Roboteală

La sugestia lui Matei am făcut marțea trecută o scurtă întâlnire cu vechea echipă de „tineret” de la roboți (Simina, Adi, Matei). dar au venit și Raluca (care e colegă cu noi la doctorat) și Manuela. Tot la ideea lui Matei, am hotărât să demarăm un concurs intern, eventual ceva pregătitor pentru competiția de la Vienna de anul viitor.

Momentan discutăm, dar cel mai probabil competiția va fi de puck collect (adunare de jetoane) și va fi deschisă tuturor doritorilor :). Vom publica detalii în curând pe ed304.cs.pub.ro.

Între timp, am aflat de o competiție nouă, în care va fi implicată anul ăsta și școala noastră: Freescale Race Challenge. Ideea e foarte simplă, Freescale si Carrera dau mașinuțe, circuite integrate și un PCB fiecărei echipe, și tu trebuie să îi dai minte mașinuței aleia să meargă pe o șină cât mai repede, să învețe traseul și să nu iasă niciodată de pe șină la viraje. Abia aștept! :)

De exemplu: http://www.youtube.com/watch?v=QArqoEMoyXY

How-to-web

Weekend-ul trecut am fost, după cum am promis și după cum mi-am propus, la how-to-web. Am întârziat, în mod evident, pentru că înregistrarea se termina la 8:45 :). Am ajuns pe la 11 și l-am ratat pe șefu de la Adobe România, Alexandru Costin, care ne-a sprijinit și cu robotul acum ceva vreme, și pe încă un nene de la Microsoft.

Au fost, la rând:

  • Maximilian Marele, care a vorbit despre design de interfețe și cu ce se mănâncă, pe scurt, apoi a fost
  • Călin Fusu, care se ocupă de Neogen și de BestJobs și care mi s-a părut un tip foarte degajat și foarte ok (și a produs o super dumă la un moment dat, l-a întrebat cineva din sală cum își propune Neogen să concureze cu Hi5 pe România, la care răspunsul lui a fost, genial, „ne rugăm” :)) )
  • A fost o discuție apoi cu mai mulți antreprenori care au încercat să ne explice cum să începem un business de web, dar pe mine nu m-a prea prins povestea lor

Apoi am balotat vreo două trei sandwichuri în pauza de prânz cu Răzvan Popescu, fostul meu coleg de cameră din anul III, și ne-am băgat înapoi la prezentări.

  • Andrei Dragomir de la Adobe România a venit și a vorbit despre Cloud computing, și de care sunt posibilitățile și oportunitățile pe care le prezintă Cloud Computing. Cred că a fost pentru mine cea mai interesantă prezentare, cu suficiente exemple, atât pozitive cât și negative (vezi scandalul Sidekick / Danger)
  • A fost apoi un baiat care a încercat să vorbească despre Video Management și despre ce fac ei la brainient.com, dar pe mine nu m-a convins de loc,
  • Cea mai puternică prezentare a conferinței, din ce am prins eu, a fost discursul motivațional al unui tip pe care îl cheama Vlad Stan, și care chiar a avut ceva de zis, și a prezentat ultimul proiect la care lucrează, trigwee, și ne-a explicat de ce trebuie ajutat porcul să zboare mai ales când porcul suntem noi și ideile noastre

Începuse să se întunece, dar după o pauză au urmat

  • Data Mining pentru aplicații web cu Paul Chiriță de la Adobe, cu care am făcut și eu o materie în anul V
  • apoi a venit George Lemnaru, care a fost omu cu ideea și cu umărul la erepublik.com, care, pare-se, e super joc, și are peste 200.000 de jucători (câtă vreme au unii!!), și ne-a povestit despre cum a ajuns de la o idee la ce e acum comunitate erepublik. Interesant aici mi s-a părut că s-a folosit de graficul de vizite pentru a ne povesti despre momente cheie în afacerea lui (gen când un coder a uitat să pună codul de google analytics pe pagina :P)
  • La final, Ciprian Dobre (al cărui asistent am fost, neoficial, la Programare Web anul trecut), ne-a prezentat câteva proiecte de e-government care s-au construit (la timp și în buget) la noi în facultate.

Per total, conferința mi s-a părut ok, cumva orientată mai mult către partea de antreprenoriat și mai puțin pe partea tehnică. Au fost în sală o grămadă de oameni, când am ajuns la 11 și m-am înregistrat am stat pe scări. N-am mai văzut sala (EC105) așa de plină de la o prelegerea de-a lui Tanenbaum de acum 2 – 3 ani, au fost peste 100 de participanți (citiți despre evaluarea conferinței pe blogul lui Vlad Posea).

A fost o zi de sâmbătă cheltuită bine, într-o atmosferă plăcută și … deșteaptă.

Mă duc la how-to-web

Iuhuuuu! Am ajuns la 14:50 (în condițiile în care deadline-ul era la 15:00) să îmi cumpăr bilet pentru how-to-web.net, un soi de conferință educațională (cum îi zic ei :P) pe Web. În vară m-am înscris la eLiberatica și n-am mai ajuns să merg, dar de data asta (pentru că e, like, mâine) sigur ajung :D Măcar la o parte. Sper. :) Revin cu detalii de acolo ;)

For reference, conferința va avea loc în sala EC105 de la CS.PUB, începând cu ora 8:45

logo

Simboluri noi în gEDA / gschem

De multe ori când creezi o schemă electrică (în orice pachet, indiferent dacă e sau nu comerical / open) ajungi la un moment în care dispozitivul pe care vrei să îl adaugi nu există în baza de date a programului. Eu folosesc gEDA / gschem și de cele mai multe ori când nu am găsit ceva în bibliotecile standard am găsit tot ce aveam nevoie pe gedasymbols.org, chestii contribuite de comunitate.

Astăzi, lucrând la un proiect în care am nevoie să fac un mic server de rețea pe un ATMega și cu un ENC28J60 de la Microchip, am decis că am nevoie de un Magjack, dar, evident, nu era in biblioteca de la gschem, și nici în gedasymbols.org, așa că am căutat puțin cum să îmi fac propriul simbol.

Fișierele simbol sunt fișiere cu un format deschis, text, (au extensia .sym), deci pot fi editate direct, fie în mod text, fie din gschem. Pentru adaptat simboluri e ok doar duplicarea simbolului vechi și modificarea în copie, dar dacă ai nevoie de un simbol nou (cum am avut eu nevoie de Magjack), trebuie să o iei de la 0. Cum cititul a sute de pagini de documentație nu este un sport la care voiam să mă înham în cele 20 de minute alocate pentru task-ul ăsta, am mai căutat pe net și am găsit o super soluție, prezentată în detaliu aici.

Practic, există un utilitare, tragesym, care ia un fișier de specificații și îl transformă în .sym compatibil cu gschem. Pentru a oferi șirul de specificații, băieții de la gEDA au un template (fie în format text fie ods) și îți explică cam ce tre să scrii acolo.

În 15 minute, presto, magjack.sym.

Prezentare interfață serială

După prezentările cu Bluetooth și cu Zigbee, domn’ profesor ne-a dat sarcină să pregătim descrierea interfeței seriale RS-232. Prima mea reacție a fost să strâmb din nas (cum zice dânsul :) ), dar ne-am apucat și ne-am documentat, și am mai discutat și am ajuns la concluzia că lucrurile pot fi prezentate și în așa fel încât să se potrivească și cu utilizări mai actuale ale interfeței seriale și prezentarea să nu fie un „snooze fest” total (expresie (c) Alex :P).

Din păcate, azi la 2 nu au venit decât doi studenți, așa că nu am mai ținut prezentarea, și o amânăm pe data viitoare când o vom combina, cel mai probabil cu comunicația pe I2C.

Mai jos, pentru cei interesați (în evidenta speranță că există așa ceva :) ), prezentarea noastră, a lui Alex și a mea, cu poze din îndrumarul de laborator al d-lui profesor Vârbănescu.