. Am verificat cu Popicu, era română cu chirilice.

Alte câteva chestii interesante ce le-am văzut seara trecută: un stâlp la universitate cu 200 de kilograme de fire atârnate de el, ghivece cu flori și haine aruncate de la balcon pe Știrbei Vodă, adidași aruncați pe cablu ca în State, pe aceeași stradă, un ceas care se vede în oglindă, la Palatul Șuțu, un tip de motor de avion care se numea GNOME, volanul de la unul din avioanele lui Vlaicu, spațiul pentru turbine dintr-un MIG de la începutul istoriei, fighter de producție românească, cu texte românești pe el, inclusiv textul loc pentru cărucior sub spațiul de evacuare al turbinelor :), and others.

Câteva poze de aseară:

Pe scări în Palatul Șuțu
Pe scări în Palatul Șuțu
Ceasul ce se vede din oglindă, poză directă ;)
Ceasul ce se vede din oglindă, poză directă ;)
Stâlpul suprasaturat
Stâlpul suprasaturat (poză de la Micvs)
Sombody got thrown out?
Sombody got thrown out?
Dangling shoes
Dangling shoes
Spațiul pentru turbine într-un MIG de demuult
Spațiul pentru turbine într-un MIG de demuult

Cetatea Alba Iulia

Sâmbătă a avut loc inaugurarea Porții a treia a cetății Vauban de la Alba Iulia, care a fost în renovare mai bine de 8 ani. Împreună cu poarta au mai fost inaugurate și alte bucăți ale cetății, renovate și pregătite pentru turiști. Căutând un loc liniștit unde să stau să procesez una alta, duminică am dat și eu o tură de cetate, și am fost surprins.

E adevărat că se lucrează la infrastructură de ceva vreme, dar latura sudică a cetății a avut un look așa, abandonat de atâta timp că nu credeam că o să se întâmple ceva acolo. Totuși, primăria în colaborare cu firma aia care tot renovează la cetatea noastră și care ne-a adus Traseul celor trei fortificații au refăcut acolo un fel de garnizoană de cavalerie, și au adus cai, și calești, și au pus un pod de lemn care leagă locul ăsta de interiorul cetății. Ce-i drept, decorațiile locului și costumele oamenilor care îl pazesc dau mai mult, cum bine zicea un prieten, înspre războiul de independență al Statelor Unite decât înspre soldați austrieci.

Este de presupus că Primăria își dorește să facă din cetate un obiectiv turistic important al zonei, și mă aștept să se mai investească acolo, dar lucrul care deranjează este că, chiar ca și locuitor al orașului trebuie să plătești intrare. După cum îmi explica același prieten, toate spațiile sunt concesionate către firma asta care se ocupă de tot, și care taxează intrarea 3 lei. Eu sunt fericit că lucrurile se întâmplă, că cetatea prinde o formă, și că se construiește, dar dacă lucrurile se extind și nu o să mai am voie să mă plimb prin orașul meu fără să le dau la unii taxă, nu știu cât de cul o să fie.

Până atunci, așteptăm creșterea orașului ca importanță turistică, și poate încurajarea diferitelor tipuri de evenimente culturale care să umple cetatea de oameni, eventual și de alți oameni decât ăia care vin pentru mici și bere. Un început de tradiție se întâmplă în partea cealaltă de Cetate, partea mai puțin inclusă în dezvoltările recente, unde RYMA (ONG de tineret din Alba) are un festival demn de atenție peste 10 zile. Check it out here.

Poarta a III-a, cu pod de-ăla de se ridică (basculant :P)
Poarta a III-a, cu pod de-ăla de se ridică (basculant :P)
Alba Iulia, de pe Cetate
Alba Iulia, de pe Cetate
Podul de lemn dintre cele două nivele de apărare
Podul de lemn dintre cele două nivele de apărare
Catedrala Reîntregirii văzută din Poarta a IV-a
Catedrala Reîntregirii văzută din Poarta a IV-a
Poarta a IV-a, deschisă publicului
Poarta a IV-a, deschisă publicului
Mecanismul de ridicat podul de la poarta a III-a
Mecanismul de ridicat podul de la poarta a III-a

Akoha

Am primit de la maică-mea un set de cartonașe, care fac parte dintr-un joc la care îi zice Akoha. Ce e interesant la jocul ăsta e, că deși locuiește pe net, se desfășoară în viața reală (acuma depinde de fiecare ce înțelege prin viața reală. Ca să clarific, nu mă refer la viața din WoW sau aia de pe Net, ci la aia de mei pe străzi prin Baicului cu ochi în toate părțile).

header-logo

Jocul este bazat pe un sistem de tipul pay it forward (cam așa, ca în film), în ideea că începi de la un set de cartonașe de-astea (pe care le primești de la cineva sau ți le cumperi singur), cartonașe pe care ai trecute diferite misiuni. După ce îndeplinești misiunea, dai card-ul mai departe. Misiunile au un caracter personal, adică sunt chestii de gen ”make someone smile” sau ”invite someone for coffee”, deci destinatarul cartonașului cu misiunea este persoana respectivă, care, apoi are posibilitatea de a face același lucru mai departe.

Smecheria e că fiecare cartonaș (și fiecare pachet de cartonașe) au niște ID-uri, prin care pot fi trackuite. Când cineva termină o misiune, scrie acolo ID-ul cartonașului pe care tocmai l-a dat mai departe, și persoana către care a fost pasat cartonașul face același lucru, și astfel ai posibilitatea să urmărești în toată lumea ce s-a întâmplat cu fapta ta bună și ce efecte a avut pentru alți oameni. Mie ideea mi se pare extrem extrem de tare, și, deși e la început, cred că o să aibă un superimpact, în ambele lumi, și în online, și în real.

Mie mi se pare că ideea oamenilor ăstora se potrivește de minune cu una din legile cercetașului: Cercetașul se străduie să facă în fiecare zi o faptă bună, oricât de neînsemnată ar părea ea.