Dacă tot a venit primăvara, le-am propus eXplo din Alba să facem o ieșire de o jumătate de zi la o minunăție de loc din apropiere – Râpa Roșie. Am ajuns sâmbătă dimineață la 5 la Alba, la 9 ne-am întâlnit în autogară să plecăm – cam puțini, ce-i drept, Mike Cetean, Andra, Florina și eu. Continuă să citești Râpa Roșie reloaded
Categorie: Cercetași
Creștem echipa – inițiere în pedagogie la Cluj
Cercetășia înseamnă educație, iar ca să faci educație (fie ea formală sau non-formală) îți trebuie și puțină școală, iar stagiul organizat de Diana Slabu și de Centrul Local Cluj weekend-ul trecut a fost o ocazie foarte bună de a pune mai mulți dintre liderii noștri față în față cu partea tehnică, teoretică a pedagogiei cercetășești. Continuă să citești Creștem echipa – inițiere în pedagogie la Cluj
Propunere însemne temerari
Au trecut mai bine de 6 luni de când mi-am oferit sprijinul pentru realizarea badge-urilor din noul sistem pedagogic al temerarilor. Din păcate, ultima perioada nu mi-a fost tocmai oportună, și deși mi-am tot propus să lucrez, doar săptămâna asta am finalizat, sub coordonarea Laurei Hen, o propunere pentru însemnele elementare pentru temerari.
O poveste pe două roți – întoarcerea
Lăsând povestea despre RoJAM pentru altă dată, în Jamboree bicicletele s-au dovedit foarte utile – distanțele fiind relativ mari între punctele de interes, sau chiar până la prima localitate, bicicletele noastre au fost folosite tot timpul pentru a da o fugă în stânga sau în dreapta.
După 10 zile de Jamboree, a venit și momentul să plecăm de la tabăra de la Săliște și să o luăm către casă. Înainte de ultima zi, ne-am strâns cu eXploratorii și am decis ruta de urmat pentru a doua zi. Echipa inițială a suferit câteva modificări (Paul Mantea, care dintr-un ghinion nu a putut să vină cu noi la venit și Bogu, venit incognito în RoJAM au luat locul lui Ale și a lui Manase, care au decis să se întoarcă pe 4 roți). Continuă să citești O poveste pe două roți – întoarcerea
There and back again – o poveste pe două roți
Nu am scris aproape nimic despre ce am făcut astă vară, pentru că evenimentele au fost multe și înghesuite unele într-altele – a fost un an foarte activ din punct de vedere cercetășesc. Totuși, aș vrea să scriu despre o parte din aventurile de astă vară, parte pentru că aș vrea să rămână undeva scris și parte pentru că aș vrea să îi încurajez pe unii care abia așteaptă un imbold să facă lucruri care ar putea să devină interesante ;)
Motivație
Am citit în primăvară într-unul din comunicatele RoJAM despre jamboree mai vechi din România, și despre cum cercetașii de acum 75 de ani alegeau fiecare mijlocul de transport folosit pentru a ajunge la locul jamboreei. Având în vedere că Săliște e aproape de Alba Iulia (55 de km pe drumul național), am hotărât cu eXploratorii să mergem la RoJAM pe două roți. Continuă să citești There and back again – o poveste pe două roți